Moartea lui Bartolomeu

În ultimii ani, când încă era foarte atent, am discutat cu el frecvent că, de la înființarea Mitropoliei încolo, nu mai poate intra în discuție retragerea, adică gestul igienic și moral de a accepta că biologia își spune cuvântul. Devenise prizonierul propriului proiect pe care, în fapt, nu l-a născut cu plan, ci care i s-a pus în față. Om al istoriei, a știut că refuzul, comoditatea regulii strâmbe, nu sunt acceptabile. Și a acționat. Cu defectele involuntare pe care eu i le-am semnalat prompt, inclusiv cu prețul de a ne înstrăina pentru maxim un an. Ne-am reapropiat și reîmprietenit însă și mai profund, ca după o ceartă între soți. Firescul ne era loc de întâlnire și bărbăția ideal. Nu eram dispuși niciunul să ciugulim boabe pierdute sau paie uitate. Motiv să discutăm cu toată sinceritatea, ochi în ochi, fără menajamente, despre tot ceea ce credeam că este esențial, tare și înalt. Despre bunul Dumnezeu, Biserica Lui și lume.

Pe măsură ce lunile se scurgeau și slăbiciunea se instala, un profund sentiment de jenă mi se înșuruba în suflet. Nu doream să se confrunte, ca în oglindă, cu o variantă tânără, cu un flăcău între timp cam rotofei. Plus: îi respectam, asemeni minunatului Bogdan (Ivanov), cât mai mult intimitatea. Chiar dacă era șeful instituției, nu era instituționalizat. Bref, nu mă băgam, nu întrebam doctorii și nu verificam din ochi rețeta. Îmi era de ajuns vorba lui că, atunci când are dubii legate de sănătate, le spulberă uitându-se în buletin. Era omul care își vedea, calm și lucid, moartea proprie cu ochii. Iar acest măreț moment al maximei învecinări de întunericul Mormântului Domnului, prefață a Învierii Lui și a noastre, nu voiam să îl imaculez cu prezența mea. Mă țineam oarecum departe, aproape fiind. La orice oră. Bogdan îmi este martor: am premeditat etapele, am scris textul deja al anunțului. Nu doream să ne pierdem cu firea, să îl dezamăgim pe marele nostru prieten și părinte. Să fim afemeiați emoțional.

Tot în ultimele luni s-a consumat o revedere emoționantă în care, pentru puțin timp, am fost cei doi ucenici împreună cu el în aceeași cameră. Al treilea lipsea! Cine era al treilea? Vă explic.

(Va urma. La final de ianuarie)