"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În 1948, maiorul Zoltan Kling (foto dreapta sus) era șeful Serviciului Județean al Securității Poporului Severin cu sediul la Lugoj, poziție pe care o va deține până în septembrie 1950. Kling a fost un notoriu vânător și ucigaș de partizani. Începând cu ianuarie 1949 se va număra printre șefii Comandamentului Unic Timiș, înființat la Caransebeș, prin intermediul căruia Securitatea va coordona toate acțiunile menite lichidării luptătorilor anticomuniști din zona muntoasă a Banatului. Kling ancheta personal și deseori tortura cu mâna lui, fiind lipsit de orice fel de scrupule. O bestie în adevăratul sens al cuvântului. A ordonat numeroase execuții sumare sub pretextul așa-ziselor ”evadări de sub escortă”, victimele fiind partizani și rude ale acestora. În fapt, vorbim despre crime monstruoase, întrucât cei împușcați (în șanțuri, la margini de drumuri) nu fuseseră condamnați la moarte de vreo instanță. Ordinele lui Kling au cauzat arestarea a familii întregi, numeroși țărani ajungând în pușcării și lagăre de exterminare.
E documentat că partizanii din gruparea colonelului Ion Uță au încercat de două ori să-l lichideze pe criminalul psihopat Zoltan Kling. Prima oară, în vara lui 1948, într-o ambuscadă spectaculoasă organizată lângă satul Rusca-Teregovei, când colonelul Uță încă trăia, cea de-a doua tentativă consumându-se în octombrie 1950, lângă comuna Domașnea, într-o noapte cețoasă. În ‘48, Kling a scăpat cu viață fugind disperat prin pădure cu gloanțele șuierându-i pe la urechi, în timp ce alți securiști au fost răniți. Mașina lor de teren a sfârșit incendiată. În ‘50, Kling a avut din nou un noroc chior – partizanul Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” a aruncat o grenadă anti-tac pe capota jeepului cu care se deplasau securiștii, însă aceasta, ținută o lungă perioadă în cele mai necorespunzătoare condiții, nu a explodat. Conștientizând pericolul, securiștii au dat bir cu fugiții.
Peste patru ani, în septembrie ‘54, Kling va fi retras pe motive de sănătate dintre cadrele active ale Securității, fiind trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel. Când a murit, în 1970, la Spitalul de bolnavi psihic din Lugoj, avea mințile complet rătăcite. Îl țineau legat de pat ca să nu-și mănânce fecalele. Așa a sucombat Kling. Ani și ani de zile, acest criminal psihopat torturase cu mâinile lui în anchete, ordonase execuții sumare și aruncase familii întregi în pușcărie. Pe unde a trecut a presărat doar chin și moarte.
Într-un amplu interviu pe care mi l-a acordat, fostul partizan Nicolae Ciurică (92 ani) relatează și despre cele două tentative de lichidare ce l-au vizat pe maiorului Zoltan Kling. În perioada ambuscadei din vara lui 1948, tânărul Ciurică era om de legătură al grupării Uță, auzind detaliile chiar de la ortacii care au luat parte la acțiune. În octombrie 1950, Ciurică devenise (încă din iulie același an) partizan cu arma în mână al organizației, fiind, alături de Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă”, protagonist al celei de-a doua încercări de lichidare.
În cele ce urmează vă prezint fragmentele din interviu care privesc aceste două episoade puțin cunoscute:
”Nicolae Ciurică: Era în ‘48, prin vară, când Ion Uță a primit informația că maiorul Zoltan Kling, unul dintre marii dușmani ai partizanilor, se va deplasa spre Cornereva prin Rusca Teregovei, destinația finală fiind Lugoj. Colonelul s-a adresat grupului:
– Măi fraților, care vreți să-i țineți calea lui Kling?
Așa proceda Uță, mi-au relatat ortacii care-au luptat sub el. Niciodată nu-i numea pe luptătorii ce urmau să participe la acțiuni, îi lăsa pe ei să decidă dacă erau pregătiți pentru asta. În ziua aia s-au oferit vreo cinci, printre ei fiind și Gheorghe Urdăreanu, mâna dreaptă a colonelului. Au ales o bucată de drum ce șerpuia prin pădure, au tăiat cât de cât un fag mare de pe margine și, când s-a apropiat mașina de teren, l-au împins de-a curmezișul ca să-i oblige să oprească. Erau vreo șapte-opt securiști în mașină. La-nceput nu și-au dat seama ce se-ntâmpla, coborâseră cu armele-n mâini și se uitau chiorâș la fagul ăla bătrân, șușoteau. Probabil că se ridicase praful, nu știu, n-am fost acolo, da’ ăla era drum de țară, l-au asfaltat abia de curând.
Și-atunci au deschis focul ai noștri. Prrrrrrrr… rafale de pistoale-automate de pe ambele părți ale drumului. Securiștii au fugit iepurește, trăgând la nimereală, ca disperații, vreo patru au fost răniți, umbla vorba că or și murit din ei după aia, da’ nu știu nimic sigur, că-n anii ăia Securitatea nu-și recunoștea pierderile. Ortacii au găsit dâre de sânge în colb și pe frunze. Mașina a ars, praful și pulberea s-a ales de ea. Din păcate, Kling a rupt-o la fugă și a reușit să scape cu viață, arză-l-ar focul să-l arză, fiindcă satul era aproape.
Răzvan Gheorghe: La momentul incidentului, Zoltan Kling era șeful Serviciului Județean al Securității Poporului Severin cu sediul la Lugoj, poziție pe care o va deține până în septembrie 1950. Kling era vânător și ucigaș de partizani. Începând cu ianuarie 1949 se va număra printre șefii Comandamentului Unic Timiș, înființat la Caransebeș, prin intermediul căruia Securitatea va coordona toate acțiunile menite lichidării luptătorilor anticomuniști din zona muntoasă a Banatului. Iată că și partizanii îl vânau pe el. Inevitabil, de-a lungul interviului ne vom mai întâlni cu această figură sinistră care va avea un sfârșit pe măsură.
Nicolae Ciurică: În ziua aia Kling a fugit de-a mâncat pământul. Era îmbrăcat în uniformă de securist și i-a sărit cascheta din cap, da’ nu s-a mai oprit s-o adune. Făcea pe el de frică, asta dacă nu se scăpase deja”.
Peste mai bine de doi ani, la începutul lui octombrie 1950, partizanii Dumitru Ișfănuț zis ”Sfârloagă” și Nicolae Ciurică au coborât din munte la Domașnea cu scopul de a face o ultimă aprovizionare înaintea iernii. Trădați, în noaptea de 2 spre 3 octombrie cei doi reușesc să spargă împresurarea securiștilor și scapă teferi. Chiar în noaptea următoare (3 spre 4 octombrie), Ișfănuț și Ciurică au curajul de-a dreptul nebunesc să revină la Domașnea unde iau legătura ca un om de încredere zis ”Armen”, care îi informează că, foarte curând, maiorul Zoltan Kling și alți securiști urmau să se deplaseze în zonă. Iată relatarea fostului partizan.
”Nicolae Ciurică: Dar cea mai importantă informație a nopții a fost că maiorul Zoltan Kling urma să plece peste puțin timp din Teregova spre Băile Herculane. Auzind asta, ne-am grăbit să-i ținem calea nu înainte ca Ișfănuț să-l însărcineze pe Armen să trimită vorbă către domășnenii de încredere ca să ne aducă la el o parte din alimentele de care aveam nevoie pentru iarnă. Intenționam să le luăm mai târziu. Uciderea lui Kling ar fi însemnat o mare lovitură, era vechiul nostru dușman de moarte. După o noapte de pomină se cuvenea să executăm un securist de frunte.
Am ieșit din Domașnea și ne-am postat pe marginea drumului ce venea dinspre Teregova. N-am rămas în spațiu deschis, ne-am băgat după o stâncă uriașă ce se află în apropierea locului în care nu demult a fost înălțată o troiță în memoria partizanilor care au luptat la Pietrele Albe, cred că e cea mai înaltă troiță din România. Stânca asta e la vreo cincisprezece-șaisprezece metri de drum.
Nu a durat mult până când am sesizat farurile GAZ-ului. Pe vremea aia erau puține mașini și-abia dacă le vedeai prin munți, treceau la intervale mari de timp. Cred că în jeep erau trei sau patru securiști, le-am întrezărit umbrele. Când au ajuns în dreptul nostru, Ișfănuț a aruncat o grenadă anti-tanc pe plafonul GAZ-ului iar eu am apăsat trăgaciul pistolului-automat cu intenția de a descărca toate cele 32 de gloanțe ale încărcătorului. Deși i-am auzit zgomotul când s-a izbit de tablă, grenada nu a explodat. Ca un făcut, nici arma mea nu a luat foc, n-am putut trage! Auzind și ei zgomotul, că doar grenada le căzuse chiar deasupra capetelor, securiștii au accelerat și au scăpat cu viață, nici prin cap nu le-a trecut să oprească sau să riposteze într-un fel sau altul.
Ne-am îndepărtat în grabă, tare, tare supărați. Sfârloagă era pământiu la față, păstrase grenada anti-tanc tocmai pentru situații de genul ăsta. Am evitat perimetrul în care căzuse de teamă ca nu cumva să explodeze totuși, sfârșind prin a ne dezmembra. Ți-am spus că uneori ni se-ntâmpla ca armamentul și munițiile să dea rateuri sau să nu funcționeze deloc, întrucât datau încă de pe vremea războiului și fuseseră păstrate în condiții necorespunzătoare. Și-apoi eram în a treia noapte de ploaie petrecută sub cerul liber, umezeala își spusese cuvântul.
Răzvan Gheorghe: Aceasta a fost cea de-a doua tentativă a grupării de a-l lichida pe maiorului Zoltan Kling după cea din vara lui 1948, când securistul scăpase ca prin urechile acului de gloanțele oamenilor lui Ion Uță. Nu peste foarte mult timp, în septembrie ‘54, Kling va fi retras pe motive de sănătate dintre cadrele active, fiind trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel. Când a murit, în 1970, la Spitalul de bolnavi psihic din Lugoj, avea mințile complet rătăcite.
Nicolae Ciurică: Dumnezeu nu dă cu parul, dar dă! Îl țineau legat de pat ca să nu-și mănânce fecalele, așa a murit Kling. Ani și ani de zile, psihopatul ăsta torturase cu mâinile lui în anchete, ordonase execuții sumare și aruncase familii întregi în pușcărie. Pe unde a trecut a presărat doar chin și moarte. Până la urmă s-a îndeplinit voința lui Dumnezeu.
Răzvan Gheorghe: Regretați că nu l-ați ucis în toamna lui 1950?
Nicolae Ciurică: Atunci mi se ridicase sângele-n cap, am fost tare dezamăgiți că ne-a scăpat. Ișfănuț începuse să suduie. Peste ani însă, când m-au arestat, m-am bucurat că se-ntâmplase așa. Dacă-l omoram, te asigur că m-ar fi condamnat la moarte și aș fi sfârșit în fața plutonului de execuție, oricum asta au intenționat la proces. Pe de altă parte, nici grenada lui Ișfănuț și nici gloanțele mele nu i-ar fi cauzat o moarte mai strașnică decât aia de care a avut parte. Ți-am zis, Dumnezeu nu dă cu parul, dar dă!”.
