Acestea sunt cuvintele Elisabetei Rizea, eroină din Nucşoara, simbol al rezistenţei anticomuniste şi al luptei pentru libertate. Ea a murit în 2003 cu speranţa că lumea postcomunistă se va limpezi şi va reveni la valorile pe care comunismul le-a suprimat după război.
Dorinţa Elisabetei Rizea a fost preluată la Nucşoara de urmaşul ei Bogdan Vârvoreanu (video jos) şi de echipa de tineri entuziaşti care încearcă din 2019 să transforme vechea locuinţă în Casa Memoriala Elisabeta Rizea.
M-am întrebat uneori dacă dânsa şi-ar fi dorit acest lucru şi de fiecare dată am ajuns la aceeaşi concluzie – da, sigur că da! Pentru că aici ar fi spusă povestea ei, cea a familiei ei, cea a Haiducilor Muscelului. Un loc emblematic unde vizitatorii ar afla că au existat în ţara noastră nişte munteni straşnici care au pus mâna pe arme şi au rezistat în faţa comunismului şi temutei Securităţi aproape 10 ani. Unde circa 150 de oameni, cu tot cu familiile lor, din Nucşoara şi împrejurimi, au fost arestaţi, interogaţi, umiliţi, torturaţi şi închişi ori executaţi pentru că au îndrăznit să stea neclintiţi în fata urgiei roşii, precum brazii lângă care îşi duceau viaţa. Un loc unde ascultându-le poveştile teribile putem să fim mândri, să îi admirăm din tot sufletul, dar şi să ne punem în surdină o întrebare esenţială – noi am fi avut curajul lor sau am fi plecat capul?
De aceea e atât de necesară CER, unde se va intra cu grijă, în tăcere şi respect, pentru a onora umbrele eroilor, pentru a căuta modele într-o perioadă de confuzie morală precum cea în care ne aflăm.
Ce înseamnă CER?
Proiectul CER a început în 2019 și are patru etape:
Care este stadiul lucrărilor?
Până în iunie 2022 s-au realizat:
– lucrări de drenaj în curtea casei;
– stabilizarea temeliei casei prin lucrări specifice;
– construirea unei anexe din lemn pentru bucătărie şi baie;
– construirea unei magazii de lemn şi refacerea fostei bucătării lipită de spatele casei, tot din lemn;
– înlocuirea lemnăriei prispei, a stâlpilor din lemn care erau extrem de deterioraţi;
Ce vom face cu banii din campanie?
Lucrarea pe care şi-a propus echipa să o realizeze în 2023 a fost refacerea acoperişului. În 1931 când a fost construită casa, aceasta a fost acoperită cu ţiglă de Jimbolia. Anul trecut am reuşit cu ajutorul donatorilor, cărora le suntem recunoscători, să strângem suma de 15.105 lei. Nu a fost însă suficientă şi, de aceea, planul s-a schimbat pentru anul 2024, când ne propunem să strângem o sumă de bani pentru refacerea şi restaurarea faţadei. Venim din nou în faţa dumneavoastră, cu rugămintea de a ne ajuta să ducem visul Elisabetei Rizea mai departe. Numai cu ajutorul vostru putem reuşi! În fiecare an vom pune o cărămidă şi încă o cărămidă, atâta timp cât va fi nevoie! Vă mulţumim!
În perioada 20-30 aprilie, o echipă de 12 studenţi de la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti, coordonaţi de arhitecţii Ana Maria Goilav şi Matei Damian, va veni la Nucşoara pentru această lucrare. Banii din campanie vor fi folosiţi pentru materiale, cazare şi hrană. Doamna Goilav ne-a comunicat:
,,În luna aprilie a acestui an, în baza unui parteneriat între Asociația Elisabeta Rizea, Școala de la Bunești și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, 12 studenți arhitecți vor fi inițiați în lucrări de recondiționare a fațadelor casei memoriale din Nucșoara. Șantierul va avea atât rol formator pentru viitorii arhitecți cât și de promovare către publicul larg a tehnicilor de construcție locale, cu materiale naturale, în cazul acesta tencuieli cu var și pământ galben pe suport de șipci. Exercițiul practic va fi dublat de prelegeri teoretice pe tema finisajelor cu pământ și a relevanței resurselor vernaculare pentru arhitectură contemporană”.
Încă de la începutul proiectului nostru în 2019 şi apoi în fiecare etapă a sa am avut sprijinul Memorialului Închisoarea Piteşti. De asemenea Fundaţia Academia Civică şi Fundaţia Corneliu Coposu ne-au stat alături!
Cine va folosi banii obținuți cu ajutorul dumneavoastră?
Donaţiile vor intra în contul Asociaţiei Elisabeta Rizea, înfiinţată de Bogdan Vârvoreanu, strănepotul lui Gheorghe și Elisabeta Rizea. El se va ocupa de partea administrativă a proiectului.