Teroriștii Hamas nu au fost singurii care au documentat atrocitățile comise în timpul atacului din sudul Israelului din dimineața de 7 octombrie, arată o amplă analiză realizată de HonestReporting.com (un portal proisraelian).
Un mic detaliu a scăpat până de curând opiniei publice internaționale care a privit și încă mai privește (pe măsură ce apar) imagini (video, foto) șocante ale uciderii cu brutalitate a peste 1400 de oameni nevinovați.
Așadar, ca grozăvia să fie și mai cutremurătoare, unele dintre atrocități au fost surprinse chiar de fotoreporteri profesioniști din Gaza ce lucrează pentru Associated Press și Reuters, agenții de știri internaționale prestigioase, sau sunt freelanceri în relații vechi de colaborare cu CNN și The New York Times.
Prezența lor în imediata apropiere a graniței Fâșiei cu Israelul sau chiar dincolo de ea, pe teritoriul israelian, cum pare să rezulte din anumite imagini, ca și colaborarea apropiată cu teroriștii Hamas, ridică numeroase semne de întrebare de natură etică și nu numai.
HonestReporting le adresează reporterilor și trusturilor de presă occidentale cu care aceștia colaborează o serie de întrebări esențiale:
Ce căutau acolo atât de devreme, într-o dimineață de sâmbătă liniștită? Au fost coordonați cu Hamas? Serviciile de presă respectabile, care le-au publicat fotografiile, au aprobat prezența lor în teritoriul inamic, alături de teroriștii infiltrați? Au anunțat fotoreporterii care lucrau ca freelanceri pentru alte mijloace de informare în masă, cum ar fi CNN și The New York Times, aceste instituții despre ce urmează să se întâmple? Au obținut acordul lor pentru a participa la așa ceva? Judecând după imagini în care sunt surprinse crime, răpiri și chiar și asaltul asupra unui chibuț se pare că anumite granițe au fost încălcate nu doar fizic, ci și din punct de vedere etic.
Cel puțin patru nume sunt menționate ca fiind autori ai imaginilor surprinse în zona frontierei Gaza-Israel, la 7 oct, și apoi furnizate de AP presei din întreaga lume: Hassan Eslaiah, Yousef Masoud, Ali Mahmud și Hatem Ali.
Eslaiah, un freelancer care lucrează și pentru CNN, a trecut în Israel, a filmat, a și fotografiat un tanc israelian în flăcări și apoi a surprins teroriștii care intrau în chibuțul Kfar Azza, unde au murit zeci de localnici nevinovați.
HonestReporting a obținut tweet-urile video ale lui Eslaiah. Într-unul, acesta transmite frenetic din fața unui tanc israelian. Nu poartă nici vestă de presă, nici vreo cască, iar legenda în arabă a tweet-ului său suna astfel „În direct din interiorul așezărilor din Gaza".
Ulterior, după publicarea analizei privind jurnaliștii palestinieni prezenți la atacul Hamas, HonestReporting a descoperit și imaginea de mai jos, în care freelancerul Hassan Eslaiah, ale cărui imagini din 7 oct au fost folosite de CNN și AP, apare alături de Yahya Sinwar, liderul Hamas, și eminența cenușie a masacrului în care au fost uciși peste 1400 de civili israelieni. Sinwar se află din septembrie 2015 pe lista Statelor Unite a „teroriștilor internaționali”. (Sinwar este fondatorul serviciului de securitate al Hamas, Majd, care gestionează problemele de securitate internă, investighează suspecții de colaboraționism și urmărește ofițerii serviciilor de informații și de securitate israeliene. A fost arestat de trei ori. După cea de-a treia arestare, în 1988, a fost condamnat la patru pedepse cu închisoarea pe viață. Cu toate acestea, el s-a numărat printre cei 1.027 de prizonieri arabi palestinieni și israelieni eliberați de Israel în schimbul unui soldat israelian ținut prizonier timp de peste cinci ani de Hamas. În 2017, a revenit în poziția de lider proeminent în cadrul Hamas și a fost numit șef al biroului politic al Hamas).
Tot Hassan Eslaiah a surprins, în chibuțul Kfar Azza, momentul în care teroriștii Hamas încearcă să spargă poarta de intrare în așezare sau când incendiază o casă din interiorul comunității.
Un alt jurnalist prezent la fața locului este Yousef Masoud, care lucrează pentru The New York Times. A sosit la țanc la locul atacului și chiar a reușit mai multe imagini cu tancuri israeliene incendiate.
Ali Mahmud și Hatem Ali au fost astfel poziționați pentru a obține imagini cu civilii răpiți de Hamas și transferați în mare viteză în Gaza, unii cu rănile sângerând puternic.
Ali Mahmud a suprins chiar camioneta în care era transportat trupul tinerei din Germania, Shani Louk, despre care s-a aflat ulterior că a fost împușcată în cap.
Interesant este faptul că numele fotografilor (ale căror imagini au apărut în nenumărate publicații online) au fost eliminate de pe unele dintre fotografiile din baza de date a AP. Poate că cineva de la agenție și-a dat seama că felul în care au fost realizate ridică întrebări serioase cu privire la deontologia jurnalistică.
Reuters a publicat, de asemenea, imagini de la doi fotoreporteri care s-au aflat la graniță chiar la timp pentru a surprinde infiltrarea Hamas: Mohammed Fayq Abu Mostafa și Yasser Qudih.
A aplicat însă un blur discret asupra trupului inert al unui soldat israelian, rupt în bucăți de mai mulți teroriști. În baza de date a Reuters, sinistra imagine surprinsă de Abu Mostafa este catalogată drept una din „imaginile” acelei zile, în condițiile în care nu e clară deloc relația jurnalistului cu gruparea teroristă.
Agențiile de presă pot susține că acești oameni își făceau doar meseria. Documentarea crimelor de război, din păcate, poate presupune și astfel de situații și lipsă totală de empatie și interacțiune cu victimele. Și totuși nu este chiar atât de simplu.
În prezent este evident că Hamas plănuia atacul din 7 octombrie asupra Israelului de foarte mult timp: amploarea, brutalitatea și documentarea sa amplă au fost pregătite cu luni de zile înainte, dacă nu chiar ani. Totul a fost planificat în cele mai mici detalii: penetrarea teritoriului israelian, momentul atacului, precum și utilizarea camerelor video corporale și a telefoanelor mobile pentru a împărtăși atrocitățile.
Să acceptăm pur și simplu că „jurnaliștii” și-au făcut apariția, întâmplător, la granița cu Israelul în zorii zilei de 7 octombrie? Sau să ne întrebăm dacă nu cumva au făcut parte din planul Hamas?, mai arată portalul HonestReporting.
Chiar dacă nu cunoșteau detaliile exacte a ceea ce urma să se întâmple, odată ce a început atacul, nu și-au dat seama că trec totuși dincolo de o limită profesională? Iar, în cazul în care reporterii din teren au colaborat activ sau pasiv cu Hamas, prestigioasele publicații de presă ar trebuie să redefinească granița dintre jurnalism și barbarie, mai notează HonestReporting.
Și este foarte probabil ca prezentarea partizană a evenimentelor, sub atenta îndrumare a teroriștilor Hamas, să aibă loc și în prezent, când Israelul bombardează Gaza, iar lumea primește informații despre numărul de victime atent filtrate de presa afiliată indubitabil abominabilei grupări palestiniene.
Ulterior, după publicarea materialul din HonestReporting, o purtătoare de cuvânt a Associated Press, citată de Daily Wire, a negat că agenția ar fi știut dinainte de atac.
„Associated Press nu a avut cunoștință de atacurile din 7 octombrie înainte ca acestea să aibă loc", a declarat Nicole Meir. „Rolul AP este de a aduna informații despre evenimentele de ultimă oră din întreaga lume, oriunde s-ar întâmpla, chiar și atunci când aceste evenimente sunt îngrozitoare și provoacă victime în masă. AP folosește imagini realizate de liber-profesioniști din întreaga lume, inclusiv din Gaza."
Potrivit Ynet News, CNN a decis să suspende legăturile cu Eslaiah, în ciuda faptului că nu a găsit, potrivit propriilor precizări, „vreun motiv să se îndoiască de acuratețea jurnalistică a muncii pe care a făcut-o pentru noi".
Reuters și The New York Times nu au răspuns la solicitările de comentarii din partea presei.
Directoratul de diplomație a Israelului din cadrul biroului premierului a emis o precizare publică în care a afirmat că privește cu "severitate" fenomenul jurnaliștilor care acoperă atrocitățile comise de Hamas, catalogându-i drept "complici la crime împotriva umanității", adăugând că biroul de presă al guvernului israelian a trimis o plângere oficială prin care se cer explicații și "acțiuni imediate" din partea instituțiilor media relevante.
Asociația Jurnaliștilor din Ierusalim a solicitat instituțiilor media internaționale relevante să lanseze o anchetă amănunțită cu privire la întrebările care decurg din această expunere.