Președintele polonez Andrzej Duda a fost nevoit să vină cu noi precizări după declarațiile inițiale prin care și-a exprimat îndoiala că peninsula Crimeea – care a fost ocupată de Rusia începând cu 2014 – va fi recuperată de Ucraina, respectiv prin care a transmis că, din punct de vedere istoric, teritoriul în cauză s-a aflat pentru multă vreme sub controlul Rusiei.
Declarațiile inițiale ale acestuia au primit o replică din partea ambasadorului Ucrainei în Polonia, precum și critici din partea multor politicieni și analiști polonezi. Pe fondul presiunii, Duda a răspuns reiterând sprijinul său ferm pentru Ucraina și condamnând agresiunea rusă, inclusiv a "ocupării criminale a Crimeei".
Controversa a început în urma unui interviu pe care Duda l-a acordat săptămâna trecută pentru Kanał Zero. Întrebat dacă Ucraina va reuși să recâștige Crimeea, președintele a spus că "mi-e greu să răspund la această întrebare".
"Nu știu dacă vor recâștiga Crimeea, dar cred că vor recâștiga Donețk și Lugansk", a continuat Duda.
"Crimeea este un loc special, mai ales din motive istorice. Pentru că, de fapt, dacă ne uităm istoric, pentru cea mai mare parte din timp s-a aflat sub controlul Rusiei", a mai zis președintele polonez.
Crimeea a avut o istorie tumultoasă. În 1783, peninsula a fost anexată de Rusia. Ulterior, ca parte a Uniunii Sovietice, a fost transferată sub controlul Ucrainei în anul 1954. Din 2014, Crimeea se află sub ocupația Rusiei.
Cu toate acestea, organizațiile internaționale, inclusiv Națiunile Unite, nu recunosc legitimitatea controlului Rusiei asupra Crimeei, peninsula fiind considerată drept parte ocupată a Ucrainei.
Ca răspuns la declarațiile lui Duda, ambasadorul Ucrainei în Polonia, Vasyl Zvarych, a scris pe Twitter următorul mesaj în poloneză: "Crimeea este Ucraina: este și va rămâne astfel. Ocuparea temporară a Crimeei de către Rusia reprezintă o crimă de război pentru care va fi pedepsită. Eliberarea Crimeei este sarcina și obligația noastră comună alături de lumea liberă. O vom îndeplini fără îndoială. Credem în asta și lucrăm împreună".
Comentând, la rândul său, declarațiile lui Duda, istoricul polonez Bartłomiej Gajos a precizat că, din punct de vedere istoric, Crimeea nu a făcut parte din Rusia pentru multă vreme. El a glumit că ar avea mai mult sens "să o dăm Imperiului Bizantin".
Într-o notă mai serioasă, Gajos a scris că "a gândi în termeni de 'drepturi istorice' – respectiv cine a fost acolo mai multă vreme – este pur și simplu o rețetă pentru haos".
Afirmațiile președintelui au fost "incredibil de stupide", a declarat Roman Giertych, un deputat din actuala coaliție de guvernământ, care se află în conflict deschis cu președintele.
"Aș vrea să-i reamintesc domnului Duda că există orașe în țara noastră care în istoria lor au aparținut Poloniei pentru o perioadă mai scurtă decât altei țări", a continuat Giertych.
Iar Paweł Kowal, care ocupă poziția de plenipotențiar al Guvernului de la Varșovia pentru sprijinirea reconstrucției Ucrainei, a declarat pentru radiodifuzorul RMF următoarele: "Crimeea a fost de fapt rusă atâta vreme cât (actualul oraș polonez - n.red.) Białystok a fost rus. Poveștile despre Crimeea rusă sunt o prostie bazată pe faptul că oamenii nu cunosc istoria".
Și ministrul de Externe, Radosław Sikorski, a emis o declarație în care a precizat că "Polonia recunoaște independența Ucrainei în cadrul granițelor sale stabilite la nivel internațional".
Pe fondul inflamării opiniei publice, președintele Poloniei a emis o nouă declarație, într-o postare pe Twitter: "Acțiunile și poziția mea cu privire la agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei au fost clare din prima zi: Rusia încalcă dreptul internațional, este un agresor și un ocupant. Ocuparea rusă a teritoriilor recunoscute internațional din Ucraina, inclusiv Crimeea, este o crimă. Acest război nu se poate termina cu victoria Rusiei. Imperialismul rus trebuie oprit, învins și blocat pentru viitor (pe termen lung - n.red.). Suntem cu toții umăr la umăr pentru o Ucraină liberă, suverană și independentă împotriva agresiunii și a imperialismului brutal!".
Anterior, Duda își exprimase fără echivoc părerea că peninsula Crimeea face parte din Ucraina. La Summitul Platformei Crimeea din anul 2021, Duda a declarat că peninsula Crimeea "este Ucraina", adăugând că "nu acceptăm nicio altă narațiune". Iar cu un an în urmă, Duda a condamnat "ocuparea ilegală" a peninsulei de către Rusia.
Odată cu începutul invaziei rusești la scară largă asupra Ucrainei, Duda a devenit un aliat și mai apropiat al Ucrainei. În 2022, Duda a avut primul nume inscripționat pe un bulevard din Kyiv în onoarea celor care au sprijinit Ucraina în timpul războiului.
În contextul criticilor cu care s-a confruntat în ultimele zile, Duda a fost apărat de Radosław Fogiel, un lider marcant din partidul de opoziție Lege și Justiție (PiS). Fogiel a sugerat că remarcile președintelui au fost interpretate greșit de o parte dintre criticii săi.
După adăugirile făcute de Duda pe subiect, ministrul polonez de Externe a menționat că acest lucru ar trebui "să închidă discuția".
"Toată lumea poate avea un lapsus, toată lumea greșește uneori", a spus ministrul de Externe, citat de Agenția Poloneză de Presă (PAP).
"Mi se pare că simpatia președintelui Duda pentru Ucraina este dincolo de orice îndoială, respectiv în concordanță cu poziția Guvernului", a mai zis Sikorski. (sursa: Notes from Poland)
Sursa foto 1: Jakub Szymczuk / KPRP