EXCLUSIV: câți cetățeni români au solicitat obținerea cetățeniei R.Moldova în ultimii trei ani. Datele Agenției Servicii Publice. Peste 70% dintre cetățenii străini care vor cetățenia R.Moldova provin din Federația Rusă


EXCLUSIV: câți cetățeni români au solicitat obținerea cetățeniei R.Moldova în ultimii trei ani. Datele Agenției Servicii Publice. Peste 70% dintre cetățenii străini care vor cetățenia R.Moldova provin din Federația Rusă

Podul.ro a solicitat Agenției Servicii Publice informații cu privire la numărul de cetățeni ai României din dreapta Prutului care au solicitat, în ultimii 3 ani, cetățenia statului românesc de la Est de Prut. 

De asemenea, publicația noastră a solicitat Agenției Servicii Publice să ne comunice câte cereri de obținere a cetățeniei basarabene au fost aprobate sau respinse, dar și câte dintre acestea se află în așteptare spre a fi examinate în anul curent. 

Astfel, potrivit datelor statistice aferente perioadei 2021-2023,  106 cetățeni ai României au depus cereri privind dobândirea cetățeniei RM, după cum urmează:

– 2021: 47 cereri depuse, 32 aprobate;

– 2022: 29 cereri depuse, 27 aprobate;

– 2023: 30 cereri depuse, 19 aprobate;

În perioada specificată au fost respinse 9 cereri, motivul fiind constatarea unor nereguli în documentele de stare civilă și actele de identitate. Restul cererilor se află în curs de examinare pentru anul 2024. 

Amintim că, recent, Agenția Servicii Publice a anunțat că peste 70% din cetățenii străini care au depus, în ultimii doi ani, documente pentru obținerea cetățeniei R.Moldova sunt din Federația Rusă, iar 20%, din Ucraina. Potrivit Agenției, o bună parte dintre solicitanți sunt basarabeni stabiliți de mai mulți ani în Federația Rusă, motiv pentru care au renunțat cândva la cetățenia R.Moldova (detalii AICI și AICI). 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.