Recentul Sinod al Bisericii noastre

a fost unul cum nu au mai fost prea multe astfel de sinaxe în ultima vreme. Dar să luăm temele pe rând:

– Evident, în norul mediatic creat și întreținut de presa avidă de subiecte, de cercurile politice populist-extremiste și de platformele anti-ierarhice și anti statul de drept adulatoare ale personajului, cazul IPS Teodosie a furat, cum se spune, fața. Diversiunea "Mitropolia Tomisului", această fumigenă lansată cu bună știință și cultivată de însuși ierarhul de la marginea umedă a țării, s-a dezumflat, autorul ei moral primind o mustrare sinodală scrisă împreună cu avertismentul că recidiva pe această temă și pe altele, de proastă gestionare a propriei sale lucrări pastorale, va atrage aducerea în fața consistoriului bisericesc al episcopilor. Este un act fără precedent în ultimele trei decenii și ceva. Oricât ar încerca unii să relativizeze situația, nu se poate spune decât mințind ordinar că IPS Teodosie a "câștigat”. Dimpotrivă. Decizia a fost unanimă. 

– Apoi, într-o mișcare de dezinformare după manual - că doar suntem în an electoral! -, a fost lansat cu nedisimulată satisfacție fake news-ul despre demiterea lui Vasile Bănescu. Așa cum în narativul privind zisa Mitropolie a Tomisului nu a contat că, tehnic, în lipsă de eparhii sufragane, ea nu poate fi înființată, nici aici nu a fost luat în serios faptul că Sinodul nu poate demite un Consilier Patriarhal. Decizia a fost cu totul alta: comunicarea legată de activitatea sinodală o va face Cancelaria Sfântului Sinod, ceea ce este firesc. În rest, pentru o perioadă, ca o resetare și pregătire pentru confruntările care se anunță la orizont, Biroul de Presă al Patriarhiei condus de Vasile Bănescu intră în reorganizare, ultimii ani de conflicte absurde, mai ales cu năbădăi reclamând o resetare, cum se spune mai nou. Iarăși, fără a înfrumuseța artificial, Bănescu nu a "pierdut". 

– Neobservată a trecut mișcarea pastorală a Sinodului prin înființarea episcopiilor de Anglia și Irlanda, un deziderat mai vechi care, iată, a ajuns la maturitate instituțională internă și externă. Această decizie este de înțeles împreună cu precizarea aceluiași Sinod că toți clericii și credincioșii care trec în Republica Moldova de sub jurisdicția rusească de ocupație în cea maternă, românească, sunt canonici, binecuvântați, sancțiunile Mitropoliei moscovite de la Chișinău fiind nule. Mai departe, tot pe aceeași linie a grijii față de toți românii, oriunde se află, este și reconfirmarea legitimității și urgenței structurării unei Biserici Ortodoxe Române în Ucraina. 

– În fine, că tot a agitat și această temă spațiul public, plecând ca un făcut inclusiv de la comportamentul personagiului maritim de la început, tot la ultima ședință, Sinodul a întărit determinarea unui control financiar-contabil mai strict în eparhii prin alegerea unor profesioniști ai domeniului capabili să identifice problemele, să alerteze autoritatea bisericească în cazurile, multe până acum, de matrapazlâcuri și ambiguități cultivate cu mărinimie de iconom necinstit sufletește. Am să revin pe tema aceasta dintr-o perspectivă social-teologică. 

Una peste alta, cum am afirmat și în emisiunea de aseară de la TVR Info, ultimul Sinod ne-a arătat că Biserica noastră nu este sat fără câini, că unitatea sinodală este funcțională, că orice tentativă de diviziune și sectarism este respinsă fără echivoc, că avem mai departe nevoie de competență, onestitate, de charismele inclusiv ale celor care, pentru vârsta mentală a unora încremeniți, par incomozi, dar care sunt cu atât mai necesari. 

De ce? Pentru a răspunde credibil la războiul cultural în mijlocul căruia ne găsim și pentru a contribui, ca mereu în istorie, la destinul unei țări libere care reprezintă locul și timpul de încercare a măsurii în care am învățat libertatea Evangheliei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Doxa!