Biserica lui Hristos este un nebănuit spațiu al libertății

încât te miri cum de rezistă, cum nu se rupe în și mai multe bucăți, că are coerență anamnetică. Sfinții Părinți au pledat pentru limpezime, au formulat inspirați propozițiile de credință, au stabilit limitele de jos și au lăsat la dispoziția Creatorului pe cele de sus, au prevăzut neputințe și au pus la dispoziție mecanisme de împăcare și terapie personală sau de grup. În rest, cum spuneam, nebănuit de multă libertate.

Exemple:

- toate formele de cult - icoană, sunet, miros, volum, suport material, imagine - sunt doar parțial încremenite; există tipare, dar conținutul variază de la o epocă la alta, în funcție de gradul de uzură al senzorilor; așa avem, de la "școala" de la Fayum la iconarii Catedralei Naționale, o surprinzătoare dinamică secondată, evident, de pierderi, de simplificări, dar și de redescoperiri, recuperări; la fel, în arta stranei sau în istoricul cărților liturgice; un permanent tangaj pe apa clipocindă a timpului;

- tot sub zodia libertății celei de folos se plasează și formele de asceză: de la viața de pustinic la cea comunitară, de la postul alimentare la cel doar al gândurilor (mai greu, "carnea" păcatului sfârâind ademenitor la tot pasul), de la rânduieli croite pe suma putințelor și a neputințelor la eroisme șocante și neprevăzute precum în temnițele comuniste, de la furie profetică la blândețe, tipologiile părinților și maicilor suhovnicești acoperind o paletă fascinantă;

- de libertate, adică de creditul discernământului, se bucură inclusiv structura internă de organizare; în afara întreitei ierarhii sacramentale - diacon, preot și episcop -, toate celelalte sunt adaptabile, unele ajungând uitate sau, transformate radical, ne nerecunoscut; diaconițele, de exemplu, au dispărut, iar diaconii sunt reduși la frumusețea incantevolă, ținuți de piciorul vocației genuine ca păunul de par; tot în sfera libertății ne aflăm și în materie de decizii, dacă cei care le iau au frică de Dumnezeu - condiție a înțelepciunii, cum știm - sau sunt, cum ne arată istoria, o adunătură de tâlhari, de parveniți și dezaxați;

- libertatea supremă este însă la cel mai neașteptat, nenormat și ca atare periculos nivel: la Taina Spovedaniei; da, există îndreptare, îndrumare, călăuze pe temă care, cu adevărat, ajută; pentru majoritatea celor de azi, buimăciți de propria lor existență, este însă mai greu aplicarea regulilor cu strictețe de laborant; preotul duhovnic trebuie să se lase purtat, să asculte, să priceapă cu sufletul ceea ce cuvintele raționale și memoria subiectivă spun oricum fragmentar și distorsionat; cum majoritatea celor de sub patrafir sunt înainte de orice nedreptățiți, deazmăgiți de ei înșiși, este cumplit să lucrezi cu lama japoneză a cuțitului care separă învelișul de miez fără a pierde nimic.

Una peste alta, protestând vehement împotriva ipocriziei și formalismului slujitorilor Vechiului Legământ, Domnul ne lasă Noul Legământ să îl împlinim într-o cu totul altă stare de suflet: în pace dreaptă, în credință adevărată, în nădejde realistă și iubire necomplice. De unde și greutatea poverii. Cum spunea și Sfântul Cuvios Pahomie, este mai greu de a da ascultări decât de a le face. De aici, împreună cu îndemnul paulin, rugăciunea noastră pentru mai marii cetății: să le insufle Dumnezeu și să se lase mișcați de duhul libertății, al adevărului și al loialității față de cei vremelnic încredințați lor. Cât privește rugăciunea pentru slujitorii Altarelor, nu mai are rost să dezvolt. Pentru preot nu se mai roagă aproape nimeni, câtă vreme de l el se așteaptă să se roage pentru toți.

DOXA!