Anca Cernea, apel la luciditate: "Oare vom permite să ne guverneze țara Șoșoacă și Simion? Ce ar spune Maniu și Mihalache? Ne-ar spune să nu permitem cozilor de topor ale Rusiei să se dea drept creștini și patrioți. Nu ar încerca să joace la două capete, cu machiaverlâcul diplomaților lui Ceaușescu. Ar spune că ucrainenii trebuie sprijiniți și ar lupta pentru Unirea cu Basarabia"


Anca Cernea, apel la luciditate: "Oare vom permite să ne guverneze țara Șoșoacă și Simion? Ce ar spune Maniu și Mihalache? Ne-ar spune să nu permitem cozilor de topor ale Rusiei să se dea drept creștini și patrioți. Nu ar încerca să joace la două capete, cu machiaverlâcul diplomaților lui Ceaușescu. Ar spune că ucrainenii trebuie sprijiniți și ar lupta pentru Unirea cu Basarabia"

Pe parcursul conferinței desfășurate miercuri, 8 noiembrie, în București, la 78 de ani de la prima manifestație anticomunistă din România, Anca Cernea - președintă a Fundației Ioan Bărbuș și fiica fostului lider și senator național-țărănist, a făcut practic un apel la luciditate istorico-politică, subliniind că Iuliu Maniu și Ion Mihalache - martiri ai temnițelor comuniste și simboluri ale rezistenței împotriva barbarismului sovietic, ne-ar transmite să nu permitem reprezentanților partidelor pro-ruse, de pildă AUR și SOS, "să se dea drept creștini și patrioți". 

Anca Cernea a mai subliniat că Maniu și Mihalache "nu ar încerca să joace la două capete, și cu Vestul și cu restul, cu machiaverlâcul diplomaților lui Ceaușescu". În acest sens, "Maniu și Mihalache ne-ar spune că Civilizația Occidentală, pe scurt, «Civilizația», e imperfectă, dar totuși singura în care putem să avem libertate și dreptate", a reliefat președinta Fundației Ioan Bărbuș. 

"Maniu și Mihalache nu ar cere Ucrainei să încheie pace cu orice preț, cedând Rusiei teritoriile sale ocupate – ar ști că o astfel de «soluție» este garanția unui nou război, imediat ce Rusia își va trage sufletul.  

Maniu și Mihalache ar lupta pentru Unirea cu Basarabia și nu s-ar ascunde după formule precum «neutralitatea Republicii Moldova» sau «parcursul ei european» – ca și cum un astfel de parcurs ar fi posibil fără România. Nu le-ar trece prin cap că Unirea celor două state românești s-ar putea face prin bunăvoința rușilor!", a mai evidențiat Anca Cernea. 

Redăm integral discursul susținut de Anca Cernea: 

"Întâlnirea noastră de astăzi nu ar trebui să fie doar o comemorare a manifestației de la 8 noiembrie 1945. Ea ar trebui sa fie o reafirmare.

Taberele sunt și astăzi aceleași ca la 8 noiembrie 1945. Avem două Românii, aceleași, peste generații.

Pe de-o parte, marea majoritate a românilor, care ar vrea ca țara noastră să rămână ancorată în Civilizația Occidentală. De cealaltă parte, cozile de topor și idioții utili ai dușmanilor acestei Civilizații – agenții, conștienți sau nu, ai barbariei.

Astăzi, toate sondajele de opinie arată că majoritatea românilor declară credință creștină, atitudine patriotică și atașament puternic față de familie. În același timp, societatea românească este în majoritate pro-occidentală, mai ales pro-americană, și privește Rusia cu cea mai mare neîncredere.

Atunci, de ce aceste aspirații nu sunt reprezentate adecvat la nivel politic și media? Dacă românii sunt tot acolo unde erau și la 8 noiembrie 1945, de ce conducătorii lor intelectuali și politici de azi nu mai sunt acolo unde erau atunci Maniu și Mihalache?

Astăzi avem, pe de-o parte, mass-media, partide și ONG-uri convinse că sunt pro-occidentale, dar care nu sunt în stare să deosebească Civilizația Occidentală, construită pe două mii de ani de creștinism, de marxismul cultural și revoluția sexuală de la 1968.

De cealaltă parte, în media de limbă română, vedem promovate, tot mai pe față, interesele rusești, sub pretextul mincinos al «apărării independenței naționale și moralei creștine» de «globalismul Occidentului decadent».  

Un pro-rusism atât de nerușinat era de neconceput la noi în țară până acum câțiva ani, chiar și pe vremea lui Iliescu.  

A luat proporții și un partid politic cu această orientare, AUR. Ba mai mult, vedem gravitând în orbita AUR și foști colegi de-ai noștri de la PNȚ, sau foști aliați de pe baricadele războiului cultural – care par să se fi rinocerizat.  

Ce ar spune Maniu și Mihalache în această situație?

Lor nu le-ar fi greu să identifice pe glob centrul în care se intersectează axele răului ca fiind Moscova. Nu le-ar trece prin cap să caute acest centru în Occident.

Maniu și Mihalache ne-ar spune că Civilizația Occidentală, pe scurt, «Civilizația», e imperfectă, dar totuși singura în care putem să avem libertate și dreptate. Ne-ar spune că nu trebuie să abandonăm creștinismul și patriotismul ca să putem fi parte a acestei Civilizații. Dimpotrivă, prin afirmarea fără complexe a credinței și patriotismului, putem contribui la întărirea Occidentului, acum slăbit de hegemonia stângii, după un secol de subversiune sovietică și rusească.  

Maniu și Mihalache ne-ar spune să nu permitem cozilor de topor ale Rusiei să se dea drept creștini și patrioți, să nu le lăsăm lor pe mână aceste steaguri sfinte, ca să le murdărească.  

Rusia este aceeași ca și atunci când ne-a ocupat țara și i-a omorât pe Maniu și Mihalache, când a măcelărit și băgat în închisori o optime din societatea românească. Nu și-a schimbat «marea ei cultură» imperialistă. Este în continuare psihopatul planetei, Imperiul Răului, răspândind în jurul ei și în lumea întreagă minciună, corupție, dezbinare și războaie.  

Este în continuare cea mai mare amenințare la adresa țării noastre.  

Maniu și Mihalache doreau să vadă România înscrisă ferm pe axa Londra-Washington, la adăpost de Rusia și Germania. Astăzi s-ar bucura văzându-ne în NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie.  

Ne-ar încuraja și să strângem relațiile de prietenie cu aliații americani și cu celelalte țări din Europa de Est, care au experiențe istorice, tradiții culturale și interese strategice asemănătoare cu ale noastre.

Nu ar încerca să joace la două capete, și cu Vestul și cu restul, cu machiaverlâcul diplomaților lui Ceaușescu.

Dacă ar trăi astăzi, Maniu și Mihalache ne-ar aminti că Europa nu e totuna cu Uniunea Europeană. Ei ar observa că UE, la care România a aderat, nu mai este aceeași, că în prezent se află sub dominația Germaniei, prin birocrația neomarxistă de la Bruxelles, arogantă și coruptă.

Maniu și Mihalache ar spune că nu centralizarea, ci respectarea regulilor democratice și a tratatelor este spre binele real al UE. Nu ar ceda dreptul de veto. Ar refuza hotărât să predea politica de apărare și relațiile externe, pe mâinile eurocraților – de fapt, ale Germaniei.  

Ei și-ar da seama că de la Germania nu ne putem aștepta decât ca aceasta să negocieze cu Rusia soarta Europei de Est. Ar observa că Germania tinde să se apropie de Rusia și de China, pentru a slăbi prezența Americii în Europa și în lume, iar o astfel de evoluție ar fi un pericol mortal pentru noi și Lumea Liberă.  

Maniu și Mihalache ar spune că ucrainenii trebuie sprijiniți, pentru că eroismul lor ne apără și pe noi și întreaga Lume Civilizată de atrocitatea rusească. Nu ar sta pe gânduri, întrebându-se cine are dreptate, între Rusia și Ucraina. Nici între teroriștii Hamas și Statul democratic Israel. Nu ar cere Chinei comuniste, aliat strategic al Rusiei, să intervină, ca să asigure pacea în lume.  

Nu ar cere Ucrainei să încheie pace cu orice preț, cedând Rusiei teritoriile sale ocupate – ar ști că o astfel de «soluție» este garanția unui nou război, imediat ce Rusia își va trage sufletul.  

Maniu și Mihalache ar lupta pentru Unirea cu Basarabia și nu s-ar ascunde după formule precum «neutralitatea Republicii Moldova» sau «parcursul ei european» – ca și cum un astfel de parcurs ar fi posibil fără România. Nu le-ar trece prin cap că Unirea celor două state românești s-ar putea face prin bunăvoința rușilor!

Adevărata putere a Rusiei, nu stă în forța ei militară. Stă în exploatarea păcatelor și slăbiciunilor altora, ale trădătorilor și idioților utili din Lumea Liberă.  

Este ceva satanic în această putere, care nu e în stare să producă nimic pozitiv, dar joacă pe degete, dialectic, scena politică a multor țări, folosindu-se atât de stânga neomarxistă cât și de «conservatorii» rusofili.

Nu e loc să discutăm acum cine ce sfori a tras, dar rezultatele alegerilor recente din Slovacia și Polonia au fost în defavoarea celor care au ajutat Ucraina. Mai rămâne să vedem ce va fi în România.  

La anul, vor fi alegeri și la noi. Miza va fi uriașă. Oare vom permite să ne guverneze țara Șoșoacă și Simion? Simion, despre care Dl. Ministru Anatol Șalaru a dezvăluit că are contacte cu FSB?

Poporul nostru este împotriva comunismului, neo-comunismului și imperialismului rusesc.  

Așa a fost și la prima manifestație anticomunistă din Europa, 8 noiembrie 1945, așa a fost și în 2017, la 5 februarie, data morții lui Maniu și Mihalache, a avut loc în România cea mai mare manifestație din istoria țării, împotriva Ciumei Roșii.

Știm care sunt aspirațiile profunde ale poporului român. În linii mari, ele sunt aceleași ca în 1945.

«Țineți cu poporul ca să nu greșiți», spunea Simion Bărnuțiu. Datoria noastră ca intelectuali și oameni politici nu este să încercăm să transformăm poporul după mode ideologice trecătoare, ci să-l ascultăm și să-l slujim, dând expresie politică fidelă și coerentă aspirațiilor sale. Atunci, românii vor avea ce vota". 

Vedeți video de la ora 1:10:00: 


Conferința "78 de ani de luptă anticomunistă în România" a fost găzduită de Casa de Cultură a Studenților din București și organizată de Fundația Iuliu Maniu-Ion Mihalache, Forumul Civic Românesc, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Asociația 21 Decembrie 1989, Uniunea Studenților din România, Fundația Ioan Bărbuș și Clubul Libertății. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.