Președintele Biden a avut o ieșire nervoasă vorbind despre o anchetă în care i-a fost pusă la îndoială memoria. Detaliile


  • ACP
  • Feb 9, 2024 10:59
  • 1604
Președintele Biden a avut o ieșire nervoasă vorbind despre o anchetă în care i-a fost pusă la îndoială memoria. Detaliile

Președintele Joe Biden a avut joi o ieșire nervoasă vizibilă, discutând despre un raport al consilierului special Robert Hur, la întrebarea anchetatorului independent privind aptitudinile sale mintale. 

Hur a spus în raportul său privind felul în care au fost mânuite de către președintele american anumite documente clasificate că „memoria lui Biden a fost semnificativ limitată, atât în timpul interviurilor sale înregistrate în 2017, cât și în interviul său cu biroul nostru, în 2023”.

Afirmația lui Hur că Joe Biden nu și-a amintit în timpul interviului anul morții fiului său, Beau Biden, a fost cea care a declanșat supărarea vizibila și reacția acestuia înaintea camerelor de luat vederi. „Cum dracu’ a îndrăznit să întrebe asta?”, a răbufnit președinte american vizibil scos din sărite. 

„Sincer, când mi s-a pus întrebarea, m-am gândit că asta nu era treaba lor”, a adăugat el.  

Interviul pentru raportul consilierului special Robert Hur a avut loc toamna trecută, pe 8 octombrie, la o zi după atacurile de mare anvergură ale grupării Hamas asupra Israelului și începutul intervenției militare a Israelului în Gaza. Criza din Israel a fost indicată de președintele Biden drept motivul pentru care este posibil să nu-și fi amintit data morții fiului său Beau, care a murit de cancer în 2015, la numai 46 de ani. 

„Nu am nevoie să-mi amintească nimeni când a murit, a murit. Adevărul simplu este că am stat la un interviu de cinci ore pe parcursul a două zile, discutând evenimente care s-au întâmplat acum 40 de ani. În același timp, gestionam o criză națională", a explicat președintele Biden. 

"Sarcina lor a fost să ia o decizie dacă să meargă mai departe cu acuzațiile în acest caz. Aceasta este decizia lor pe care au luat-o. Aceasta este decizia consilierului. Aceasta este treaba lui. Și au decis să nu avanseze. Pentru orice comentariu străin, ei nu știu despre ce vorbesc. Nu are loc în acest raport. Concluzia este că aceasta chestiune e acum închisă”, a concluzionat președintele SUA. 

Anchetatorii au spus în raportul privind responsabilitatea președintelui Biden, în cazul documentelor clasificate găsite la două din reședințele sale, că „ar fi dificil să convingi un juriu că ar trebui să condamne un fost președinte în vârstă de peste optzeci de ani pentru o infracțiune gravă care necesită o stare mentală puternică” – detalii AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.