"Ciolacu să își schimbe atitudinea de covrigar!". Cristian Hrițuc taxează bizara decizie a premierului PSD de a-l demite pe Iulian Fota din funcția de secretar de stat al Ministerului de Externe: "Probabil motivul pentru care l-a demis este faptul că și-a permis să atragă atenția că trebuie să ne pregătim mai bine pentru că Rusia e din ce în ce mai agresivă"


"Ciolacu să își schimbe atitudinea de covrigar!". Cristian Hrițuc taxează bizara decizie a premierului PSD de a-l demite pe Iulian Fota din funcția de secretar de stat al Ministerului de Externe: "Probabil motivul pentru care l-a demis este faptul că și-a permis să atragă atenția că trebuie să ne pregătim mai bine pentru că Rusia e din ce în ce mai agresivă"

Fostul consilier prezidențial Cristian Hrițuc critică decizia premierului Marcel Ciolacu de a-l demite pe Iulian Fota din funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Analizând potențialele motive ale acestei decizii, Cristian Hrițuc consideră că Iulian Fota a fost demis de premierul pesedist Marcel Ciolacu pentru atitudinea foarte fermă arătată împotriva Rusiei. 

Fota a atras atenția, în repetate rânduri, asupra pericolului în care se află România pe fondul războiului pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei, ceea ce premierul Marcel Ciolacu a negat în mod public. 

"Ce mare diferență de atitudine între nordul Europei, ce simte pericolul și se mobilizează și partea de sud a frontului, care fie se complace, fie chiar plusează pe pierdere, punându-și speranțele în ascensiunea unei epoci a revizionismului.

Balticii construiesc obstacole anti-invazie la frontieră. Danemarca și-a răscumpărat principala fabrică de armament și crește semnificativ producția. În plus, într-un moment greu pentru Kiev, anunță un masiv sprijin de muniție pentru curajoasa armată ucraineană. Finlanda a început acum un an pregătirea pentru război. Acum un an! Și astea sunt doar câteva exemple.  

Coborâm în sud și deși vedem frământare și ceva efort, nu e nici pe departe pe măsura amenințării. Când viitura muscovită se va umfla din nou, și se va lovi de un zid în nord, unde va distruge totul în cale? Să nu vă gândiți la România, că nu suntem în pericol", a avertizat Iulian Fota, pe 19 februarie, într-o postare pe Facebook. 

În acest context, Cristian Hrițuc amintește că premierul Marcel Ciolacu l-a luat la țintă și pe Șeful Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad, care le transmitea românilor că trebuie să fie pregătiți pentru scenariul în care războiul se va extinde, căci Rusia nu are în plan să se rezume la Ucraina. 

"Marele om de stat Ciolacu l-a demis pe Iulian Fota din funcția de Secretar de Stat MAE. Fota este un profesionist, un om care a văzut statul de sus și care chiar a făcut multe pentru România. Ciolacu a făcut până acum mult mai puține și de când a ajuns la putere se crede «cel mai iubit dintre pământeni».

Probabil motivul pentru care l-a demis pe Fota e faptul că și-a permis să atragă atenția că vin vremuri grele, că trebuie să ne pregătim mai bine pentru că Rusia e din ce în ce mai agresivă. Speculez. Nu știu exact motivul, dar așa se vede din afara. După ce am văzut cum Ciolacu și-a asmuțit toți politrucii împotriva Șefului Statului Major, după ce am văzut toate ieșirile grobiene ale unor PSD-iști împotriva unui om care trăgea semnale de alarmă, cred că asta e și motivul pentru care l-a demis pe Iulian Fota.

Poate ar fi bine pentru Ciolacu și oamenii lui să se uite ce se mai întâmplă în lume, să vadă cum se pregătesc alte state, să vadă mesajele date la Munchen și să își schimbe atitudinea de covrigar!", precizează Cristian Hrițuc într-o postare pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.