"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Anul acesta se împlinesc 79 de ani de când criminalul în masă Iosif Stalin i-a deportat pe turcii-meskhetini de pe pământurile lor.
La 14 noiembrie 1944, dictatorul sovietic Stalin i-a deportat pe turcii din Meskhetia, o regiune din Georgia situată în apropierea graniței cu Turcia. În câteva ore, turcii din Meskhetia au fost puși în vagoane de marfă și trimiși în exil.
Meskhetia, situată la granița dintre Georgia și Turcia, a fost cedată Rusiei odată cu semnarea unui tratat de pace în urma Războiul ruso-turc din 1828-1829. După Primul Război Mondial, regiunea a fost alipită Georgiei, care ulterior a devenit parte a Uniunii Sovietice. Această perioadă a marcat începutul unei istorii de suferință atât pentru turcii din Meskhetia, cât și pentru toate celelalte comunități turcești și musulmane din URSS.
Criminalii de la Kremlin au decis să îi deporteze pe turcii mesckhetini în ciuda faptului că aceștia luptaseră în armata sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial (probabil, ca ,,recunoștință”).
86.000 de turci-meskhetini au fost expulzați în diferite regiuni ale Asiei Centrale
86.000 de turci musulmani care locuiau în Meskhetia au fost urcați în câteva ore în vagoane de marfă, fără a-și putea lua cu ei bunurile (asemănător cu ce au făcut călăii sovietici împotriva basarabenilor, când i-au deportat în Siberia). Călătoria forțată în trenuri pline a durat mai mult de o lună. Aproximativ 17.000 au murit pe drum de foame, frig și boli. După cum au mărturisit unii supraviețuitori ai genocidului, turcii din Meskhetia au fost tratați de ruși ca niște animale. Nu au supraviețuit copiii, mamele care nășteau, bătrânii, bolnavii și toți cei care nu puteau rezista la foame sau care au contractat o boală pe drum. Trupurile morților erau pur și simplu aruncate afară din vagoane, devenind hrană pentru animalele sălbatice. Restul turcilor infirmi au fost abandonați în Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan.
Conducerea sovietică i-a forțat pe turcii meskhetini, inclusiv pe bătrâni, femei și copii, să muncească în lagăre de muncă în cele mai grele condiții. Nu li s-a permis să se stabilească în orașe sau să părăsească locul de reședință fără permisiune specială. Iar toți cei care au încălcat regulile, împreună cu rudele lor, au fost trimiși în exil în Siberia timp de 25 de ani. Din cauza foametei, a epidemiilor și a bolilor infecțioase, alți 30.000 de turci meskhetieni au murit în diferite regiuni din Asia Centrală.
Scopul lui Stalin era să ,,purifice” regiunea Mării Negre
Administrația lui Stalin și-a justificat crima prin două motive: 1) Dorința turcilor din Meskhetia de a face parte din Turcia în timpul perioadei leniniste, când inițial (1917-1918), dreptul popoarelor la autodeterminare era recunoscut, a făcut ca acest grup să fie tratat cu suspiciune de bolșevici pentru o lungă perioadă de timp. Când la aceasta s-au adăugat temerile și planurile strategice ale lui Stalin, dictatorul a început să admită posibilitatea ca, în caz de război, turcii mesckhetini să se alăture celuilalt flanc și să coopereze cu Turcia. 2) "Complicitatea cu naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial" (o minciună generalizată, folosită și în cazul altor deportări de popoare) ca motiv al deportării, deși întreaga populație masculină a turcilor-meskhetini a luptat pe front alături de sovietici.
Dar odată cu prăbușirea URSS, adevăratul scop a devenit cunoscut. Potrivit documentelor sovietice, deportarea tătarilor din Crimeea și a turcilor-meskhetini a fost efectuată cu scopul de a curăța regiunea Mării Negre de turci.
Pentru mai multe informații despre deportările staliniste ale turcilor din Meskhetia vă recomandăm două articole ale istoricilor Betül Durmaz și Nezir Aliyev, AICI și AICI.
