"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În articolul precedent (detalii AICI), am început să vă relatăm fabuloasa poveste a unui cercetaș ucrainean. Intriga și desfășurarea acesteia sunt mai impresionante decât orice film de la Hollywood.
Actualmente ofițer de informații, Denys a fost cercetaș al brigăzii operaționale a 15-a ”Kara-Dah”. Poartă indicativul ”Yevrey” (Evreul). Înainte de invazia rusească la scară largă, era marinar și deținea propria afacere. Cu toate acestea, imediat după 24 februarie 2022, Denys și fratele său au pus mâna pe arme și s-au înrolat în Forțele de Apărare ale Ucrainei.
În timpul sângeroaselor încleștări din direcția Zaporizhzhia, Denys și unitatea lui au nimerit într-un veritabil iad pe pământ. Au fost atacați de drone și artilerie, cei mai mulți murind. Denys a fost grav rănit – suflul unei explozii i-a amputat un picior, celălalt fiind afectat de schije. Puținii supraviețuitori din unitatea sa l-au considerat mort.
Timp de 11 zile, deși aflat în pragul pieirii, pierzând mult sânge, ”Evreul” a rămas într-un șanț întărit cu bușteni. Lângă el se aflau cadavrele a doi camarazi uciși de ruși. Un alt camarad – ”Pașa”, și el grav rănit – i-a rămas aproape. Niciunul nu se putea deplasa – se târau.
Încă din prima zi au rămas fără apă, așa că au colectat micile picături care uneori se prelingeau pe buștenii ce întăreau șanțul, însă acestea nu au fost niciodată de ajuns. Din pricina deshidratării cronice, a durerilor și a cangrenei, care li s-a răspândit încet-încet în organism, cei doi au suferit halucinații, la un moment dat fiind convinși că erau deja morți. Ulterior, medicii au considerat că rămânerea lor în viață a fost un miracol, întrucât, în astfel de condiții este pur și simplu imposibil să supraviețuiești. Și totuși s-a întâmplat.
În articolul de față vă prezentăm partea a doua a acestei povești excepționale (citiți AICI prima parte), care, inevitabil, transmite ceva din puterea, durerea și eroismul ucrainenilor în lupta împotriva invadatorilor ruși.
”Rușii au tras cu tancul în noi timp de 11 zile”
În interviul acordat pentru Pressing (detalii AICI), Denys încă își manifestă surprinderea că rușii au ales, totuși, să nu se apropie de șanțul întărit, neasaltându-l cu un grup, așa cum s-a întâmplat în cazul altor poziții vecine. Dacă așa ceva s-ar fi întâmplat, el și ”Pașa” nu ar fi avut șansa să reziste.
Cu toate acestea, rușii au folosit o cantitate impresionantă de arme pentru a distruge șanțul. Norocul a fost că acesta (odinioară săpat și întărit de ruși) era solid construit. În lunga perioadă în care cei doi au rămas acolo, rușii au tras în mod repetat cu tancul în ei.
”Aproape în fiecare zi, rușii scoteau un tanc și trăgeau de 15-20 de ori direct în noi. Se cutremura totul, dar întătitura era foarte solidă, a rezistat. În restul timpului, au tras cu artileria. Eram chiar mândri că orcii iroseau atâta muniție pe doi infirmi care aproape că nu puteau face nimic. Le auzeam vocile, erau destul de aproape, însă credeau că eram mulți în șanț, așa că nu au încercat un asalt corp la corp. Știam prea bine că rușii îi execută pe mulți dintre prizonierii ucraineni. Dacă ne-ar fi prins, ne împușcau cu siguranță. Ne obișnuiserăm cu ideea asta. Am fi murit cu mândrie pe pământul nostru”, își amintește Denys.
”Totuși, ne-am îngrozit de cât de multe muniții au rușii. Ei își permit să irosească mii de obuze doar pentru a distruge o singură poziție. E înfricoșător cât de inegale sunt forțele noastre”, punctează el.
Cum a vrut să se sacrifice pentru a-l salva pe ”Pașa”
La toate acestea se mai adăuga o problemă uriașă: montați oricât de bine, turnicheții nu opresc complet sângerarea. Prin urmare, Denys a fost nevoit ca din când în când să-și fixeze alții în plus. În cea de-a zecea zi a realizat că nici nu mai avea loc pentru ultimul turnichet. În dimineața zilei următoare, ”Evreul” a văzut că porțiunea cangrenată trecuse dincolo de ultimul turnichet, apropiindu-se de abdomen. Și-a dat seama că acesta era sfârșitul. Urma să moară în curând.
Conștientizând asta, Denys a decis să nu mai mănânce și să nu mai bea nimic, lăsând totul pentru ”Pașa”, care abia dacă se putea mișca. ”Evreul” spera că măcar ”Pașa” ar fi putut fi salvat.
”În general, sinuciderea în rândul militarilor este o rușine, fiind considerată o slăbiciune. Nu voiam ca rușii să mă învingă, dar știam că voi muri. La un moment dat, m-am gândit să mă târăsc afară din șanț și să trag spre pozițiile lor. Era clar că m-ar fi ucis curând, dar voiam ca până atunci, să rămân cu o mână întinsă spre șanț, cumva indicându-l, și să-mi aștept așa moartea. Voiam să mor în poziția aia. Apoi, când dronele noastre ar fi zburat pe acolo, poate că cineva urma să-mi recunoască trupul, înțelegând că mâna mea indica faptul că era un supraviețuitor în șanț. Eram disperat. La altceva nu mă puteam gândi”, relatează Denys.
Salvarea
Cele relatate mai sus s-au petrecut în cea de-a unsprezecea zi. Și s-a lăsat întunericul. Epuizat total, în pofida durerior și a tumultului lăuntric, ”Evreul” a adormit. Își amintește că, închizându-și ochii, credea că nu se va mai trezi niciodată. La un moment dat, l-a trezit ”Pașa”, anunțându-l că auzise voci lângă șanț. Credeau că veniseră rușii ca să-și recupereze poziția. Cineva le-a strigat în rusă:
– Predați-vă, nădușilor (apelativ peiorativ alocat rușilor – n. red.)!
”Când am auzit asta, ne-am simțit extrem de jigniți. Eu și ”Pașa” i-am răspuns imediat, într-un singur glas:
– Ești un ticălos! Slavă Ucrainei!
Eram ferm convinși că urma să fim împușcați sau aruncați în aer cu grenade. Dar s-a lăsat o liniște adâncă. După puțin timp, am fost întrebați cine suntem. Am început să vorbim. S-a dovedit că erau militarii noștri. Veniseră să ia cu asalt șanțul pentru că aveau informații că rușii l-ar fi ocupat”, explică Denys, zâmbind la amintirea acestui episod.
”Evreul” și ”Pașa” au fost evacuați sub bombardamente puternice. De asemenea, grupul a reușit să ia și cadavrul unuia dintre camarazii uciși în șanț. Ulterior, s-au întors și după celălalt trup, însă nu a mai putut fi recuperat din cauza bombardamentelor. În cursul acestei operațiuni, unul dintre militari salvatori a rămas fără un braț, acesta fiindu-i smuls de suflul unei explozii.
Iertare!
”Le cerem iertare tuturor soțiilor și familiilor soldaților ucraineni căzuți ale căror trupuri nu le-am mai putut recupera! Eu și toți militarii pe care îi cunosc am încercat întotdeauna să recuperăm trupurile celor morți, dar acest lucru presupune, aproape întotdeauna, un risc extrem de mare. De multe ori, încercând să recupereze un cadavru, altcineva este ucis sau rănit. Dar dacă există o cât de mică șansă de a returna aceste trupuri către familii, încercăm să facem asta. Din păcate, de multe ori nu există nici această mică șansă”, explică Denys.
Îngerii războinici
În noaptea de dinaintea salvării, Denys a avut un vis pe care-l consideră trimis din alte sfere (un crâmpei din acesta a fost înfățișat pe o pânză pictată de un artist care i-a ascultat interviul). Când s-a trezit, ”Evreul” a considerat visul drept un semn că el și ”Pașa” urmau să fie salvați. Ceea ce avea să se întâmple în noaptea următoare, când au venit soldații ucraineni.
”În vis, totul se întâmpla într-o noapte rece, strălucitoare. Se făcea că stăteam în picioare pe câmpul de luptă. Craterele obuzelor se căscau pretutindeni. Pământul era ars. În jur, mormane de cadavre și de echipamente militare distruse. Îmi doream foarte mult să merg acasă. Dintr-odată am văzut doi bărbați, doi războinici. Mi-am dat seama că erau îngeri. Umblau printre cadavre. Aveau aripi mari și negre.
– Am venit după tine, mi-a spus unul dintre ei.
Și m-a îmbrățișat. Mi-am închis ochii. Am simțit că mă ridică și mă ia cu el în zbor. Am simțit cum și-a deschis aripile uriașe. Apoi am vrut să privesc, dar mi-a fost teamă.
– Nu-ți fie frică să privești în jos!, mi-a spus îngerul.
Și am privit. Am văzut un câmp răvășit, pârjolit, plin de cadavre și de bălți de sânge. Un crâmpei din această imagine a fost reprodus de un artist care, ascultându-mă, a surprins câte ceva din ce mi s-a arătat atunci. Vreau ca întreaga lume să vadă această lucrare. Sunt atât de multe emoții în ea… Nu pot să mă uit liniștit la ea, îmi stârnește emoții puternice. O perioadă, lucrarea va rămâne într-un centru de reabilitare destinat răniților, unde militarii se vor bucura de ea. Apoi, vreau să fie expusă undeva la Kyiv. O vom arăta lumii întregi”, promite Denys.
Între pământ și cer
Refacerea fizică (ca invalid) e un calvar, la fel și cea psihologică, având în vedere amploarea traumei.
”Am fost în permanență în prosternare, undeva între pământ și cer. Auzeam vocile camarazilor mei, care zăceau morți lângă mine. La un moment dat mi s-a părut că mă sunaseră… I-am auzit vocea lui Alabay, prietenul meu mitralior… avea doar 21 de ani, mi-era ca un fiu. Și l-am auzit cum vorbea cu Donbas, și el mort, asigurându-mă că nu voi fi singur, că vor rămâne lângă mine… A fost un calvar, însă nu mi-am pierdut sufletul”, punctează Denys.
”Când îi auziți pe unii și pe alții spunând că nu le e frică de război, să nu-i credeți. E drept că, în timp, rămâi doar cu furia, dar asta fiindcă te saturi să-ți fie frică. Războiul e o groază. E iadul pe pământ. În război se pierde valoarea vieții umane. Se pierde umanitatea.Încă nu dorm bine noaptea. Încă fac reabilitare. Vreau să fiu din nou civilul de odinioară, măcar la nivel mental, dacă fizic mi-e imposibil. Cândva aveam o afacere și îmi creșteam fiul în liniște. Apoi ne-au invadat rușii, am renunțat la tot și am plecat la război”, își amintește ”Evreul”.
Despre reabilitare și planuri de viitor
Urmare a cangrenei, lui Denys i-a fost amputat aproape complet piciorul drept. Parțial i-a fost amputat și piciorul stâng, întrucât fusese grav rănit de schije, iar garoul nu a stat la locul lui în toate cele unsprezece zile. Acum, rănile i se vindecă – folosește proteze de antrenament pentru a i se obișnui picioarele.
”Procesul de recuperare e foarte lung. În prezent merg destul de puțin cu protezele de antrenament, dar peste patru luni voi merge mai încrezător cu protezele permanente, folosind și un baston. Îmi doresc foarte mult să pot deschide, la Odesa, o școală de șoferi pentru persoane cu dizabilități. În primul rând pentru veteranii de război și pentru tineri. Vom reechipa corespunzător mașinile. Momentan caut susținere pentru acest proiect”, a rezumat Denys.
