Declarația de la Anvers


Declarația de la Anvers

Dacă mă apuc acum să scriu că birocrații de la Bruxelles impun niște decizii aberante luate fără consultarea celor afectați și care îngroapă UE mă calific direct pentru difuzarea de informații false în folosul Rusiei, conform noului cod de cenzură pro-europeană. De-asta nici nu mă apuc să scriu așa ceva.

În schimb vă atrag atenția asupra „Declarației de la Anvers” semnată de industriașii europeni care îi acuză pe birocrații de la Bruxelles că iau decizii aberante fără să-i consulte pe cei afectați și care îngroapă industria europeană. La noi nu o să vedeți vreo discuție serioasă legată de „Declarația de la Anvers”, asta e o chestie care ține de Uniunea Europeană și noi avem alegeri pentru Parlamentul European, discutăm alte aiureli.

Asta în primul rând, în al doilea rând „Declarația de la Anvers” este cu industrie și cine vorbește despre industrie în România se califică automat drept anti-european, cripto-ceaușist și rusofil. Directiva la noi este pentru dezindustrializare, așa că nu ne interesează „Declarația de la Anvers”, că nu face nimeni industrie în hinterland.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.