"Adevărul brutal" este că "supraviețuirea civilizației occidentale" depinde de prevenirea "migrației necontrolate", a declarat premierul polonez Donald Tusk.
Vorbind la un eveniment desfășurat în orașul Morąg, în cadrul căruia a lansat campania Coaliției Civice pentru alegerile locale din luna aprilie, Tusk a fost chestionat cu privire la situația de la granița cu Belarus, unde, începând cu anul 2021, zeci de mii de migranți – în principal din Orientul Mijlociu, Asia și Africa – au încercat să treacă în Polonia.
"Prima și cea mai importantă sarcină a statului polonez atunci când vine vorba de situația de la graniță este să protejeze granița, inclusiv împotriva migrației ilegale", a răspuns Tusk, citat de Agenția de Presă poloneză (PAP).
Prim-ministrul a precizat, pe de altă parte, că Guvernul său "va face ceea ce trebuie pentru a nu încălca standardele (legale - n.red.) și pentru a preveni situațiile care încalcă esența umanitarismului".
"Nu e posibil ca oameni să moară pe partea poloneză a graniței!", a continuat Tusk.
În acest context, trebuie precizat că organizațiile din sfera drepturilor omului estimează că zeci de persoane au murit pe partea poloneză a graniței de la momentul începerii crizei.
Tusk a zis pe acest subiect că practicile așa-numitelor respingeri, implementate de fostul Guvern controlat de partidul Lege și Justiției (PiS) – care implică trimiterea migranților înapoi peste graniță – "sunt ilegale din perspectiva dreptului internațional". Astfel, Tusk a precizat că va căuta să creeze o situație la graniță în care o asemenea abordare să nu fie necesară.
Cu toate acestea, Tusk a subliniat că "nu va lua nicio decizie care va rezulta, în mod nechibzuit, ca granița noastră să devină mai puțin consolidată decât este în prezent".
Datele publicate de Ministerul de Interne săptămâna trecută au confirmat că respingerile de migranți au continuat din momentul în care Guvernul Tusk a preluat puterea, mai precis în decembrie 2023. Dar ministerul a comunicat că lucrează la noi proceduri care să permită evaluarea situației individuale a fiecărui migrant care se află în Polonia.
Vorbind alaltăieri, Tusk a spus că Guvernul său trebuie mai întâi să "umple golurile și găurile" lăsate în urmă de PiS, referindu-se inclusiv la presupusa corupție din sistemul de vize și la "gardul foarte disfuncțional" construit la granița cu Belarus.
"Dar vă rog să mă credeți – și spun asta uitându-mă totodată la ceea ce se întâmplă astăzi în SUA – aceasta este o chestiune de supraviețuire a civilizației noastre occidentale", a avertizat Donald Tusk.
"Trebuie să ne trezim și să înțelegem că trebuie să ne protejăm teritoriul, granițele noastre. Dacă suntem deschiși tuturor formelor de migrație fără niciun control, lumea noastră se va prăbuși!", a continuat Tusk în aceeași notă.
Înaintea alegerilor parlamentare desfășurate în toamna anului trecut, Guvernul PiS a încercat să-l portretizeze pe fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, ca fiind blând față de migrație. În mod special, PiS a sugerat că Tusk va ceda cererilor UE de a introduce un sistem de relocare a solicitanților de azil în Europa. Însă, în timpul campaniei, Tusk a adoptat o linie dură cu privire la migrație. Iar după ce Guvernul său a preluat mandatul, Tusk a declarat că Polonia "nu va accepta niciun migrant" în cadrul sistemului de relocare propus de UE. Săptămâna trecută, ambasadorul Poloniei la UE și-a exprimat opoziția față de aceste planuri, care au fost însă aprobate de majoritatea statelor membre. (sursa: Notes from Poland)