"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Nu este deloc neobișnuit ca internauții să ia în derâdere așa-zisa ”a doua armată a lumii”, adică cea rusă, având în vedere gigantica discrepanță dintre planurile inițiale nutrite de Putin în Ucraina și realitățile la zi. În ciuda tuturor acestor glume, unele devenite ”virale”, să nu uităm că Rusia a reușit să producă o serie de arme devastatoare.
Sistemele grele de rachete cu lansare multiplă Solntsepek și Buratino (folosite din plin de trupele rusești) sunt arme de distrugere în masă. Tragerea se face cu muniție incendiară sau termobară. Literalmente, un astfel de sistem arde totul în calea lui, zona vizată de distrugere întinzându-se până la 40.000 de metri pătrați.
Recent, la 3 decembrie, Serhiy Beskrestnov – specialist în comunicații și război electronic, purtând indicativul ”Flash” – a avertizat cu privire la posibila prezență a unor muniții termobarice într-un proiectil purtat de o dronă Shahed-136.
”Desigur, investigăm toate Shahed-urile căzute / doborâte. Uneori, ceea ce găsim nu ne face fericiți. Odată am găsit un nou sistem de navigație, iar cu o altă ocazie am găsit un modem GSM. De data asta am găsit un nou tip de muniție. Aproape 40 de kg de încărcătură termobarică cu trei siguranțe”, a scris Serhiy Beskrestnov pe canalul său de Telegram.
Potrivit lui ”Flash”, o astfel de încărcătură poate rade de pe suprafața pământului mari suprafețe construite, distrugerile fiind similare cu cele cauzate de sistemele Solntsepek și Buratino.
Cu toate acestea, a doua zi, pe 4 decembrie, citând propriile surse militare, publicația Defense Express a anunțat că informațiile referitoare la muniții termobarice încărcate pe drone de atac rusești nu au fost confirmate.
Totuși, se confirmă că dronele rusești ”Geran-K” sunt dotate cu un nou focos ce provoacă fragmentare și explozie puternică. Focosul are o greutate de 40 kg, un diametru de 31 cm și elemente de șrapnel wolfram.
De remarcat că acest focos nu este unul conceput în mod special pentru asta, ci e preluat de la o rachetă de aviație, fiind potrivit pentru Shahed-136 ca greutate și dimensiuni.
Potrivit Defense Express, Federația Rusă folosește în prezent trei tipuri de drone Shahed-136. Primul model e cel original, iranian, dotat cu un focos iranian de 48,5 kg. Este marcat cu indicele ”Geranium-M”.
Un focos similar e amplasat și pe dronele marcate „Geranium-Ы”, acestea fiind diferite doar prin sistemele de navigație rusești instalate pe ele.
Începând cu vara lui 2021 au apărut dronele de atac marcate ”Geran-K”, care sunt dotate cu focoase cu fragmentare puternic explozive. Aceste drone diferă de cele anterioare prin tehnologia de producție și prin diverse detalii.
Toate aceste etape arată modul în care Federația Rusă continuă să-și dezvolte dronele, care au devenit principalul mijloc de distrugere. În această logică, este destul de probabilă apariția unor noi tipuri de drone care să poată uzita obuze de aeronave.
Pentru a înțelege potențialul pericol, experții avertizează că, în cazul în care rușii vor încărca muniții termobarice pe dronele Shahed-136, vor putea lovi sute de metri pătrați sau cubi. Desigur, e dificil de anticipat cu exactitate ce efecte ar avea o lovitură dată de o astfel de dronă modificată, întrucât totul depinde de componente și de tipul de focos.
Cei de la Defense Express au făcut o comparație cu încărcătura aruncătorului de flăcări cu jet Shmel, însă aceasta este de zece ori mai mică decât o încărcătură termobară de 40 kg. Cu o greutate de numai 3 kg, încărcătura aruncătorului de flăcări atinge un volum de 80 de metri cubi într-un perimetru restrâns / închis sau 50 de metri pătrați într-o zonă deschisă.
Focosul termobaric (incorect numit și ”bombă cu vid”) este eficient în primul rând pentru a lovi spațiile închise, inclusiv clădirile rezidențiale, din cauza presiunii excesive a undei de șoc.
Un astfel de focos poate fi comparat și cu sistemul de aruncător de flăcări pentru rachete grele 1A Solntspek, a cărui greutate variază, conform datelor neoficiale, de la 30 la 90 kg. Și unele versiuni de rachete ajung de la 173 la 217 kg.
În timpul detonării unei muniții termobarice se formează o undă de șoc care pune în mișcare toate elementele amestecului termobaric. Interacționând cu aerul, rezultă un ”nor” cu o temperatură de 2400-2600 grade Celsius, care nimicește totul în jur în răstimp de numai o secundă. În plus, ”norul” umple întregul perimetru al zonei vizate, fapt ce face imposibilă ascunderea în diverse unghere.
Chiar dacă până acum nu a fost detectată nicio parte termobarică în dronele de atac rusești, merită remarcat încă o dată că Rusia învață și se adaptează rapid la evoluțiile și cerințele frontului.
Pe lângă faptul că Rusia e bogată în resurse umane, totodată dispunând de mari rezerve pentru producția de echipamente militare, Kremlinul importă piesele de schimb necesare din țările partenere, cum sunt Iran și China. În plus, e posibil ca Rusia să obțină ceea ce are nevoie și de la țările care au impus sancțiuni pe căi giratorii.
Pe front, acest lucru se reflectă în faptul că trupele rusești sunt foarte bine echipate cu armament greu. Complexul militar-industrial rusesc funcționează la maximum și va permite dezvoltarea rapidă de noi arme pe care le va testa rapid pe câmpul de luptă. În special, acest lucru se aplică echipamentelor de război electronic și vehiculelor aeriene fără pilot.
Armata ucraineană notează că uneori armata rusă are o strategie bună și practici clare. De exemplu, sincronizarea artileriei cu dronele de recunoaștere s-a îmbunătățit semnificativ. Și la doar un minut după ce drona rusă stabilește ținta, un proiectil inamic ajunge exact în acel loc.
Prin urmare, atunci când vorbim despre avansarea armatei ucrainene sau de respingerea cu succes a unui atac rusesc, trebuie înțeles că acest lucru se datorează profesionalismului și eroismului soldaților ucraineni, și nu unui suport tehnic bun.
