"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Lupta acerbă a ucrainenilor împotriva invadatorilor ruși continuă, fără intermitențe, de 21 de luni. De-a lungul acestora, zeci de mii de militari ruși au fost eliminați fizic, cei răniți fiind mai numeroși. Mulți au ajuns prizonieri.
”Înainte de a fi capturat în Bakhmut, toți cei din plutonul meu au fost uciși. Nu știu pierderile noastre totale, însă doar în Bakhmut, armata noastră (rusă – n. red.) a ucis aproximativ 40.000 de oameni”, a declarat – în exclusivitate pentru Podul.ro – un prizonier rus de război (originar din orașul Ufa) care făcea parte din Grupul Wagner.
Jurnaliștii Podul.ro au vizitat tabăra de prizonieri Zahid-1 (cea mai mare din Ucraina), unde am văzut pe viu condițiile de captivitate și chiar am putut vorbi cu o serie de invadatori ruși. De asemenea, mai jos puteți parcurge câteva înregistrări video exclusive realizate în interiorul acestui lagăr.
”Aici avem inclusiv criminali de război care fuseseră închiși în Rusia pentru comiterea alor crime. Au avut pedepse lungi, dar li s-a acordat amnistia pentru a veni aici să ucidă”, ne-a explicat Petro Iatsenko, reprezentant al sediului de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război.
De regulă, după ce sunt capturați de trupele ucrainene, prizonierii ruși sunt transferați în niște locații speciale din cele mai apropiate orașe. Acolo are loc prima etapă a verificărilor privind săvârșirea unor crime de război. După aceea, prizonierii ajung într-o tabără centralizată.
”Din moment ce Rusia a înghețat orice schimb, încă din luna iunie a acestui an, numărul prizonierilor ruși e într-o continuă creștere. În aceste condiții, Ucraina e nevoită să deschidă noi tabere”, a precizat Iatsenko.
Organizațiile internaționale – în special Crucea Roșie – ajută cu echipamente medicale și finanțează diverse programe. De exemplu, în cabinetul stomatologic al taberei sunt instalate echipamente al căror an de fabricație este 2021.
Dincolo de asta, statul ucrainean alocă fonduri considerabile în această direcție – 10.000 de grivne (245 euro) per lună pentru fiecare militar rus. Nu ne-a fost dezvăluit numărul total de prizonieri.
Noii sosiți trec prin procedurile obișnuite. Li se dau haine de schimb, se spală, sunt tunși după bunul plac și li se asigură tot ce este necesar pentru viață, începând cu periuța și pasta de dinți. Apoi sunt trimiși într-o carantină de două săptămâni, timp în care prizonierii de război sunt examinați de un medic și dialoghează cu psihologii. La finalul acestei perioade sunt transferați în zona comună.
Lagărul este păzit de militari, însă nu există gratii la ferestre.
”În tabără există și un spațiu de informare – avem propria noastră televiziune. Desigur, potrivit propagandei ruse oficiale, în prizonieratul ucrainean ar fi foarte rău – abuzuri, tortură și așa mai departe –, dar condițiile de aici sunt bune. Suntem hrăniți și nu ne jignește nimeni”, ne-a spus Alecsander, care a fost recrutat în armata rusă în orașul ocupat temporar Kirovsk (regiunea Lugansk).
În imediata apropiere se găsește o biserică greco-catolică, unde toți cei care doresc își pot satisface nevoile spirituale. Potrivit personalului ucrainean, de obicei, la slujba de duminică vin numai 10-15 persoane.
Există și camere separate destinate prizonierilor ruși musulmani.
”Întrucât Vladimir Putin susține că Ucraina nu ar avea istorie, pe pereții lagărului atârnă afișe cu personalități istorice și culturale ucrainene. Nu obligăm prizonierii să le privească dar, dacă doresc, se pot familiariza cu aceste informații”, a precizat Petro Iatsenko.
Tot el ne-a relatat că, în urmă cu ceva timp, niște jurnaliști străini l-au întrebat pe un prizonier cine anume era reprezentat într-un portret, care-l înfățișa pe Stepan Bandera, iar rusul a răspuns că ar fi fost vorba despre ”tânărul Vladimir Vladimirovich” (Putin – n. red.).
În plus, lagărul este dotat cu un teren de sport unde doritorii pot juca fotbal, totodată având posibilitatea de a face diverse exerciții.
”Pentru destui dintre prizonieri, condițiile pe care le au aici sunt mult mai bune decât ce aveau în patria lor Rusia. Mulți au făcut închisoare pentru crimă și nu au văzut libertatea”, ne-a explicat Petro Iatsenko.
Nu în ultimul rând, în lagăr funcționează și o bibliotecă dotată în special cu literatură ucraineană, rusă și străină.
Prizonierul de război Alecsander (originar din regiunea Lugansk) lucrează în lagăr ca bibliotecar. El a menționat că există un procent de nativi ruși care solicită cărți despre istoria Ucrainei.
În timpul unui tur al lagărului, jurnaliștii Podul.ro au remarcat literatură ucraineană pe noptierele soldaților ruși, dar și un manual despre Apărarea Patriei (adică a Ucrainei).
Prizonierii nu au acces la lumea exterioară. Există însă câteva săli dotate cu televizoare care difuzează canale ucrainene de știri.
În general, toate activitățile de pe teritoriul lagărului – cum ar fi gătitul sau curățenia – sunt efectuate de prizonierii ruși, cărora li se permite să se gospodărească în mod independent.
De asemenea, la cererea lor, prizonierii lucrează în ateliere șase zile pe săptămână, împletind scaune și genți din ratan pentru un magazin ucrainean de cosmetice. În schimbul muncii, rușii sunt plătiți cu 300 de grivne pe lună (7 euro). Ei pot trimite acești bani rudelor sau îi pot cheltui la un magazin intern, unde se vând și țigări sau dulciuri.
Mai mult, rudele au posibilitatea de a le trimite bani și colete prizonierilor. Aceștia pot vorbi la telefon cu neamurile sub supravegherea militarilor ucraineni.
”Pe teritoriul lagărului nu pot veni rude din Federația Rusă dar, în general, se poate găsi o soluție pentru organizarea unei întâlniri, cu respectarea anumitor condiții. Cu toate acestea, așa ceva se întâmplă extrem de rar. De obicei, rudele nu vor să vină”, a punctat Iatsenko.
Jurnaliștii Podul.ro au vizitat și o sală unde prizonierii sunt aduși pentru a vorbi la telefon cu rudele. Suntem subiectivi, desigur, însă conținutul discuțiilor auzite ni s-a părut destul de ciudat. Deși prizonierii văzuți fuseseră capturați relativ recent, aceasta fiind prima dată când li se permitea un contact telefonic cu cei de același sânge cu ei, cele mai multe dintre rude aveau voci calme, indiferente, total distante.
De exemplu, unul dintre militarii ruși a spus că a fost capturat pe 22 septembrie, la care, mama lui i-a răspuns că nu poate fi așa, întrucât ar fi vorbit cu el ”pe 3 octombrie”.
La finalul unei conversații letargice, soția unui alt prizonier a început o frază ciudată: ”probabil că știi deja despre Igor și despre mine…”, moment în care respectivul a întrerupt-o, zicându-i că ”mai bine vorbim data viitoare despre asta”.
În alte cazuri, prizonierii le spuneau rudelor doar ceea ce doreau să li se trimită – în special dulciuri și țigări, uneori niște haine.
”Eu nu sunt încă pe listele cu deținuți pentru schimb. Mama a sunat la Ministerul Apărării, unde i s-a spus că nu a existat niciodată un soldat cu numele meu. Când au venit cei de la Crucea Roșie, i-am informat despre situație”, ne-a relatat Marat, soldat Wagner.
”În timp ce noi raportăm numele prizonierilor ruși, încercând să clarificăm fiecare caz în parte, rușii nu raportează numele soldaților ucraineni aflați în captivitate. Din această cauză, mulți sunt dați dispăruți”, ne-a explicat Petro Iatsenko.
El a adăugat că, din moment ce în Rusia nu există un lagăr centralizat, prizonierii ucraineni sunt ținuți în detenție în diferite părți ale țării. Aceștia sunt menținuți în niște condiții mult mai proaste decât sunt cele de care beneficiază prizonierii ruși. Cei care au venit din captivitatea rusă se aflau în stare de distrofie și prezentau urme de tortură.
Este ilustrativ cazul eroului Oleh Mudryk, comandantul Batalionului 1 al Regimentului Azov, care a petrecut 100 de zile în prizonieratul rusesc și avea să moară la numai cinci luni după efectuarea schimbului, din cauza daunelor ireparabile aduse sănătății sale.
Să nu uităm că, în baza unor dosare fabricate, mulți soldați ucraineni au fost condamnați la închisoare pe viață în Rusia.
De asemenea, Ucraina nu supune schimbului personalul militar rus condamnat pentru crime de război dovedite.
Potrivit lui Petro Iatsenko, există mulți ruși care nu sunt incluși pe listele oficiale ale autorităților ruse privind schimbul de prizonieri. Unii dintre aceștia se află în tabără de mai bine de un an.
”Am sunat-o pe sora mea la Moscova, dar mi-a zis că nimeni nu vrea să mă ia. Conducerea rusă spune că sunt un trădător care a trecut de partea Ucrainei. Nu știu ce se va alege de mine… Am cerut ajutor de la Crucea Roșie, poate mi se va acorda azil politic pe undeva prin Europa. Nu știu ce să fac, pentru că și în Ucraina sunt considerat trădător și risc 15 ani de închisoare. Înainte de asta, ispășisem deja 18 ani de închisoare pentru omor. Am fost mobilizat pe front de-ndată de ce m-au eliberat”, ne-a relatat Alexander, în vârstă de 40 de ani.
”Avem doar câțiva prizonieri care nu vor să se întoarcă acasă. Conform dreptului internațional, îi vom ține până la sfârșitul războiului. Dacă se va dovedi că nu au mâinile mânjite de sânge, atunci, la finalul războiului ar putea încerca să solicite azil politic”, a specificat Iatsenko.
Există – deși sunt puțini – și prizonieri ruși care vor să intre în război de partea ucraineană.
Potrivit estimărilor personalului ucrainean din lagăr, doar 5% dintre prizonierii ruși încearcă să arate că se simt vinovați, dar probabil că numai un procent de 1% regretă efectiv că a participat la invadarea Ucrainei.
Petro Iatsenko ne-a explicat că, cel mai adesea, poveștile prizonierilor ruși sunt inventate pentru jurnaliști. Mai ales acelea servite de cei care au petrecut ani de zile în pușcării rusești, fiind eliberați în schimbul înrolării în trupele Wagner.
”Nu am vrut deloc să iau parte la război. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții în pușcărie, fiind eliberat după ce mi-am executat pedeapsa. La o săptămână după eliberare, mergeam pe stradă (undeva în așa-zisa republică populară Luhansk – n. red.) și am fost oprit de un polițist și de un angajat al biroului de înrolare militară. Am fost băgat cu forța într-o mașină și am fost dus la biroul de înrolare militară, unde mi-au completat acte. Am petrecut aproximativ o lună în poligon – ăla n-a prea fost antrenament. Pe front am fost încadrat ca trăgător deși, de fapt, m-am ocupat de provizii și muniție, iar apoi am ajutat la evacuarea răniților și a morților”, spune bibliotecarul Alexander.
În plus, aproape tuturor prizonierilor le este frică să-și spună adevăratele opinii în fața camerei de luat vederi, pentru că, dacă vor fi schimbați și vorbele lor ar ajunge la urechile autorităților rusești, cu siguranță vor fi pedepsiți.
De exemplu, la început, Marat (22 de ani) ne-a spus că nu regretă nimic. A acceptat să participe la război fiindcă era în închisoare de la vârsta de 19 ani pentru trafic și consum de droguri. Dacă nu ar fi avut ocazia de a se ”răscumpăra cu sânge”, ar fi trebuit să rămână încă 7 ani în spatele gratiilor.
Întrebat de ce crede că a început războiul, Marat ne-a spus că a mers să-și apere țara împotriva ”neonazismului și a persoanelor LGBT”. Însă, din vorbă-n vorbă, pus în fața argumentelor, tânărul a recunoscut că așa-zisul pericol al ”neonazismului ucrainean” și al LGBT nu reprezintă altceva decât narațiuni mincinoase ale propagandei ruse. Mai mult, el ne-a încredințat că nu a văzut niciun indiciu de nazism în Ucraina, dar că în Rusia s-a confruntat în repetate rânduri cu discriminarea musulmanilor (Marat e musulman).
Tânărul a apreciat că pregătirea militarilor ucraineni este la un nivel înalt. Și la capturare a fost tratat bine, i s-a dat apă și o țigară.
”Înțeleg că psihicul meu e deja distrus. În fiecare noapte visez că ucid”, ne-a mărturisit Marat.
Există și prizonieri ruși care nu se tem să conteste regimul Putin, chiar dacă sunt filmați și preluați de presă. ”Putin nu a adus altceva decât moarte, atât în Ucraina cât și în Rusia”, a subliniat Evgheni (37 ani), din Khabarovsk, adăugând că ”armata ucraineană luptă frumos și face exact ceea ce trebuie, pentru că își apără pământul”.
Cu mențiunea că e ne e imposibil să-i verificăm relatările, Evgheni susține că a fost chemat să lucreze ca muncitor în construcții în Donețk, de unde el și alți doi bărbați ar fi fost duși cu forța pe front.
”Este imposibil să refuzi. Unul a refuzat să meargă la asalt – își rupsese maxilarul în patru locuri – și l-au încărcat într-o mașină sub amenințarea armelor. Alții care au refuzat pur și simplu au dispărut”, ne-a spus el.
Evgheni și-a amintit că a vizitat Donețk, în perioada în care era controlat de Ucraina, precizând că atunci va fi fost mult mai bine decât acum, sub ocupație rusească.
Evgheni a fost capturat lângă Avdiivka, unde aproximativ 700 de soldați ruși au fost lichidați în numai 6 zile. Comparativ cu situația din regiunea Zaporizhzhia, în prezent, cei mai mulți ruși cad prizonieri în direcția Avdiivka.
”Dar Rusiei nu-i pasă de asta, va lupta în continuare – are multă carne de tun”, a concluzionat Evgheni.
