Ideologiile asasine ale superiorității


Ideologiile asasine ale superiorității

Pare din ce în ce mai clar că poporul rus s-a acomodat cu banalitatea răului putinist, ca expresie a ființării revanșarde a totalitarismului postsovietic. La fel și poporul arab din Fâșia Gaza, care s-a acomodat demult cu banalitatea răului ca expresie a ființării terorismului islamist, decis să anihileze Occidentul păgân și Israelul demonic.

Hannah Arendt a explicat magistral dar, îndrăznesc să afirm, incomplet (!) acest mecanism năucitor prin care oameni, altfel normali, achiesează la un mod de gândire anormal, care frizează patologia psihiatrică, un mod de gândire (și de acțiune!) dezumanizant, criminal, lipsit de orice fel de empatie pentru oameni și lipsit de orice fel de percepte morale fie ele de extracție sacră sau profană.

Da, fără doar și poate, mecanismul are la bază spălarea pe creier a maselor cu o anumită ideologie (comunism, nazism, fanatism islamist, putinism panslavist, etc.), care ține loc de orice și care devine convingere și modus vivendi imposibil de distins de realitatea obiectivă.  

Dar, indiferent la ce ideologie ne referim, anume, mizează dincolo de orice altceva pe superioritate.  

Comunismul este așadar, din această perspectivă narcisist-nihilistă, superior capitalismului, datorită dialecticii sale zdrobitoare, nazismul este superior întregii Lumi prin arianismul său demiurgic, Islamul este superior oricărei alte religii, fiind singura religie reală grație profetului sabiei Mahomed, putinismul panortodoxist, imperialist și panslavist este superior oricărei alte realități Vestice, pentru că este unica izbăvire de decadența Occidentului pervers polimorf și deconstructivist identitar, în timp ce (in)corectitudinea politică neomarxistă este, nu-i așa?, singura ideologie care eliberează individul de sub jugul dependențelor oarbe hrănite cu iluziile consumeriste și cu goana dezumanizantă după profit ale capitalismului, iar naționalismul este superior tuturor alterităților prin însăși idolatrizarea izolaționistă a națiunii proprii și, cum altfel?, este superior patriotismului. Probabil că aș putea continua...  

Ideologiile propun, așadar, nu doar noi realități, făurite departe de înțelegerea naturii umane, în laborator și diseminate prin spălare pe creier - ranforsată prin frică, propagandă, pedeapsă și recompensă în spațiu concentraționar - ci noi realități butaforice care mizează mai ales pe ingredientul apetisant și irezistibil al superiorității. Căci dintre toate păcatele, păcatul trufiei îi este cel mai plăcut Diavolului...  

Nu există ideologie care să își declame și proclame vocația salvatoare printr-un complex de inferioritate ca argument al dominării Lumii!  

Da. Știu că voi fi acuzat acum de partizanat. Dar, indiferent cum am privi lucrurile, singura stare de smerită, obiectivă analiză, cumpătată și prudentă gestionare a societății o găsim doar în doctrina conservatoare, altoită clasic-liberal și creștin-democrat. Adică, în doctrina Alternativei Drepte!  

Căci, nu este vorba în vreun fel despre vreun atribut al superiorității inventat în laboratoarele utopiilor ideologice, ci este vorba doar despre atributul smerit al lucidității, al obiectivității, al predictibilității naturii imperfecte a omului, al permanenței adevărurilor morale, al obiceiurilor și cutumelor, al prudenței actului de guvernare, al neuniformizării și al neînregimentării societății - ca să îl evoc fie și numai pe Russel Kirk.

Din această perspectivă lucidă doctrinar, îmi pare cât se poate de clar că un popor care înțelege și asimilează în mod natural paradigma conservatoare, nu poate vreodată să ajungă victima niciunei forme de totalitarism. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.