Conform unor surse ale publicației Financial Times, Washingtonul ar fi cerut recent Kyivului să nu mai atace rafinăriile și infrastructura petrolieră din Rusia - cum a făcut-o cu mult succes luna aceasta - deoarece acest lucru ar putea duce la creșterea prețurilor combustibililor la nivel mondial.
Surse de la Washington, care au vorbit sub protecția anonimatului pentru Financial Times, au relatat că președinția americană este "din ce în ce mai frustrată" de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol, a terminalelor și a altor infrastructuri energetice din vestul Rusiei, care au produs daune semnificative producției ruse de combustibili. Oficiali de rang înalt ai Serviciului de Securitate al Ucrainei și ai Serviciului de Informații pentru Apărare al Ucrainei, care supraveghează programele de dezvoltare a vehiculelor de atac fără pilot ucrainene, au fost avertizați în mai multe rânduri în legătură cu poziția Statelor Unite față de campania de atacuri asupra industriei petroliere ruse.
Atacurile ucrainene de luna acesta au scăzut cu 600.000 – 900.000 de barili capacitatea de procesare zilnică a rafinăriilor ruse, potrivit sitului Oil Price, iar continuarea campaniei de bombardare ar putea duce la o afectare și mai gravă a industriei ruse de profil.
Washingtonul este îngrijorat că o scădere a exporturilor de petrol și produse petroliere din Rusia - care a rămas unul dintre cei mai mari exportatori la nivel mondial - ar putea declanșa o creștere globală a prețurilor, în condițiile în care ar putea dura mai multe luni până când vor fi restabilite capacitățile de depozitare, rafinare și transport ale rafinăriilor și ale infrastructurii distruse de dronele ucrainene.
Iar o creștere a prețurilor la carburanți ar putea afecta rezultatul viitoarelor alegeri prezidențiale din Statele Unite.
Mai mult, există și îngrijorarea că Moscova ar putea răspunde provocând daune infrastructurii energetice importante pentru țările occidentale, cum ar fi conducta care pompează petrol din Kazahstan prin Rusia pentru a fi exportat pe piețele globale.
Consiliul Național de Securitate al Statelor Unite a declarat că Washingtonul "nu încurajează și nu permite" loviturile ucrainene asupra țintelor din Rusia. (sursa: AICI)