O întrebare de pe contul lui Claudiu Târziu

"Credeți și dumneavoastră că elementele străine intervin constant să schimbe lucrurile în țara noastră?"

Eu aș răspunde amintind că România este, fabulos, opera străinilor. Și nu, nu m-aș referi la Napoleon III și nici la Casa Regală, ci doar la faptul simplu că, indiferent de epocă, noi am fost dezavantajați. Am fost șlițul pantalonilor istoriei. Doar cine nu a vrut nu și-a bătut joc de noi. Cu toate astea, pe ciolanele țăranilor morți pe nu știu ce câmp de luptă, țara asta, a noastră, a reușit marele pas de fi indentificabilă pe hartă. Cei care, profitori-trădători, denunță naționalismul, să facă efortul de a-l defini. Să nu pună etichete unor aspirații care, acum un secol, erau speranța noastră.

Apoi, da, Ortodoxia! Cei mai liuștrii reprezentanți ai ei sunt de alt neam, dar de aceeași credință. Ce dovadă de ecumenism al Adevărului! Antim Georgianul, pe pildă, Nicodim al Tismanei, fost sfetnic al țarului sârb, care își găsește în Oltenia protecția și liniștea. La fel tipograful Macarie, din Muntenegru. La fel și cei care, cu prețul vieții, s-au jertfit pentru dreapta credință, cinstiți azi cu un termen cumulativ: Sfinții Ardeleni. Nu mai pomenesc de ucrainianul Paisie Velicicovsky (adică, în traducere, a bătrânului) sau de Petru Movilă, moldovean sădea, mai înainte, ajuns Mitropolit al Kievului, un fel de Daniel, Patriarh Ecumenic. Ceea ce nu ar fi chiar rău.

Ce să mai spun despre pietrarii lui Ștefan cel Mare, despre pictorii de la Voroneț sau Sucevița? Despre italieni sau greci? Sau despre ungurii din Cluj, despre iezuiți mai ales - o binecuvântare otrăvită! - care au păstrat, dincolo de luptele ideologice ale vremii, cordonul de legătură, manuscris-memorial, cu lumea largă? La orice pas, dacă ești bine situat mental și cunoști real istoria, dai de "străini" români. De oameni care, prin familie și educație, au ridicat la propriu nivelul lui Gheorghe, al lui Ioan. Și care i-au apărat, văzând cât este de îndărătnic, credința, mizând că teritoriul nu este o cantitate, ci o calitate. Care trebuie redescoperită, dar nu, nu electoral.

Doxa!