Cum au luptat belorușii pentru România Întregită și cum au încercat românii să sprijine mișcarea națională belorusă de redeșteptare și eliberare de sub opresiunea rusească. Trupele efemerei Republici Democratice Belaruse pe fronturile românești în perioada Primului Război Mondial / DOCUMENTE

La 9 septembrie 1918, ordinul nr. 1332 de pe frontul românesc al armatei țariste anunța înființarea Comitetului militar belarus pentru formarea unităților militare belaruse. Comitetul a fost prezidat de general-maior Iosif Pozhjarski. 

Înainte de sfârșitul lunii iunie a anului 1917, frontul românesc al armatei ruse a încetat, de fapt, să mai existe, iar asta din cauza degenerărilor survenite în tabăra aliată rusească, din ce în ce mai bolșevizată  ca rezultat al mișcării revoluționare ce cuprinsese Imperiul Rus (lucrurile intrau în logica puciului bolșevic). Sediul frontului și armatele care făceau parte din el au trecut din mână-n mână, de la comandamentul ucrainean la cel bolșevic. 

Înțelegând primejdia, reprezentanții partidelor naționale din rândul armatei imperiale ruse au organizat o puternică propagandă anti-bolșevică. La 30 octombrie (12 noiembrie) 1917, comitetul frontului, cu sprijinul trupelor ucrainene, a decis să nu recunoască guvernul sovietic și să refuze supunerea în fața bolșevicilor.

Adevărata mișcare revoluționară (vorbim aici despre redeșteptarea popoarelor și națiunilor înrobite de ruși, printre care și românii basarabeni, în condițiile în care Lenin și gașca lui erau mai degrabă puciști decât revoluționari autentici) a schimbat totul! Cu sprijinul comandamentului militar român a început “naționalizarea” armatei ruse pe frontul românesc: unitățile belaruse formate pe principiul teritorial au primit statutul de trupe naționale belaruse, ne-belarușii (rușii bunăoară) au fost îndepărtați din respectivele efective, iar soldații belarusi din alte corpuri și detașamente au fost transferați sub un comandament comun.

La începutul lunii ianuarie 1918, la comandamentul central al Frontului Român a fost creată ”Organizația Național-Teritorială Democrată a Frontului”, care cuprindea comisari din Belorusia (din efemera Republică Democratică Belarusă), Ucraina (din Republica Populară Ucraineană), armeni, români-basarabeni (din Republica Democratică Moldovenească), polonezi, grupuri etnice musulmane, lituanieni, estonieni și cazaci de pe Don, cărora li se adăugau georgienii. Această organizație a pregătit un ordin de naționalizare a frontului, iar comandantul frontului – Șcerbaciov – l-a semnat.

Mai jos, vă prezentăm câteva documente (traduse) ale comandamentului militar al frontului privind crearea diviziilor militare belaruse, acestea fiind publicate de radabnr.org. 

Ordin către trupele ruse de pe frontul românesc// 9 ianuarie 1918, nr. 1332

Anunț prin prezenta înființarea Comisiei militare Beloruse pentru organizarea legăturilor militare din Belarus pe frontul românesc. Componența acestei comisii a inclus:

1. Președinte – general-maior Iosif Pozhjarsky

2. Secretar – Locotenent al Regimentului 117 Infanterie, Iaroslavl Lencioni

3. Lt. Col. al Regimentului 4 Marină, Chunikhin

4. Căpitanul de stat major al regimentului 481 de infanterie al regimentului Miașcerski, Mantsevich

5. Sergentul major al Regimentului 11 de husari Izyum, Iosif Pazharsky

6. Locotenent al Regimentului 117 Infanterie Iaroslavl, Horansky

7. Președinte al Consiliului Frontului Belarus prin numirea acestuia din urmă.

Comisia menționată mai sus este situată în Cartierul General al Frontului, unde toate gradele și instituțiile militare ar trebui să se îndrepte în caz de nevoie. Adresa telegrafică a Comisiei, Starum, Comisia Belorusă.

Semnat, comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

Ordin către trupele ruse de pe frontul românesc

14 ianuarie 1918. Nr. 1362

Conform rezoluției Comitetului Comisarilor Național-Regionali de la Sediul Frontului Român, ordon: Regimentului 6 Cavalerie Belorus de Frontieră Taurogen să adune toate diviziile de escadrilă în satele ”Baugartsi” și ”Tabaki”. De la această dată, regimentul rechemat se va numi ”Primul Regiment Național de Husari Belarus”.

Comunicări ale Președintelui Comitetului Comisarilor Național-Regionali de la Sediul Comandantului-șef al Frontului Român sub Nr. 228 și comunicarea președintelui Comisiei militare Beloruse pentru organizarea legăturilor militare din Belarus pe frontul românesc sub nr.1.

Ccomandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov.

Ordin către trupele ruse de pe frontul românesc

21 ianuarie 1918. Nr. 1399

Conform rezoluției Comitetului Comisarilor Național-Regionali de la Sediul Frontului Român, dispun: 

1.Corpul 4 Armată ca parte a diviziilor 30 și 40 de infanterie cu artilerie, sediul corpului și toate unitățile și instituțiile auxiliare, divizia 43 cu artileria sa și instituțiile acesteia și divizia 26 blindată - Beloruse.

2. Toți ofițerii și soldații belaruși, din ordinul Cartierului General al Armatei, ar trebui să fie transferați, respectiv: de la Armatele a 4-a și a 6-a la Corpul 4 de armată și de la Armatele a 8-a și a 9-a la Divizia 43 Infanterie.

Toți gradații non-belaruși care se află în ansamblurile menționate, dacă doresc, vor fi separați și transferați prin ordin al comandamentului armatelor a 6-a și a 9-a către alte unități, nenaționalizate. Comunicări ale președintelui Comitetului comisarilor naționali și regionali (KNAK) pentru nr. 281 și 280. 

Comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

23 ianuarie 1918. Nr. 1407

Ordon ca detașamentele 357 Vitsebsk și 410 Minsk să fie bielorusizate 

Comunicări ale Comisarului pentru Afaceri Belaruse al Frontului Român. pentru nr. 113.

Comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

Ordin către trupele ruse de pe frontul românesc

2 februarie 1918. Nr. 1436

Adițional ordinului către trupele ruse de pe frontul român nr. 1309.

Ordon: Acum începe formarea diviziei belaruse din trupele Corpului 4 Armată. Toți belarușii - ofițeri și soldați, iar aceștia din urmă, începând cu proiectul din anul 1913 și mai târziu - vor fi numiți în personalul Diviziei mai sus menționate de pe Frontul Român. Ofițerii și soldații de alte naționalități care își exprimă disponibilitatea de a servi în divizia belarusă sunt supuși înrolarii în rândurile diviziei menționate. Ordinea de formare a Diviziei va fi indicată în continuare prin ordine separate. 

Comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

Ordin către trupele ruse de pe frontul românesc

3 februarie 1918. Nr. 1442

Președintele Comisiei militare Beloruse, generalul-maior Iosif Pozharski, secretarul Kaminsky și locotenentul Lencioli și-au dat demisia, începând cu 17.1. de la Comisia menționată mai sus în legătură cu trecerea acestora la Corpul 7 Armată. Membru al Comisiei Militare Belaruse din 24 ianuarie. a.a. au inclus: Președintele Comisiei de Stat Major, Lt. Col. Bittenbinder și membri ai Comisiei – Lt. Col., Zagarovsky și Căpitanul de Stat Major, Hartz.

Referință: Comunicarea Comitetului Belarus al Rumfront-ului pentru nr. 20 din 30 ianuarie 1918. 

Comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

Extras. Rezoluție-jurnal a Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) din 5 februarie 1918.

Raport: 8) Activitățile reprezentantului Gen. Șcerbaciov privind permisiunea de a forma formațiuni militare bieloruse neînarmate în granițele Republicii Democratice Moldovenești. 

Hotărâre: Guvernul Republicii Democratice Moldovenești nu întâmpină obstacole fundamentale în calea autorizației de a forma formațiuni militare bieloruse neînarmate pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești și sugerează celor care sunt responsabili, în materie de hrană, să contacteze Departamentul pentru Alimentație din subordinea Ministerului de Afaceri Interne și Comisia Interstatală pentru Alimentație. Locația și detaliile formației ar trebui stabilite de comun acord cu ministrul apărării și comandamentul român.

Pentru șeful de afaceri al Consiliului de Miniștri (semnătură). 

Ordin trupelor ruse de pe frontul românesc

11 februarie 1918. Nr. 1475

Pentru a face parte din trupele Corpului 4 Armată al Diviziei de Infanterie Belaruse, ordon să procedez imediat la desființarea sediului acestui corp, a birourilor, instituțiilor și atelierelor acestuia, precum și a tuturor ansamblurilor care sunt anexate la corpurile menționate mai sus, precum și Diviziile 30 și 40 Infanterie cu cartierul general, stabilimentele, artileria și atașamentele la aceste unități.

La desființare, ghidați-vă de datele deja existente. Desființarea va fi finalizată până la 25 februarie 1918, oprindu-se de la acea dată eliberarea de tot felul de provizii.

Voi fi informat despre desființare.

Referință: Ordine către trupele ruse ale Frontului Român din 21 ianuarie Nr. 1399 și din 2 februarie 1918 sub Nr. 1436. 

Comandantul șef al armatelor Frontului Român, generalul de infanterie Șcerbaciov. 

Activitatea Comisiei Militare Belaruse și a trupelor belaruse a cuprins atât teritoriul Regatului României, cât și a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) până la reunirea de la 27 martie 1918. Trupele beloruse s-au supus o perioadă Consiliului Militar Central Belarus de la Minsk, pe perioada existenței efemerei Republici Democratice Belaruse libere, încă nebolșevizată de ruși. 

Iosif Pozhjarski, comandant al trupelor beloruse pe frontul românesc

Pozhjarski a reușit să formeze o forță militară de peste 100.000 de oameni. Mai mult de jumătate din toate proprietățile Frontului Român au ajuns sub controlul Comisariatului Belarus. A existat ideea de a transfera toată această forță militară în Belarus, care să schimbe situația din țară în favoarea mișcării de renaștere și de independență belarusă, unită în jurul Radei Congresului tuturor belorușilor și al comitetului său executiv. 

(Iosif Pozhjarski, comandantul trupelor beloruse pe frontul românesc)
 

A devenit imposibil de făcut acest lucru din cauza Păcii de la Brest-Litovsk, semnată la 3 martie între Germania și bolșevici, și a nerecunoașterii de către Germania a independenței Belarusului. După semnarea Păcii de la Brest-Litovsk, România s-a alăturat, pentru scurt timp, Puterilor Centrale (Germaniei și Austro-Ungariei), fostele trupe rusești ale Frontului Român au fost desființate. România a eliberat doar acele unități militare naționale ale fostului Front Român, ale căror guverne erau recunoscute de Germania, de exemplu, ucrainenii (Germania recunoscuse Republica Populară Ucraineană). Unitățile militare ale belarușilor, polonezilor și altora pe care Germania nu le-a recunoscut oficial, în acel moment, au fost dezarmate.

După destrămarea armatei belaruse din România

Deja în aprilie 1918, mulți ofițeri activi ai fostului corp al 4-lea belarus și-au făcut apariția la Kyiv. Generalul Pozhjarski, care îl cunoștea personal pe hatmanul ucrainean Skorapadsky, a intrat în serviciul armatei de stat ucrainene, unde a servit din aprilie până în decembrie 1918. Ulterior, evenimentele l-au adus pe Pozhjarski în efectivele de rezervă ale Armatei Ruse de Voluntari Albi, iar apoi ale Armatei Ruse a Baronului Wrangel. În noiembrie 1919, Pozhjarski a fost numit comandant al Harkovului, care a intrat în stăpânirea trupelor albe (albgardiștii). 

După înfrângerea mișcării anti-bolșevice ruse, Pozhjarski și cei doi fii ai săi au fost evacuați din Sevastopol la Constantinopol cu ​​transportatorul „Karnilov”. Din Turcia, Pozhjarsky s-a mutat ulterior în Iugoslavia și s-a stabilit în orașul Belaya de lângă granița cu România, unde a murit în 1933.

Mai multe detalii despre contribuția trupelor beloruse la luptele de pe frontul românesc AICI, AICI, AICI, AICI, AICI și AICI.