EXCLUSIV. Fostul deținut politic Alexandru Mihalcea: ”Comunismul și fascismul sunt două forme de socialism care NU ar fi fost posibile fără o participare a diavolului la istorie. Sunt gemeni heterozigoți cu izvoare ce merg până la teroarea Revoluției Franceze, coborând și mai adânc, în anumite utopii”. Așa-zisa ”corectitudine politică” – o minciună sinistră

Scriitor, fost jurnalist, fost profesor de limba franceză și fost deținut politic, domnul Alexandru Mihalcea susține, într-un amplu interviu acordat Podul.ro (detalii AICI), că atât oroarea comunistă cât și cea fascistă (ambele reprezentând două chipuri ale socialismului) nu ar fi fost posibile fără o participare a diavolului în istorie, cu efectele catastrofale pe care le resimțim și în prezent.    

În cele ce urmează, vă prezentăm comentariile lui Alexandru Mihalcea:

”Aș vrea să adaug nu o explicație, ci o bănuială, o idee, un gând, o neliniște, nu știu cum să-i zic, în legătură cu situația în care s-a aflat istoria de-a lungul secolului trecut, astfel încât am ajuns să rememorăm atâtea și atâtea orori. Faptul că mulți oameni nu cred în existența diavolului nu înseamnă că diavolul nu există, ba se pare că suprema inteligență a lui constă exact în faptul de a-i face pe oameni să creadă că nu există. Ideea pe care o enunț eu acum nu e câtuși de puțin a mea, a mai fost enunțată de n ori, mi se pare că printre primii, dacă nu chiar primul care a pus-o pe hârtie a fost Nikolai Berdiaev, cel care a spus că ura comunismului față de creștinism are ca izvor principal faptul că el însuși se autoconstituie în unică religie – în consecință, vrea să distrugă orice concurență. 

Personal am convingerea că atât istoria bântuită de comunism, cât și cea bântuită de fascism, deopotrivă cu istoria în care e prezentă conjuncția acestor două forme aberante de socialism (”gemeni heterozigoți”, cum a caracterizat, ironic și exact, un autor francez comunismul și național-socialismul), cu izvoare care merg departe, la Revoluția Franceză și teroarea instituită de tribunalele ei revoluționare, coborând și mai departe, în anumite utopii, ei bine, am convingerea că toate aceste istorii ale minciunii, crimei și morții, care în fond reprezintă o parte din povestea neagră a unor porniri autodistructive sădite în natura noastră, n-ar fi putut fi posibile fără o colaborare a răutății omenești cu răul diabolic. 

Da, mă refer la o participare a diavolului la istorie cu urmările pe care le simțim catastrofic până azi pe pielea omenirii. 

Ce vă spun eu acum e unul dintre gândurile care m-au bântuit până la obsesie la un moment dat, pentru că o explicație strict logică, într-o firească expresie a sănătății mentale, nu există, oricât aș încerca să o dibui. Logica nu poate da o explicație cât de cât acceptabilă a nebuniei colective care se întâmplă în lumea de astăzi. Cred că există o forță metafizică a răului care participă la istorie prin intermediul unor receptori malefici umani. De altfel, nu spun nimic nou, nu spun nimic care să nu fi fost spus uneori în gura mare de alții. 

Nefirescul din lume a existat larvar sau uneori exploziv, un caz-școală fiind, în materie de surpare a comandamentelor etice, Sodoma și Gomora. Chiar privită sub formă de poveste, rătăcirea celor două orașe desfrânate e un moment de expansiune a nefirescului (nu discut aici consecințele, distrugerea creației compromise iremediabil prin perseverență îndrăcită). 

În lumea de azi, nefirescul e vopsit în culorile firescului și propus, era să zic impus, ca atare. E pus sub o umbrelă care impune, fiindcă omul naiv o asociază cu adevărul și respectabilitatea numită corectitudine, pe care stânga o gonflează în așa-zisa ‹corectitudine politică› – o minciună cât veacul de mare. Este o formă deocamdată neviolentă de înstăpânire a Răului. În timpul comunismului, Răul putea lua forme violente, mergând nu rareori până la distrugerea fizică a oamenilor”.