"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
De câteva zile, aud cele mai simpliste sau absurde explicații pentru faptul că palestinienii din Gaza, care au și cetățenie română nu sînt pe listele de evacuare, deși peste 250 au făcut solictarea de a părăsi zona. Mai întîi, că americanii, care au plecat primii, sînt cei mai tari. Dar apoi, cînd au plecat și bulgari, treaba asta n-a ținut. Au început voci care spun că ”alții” negociază mai bine, sau au avut ”cunoștințe” în zonă. Că MAE nu-și face treaba.
Nu-i nimic adevărat. Explicația e alta, mult mai simplă și ține de istorie. Cetățenii români din Gaza sînt de fapt plaestinieni care au dobîndit cetățenia, care s-au căsătorit cu românce, au făcut copii – aici și acolo, la ei acasă. Majoritatea lor au studiat la noi în țară, inclusiv ca elevi, nu doar ca studenți, în baza unui acord între Ceaușescu și prietenul său, Arafat. Din cei peste o jumătate de milion de arabi care au studiat în România înainte de 1989, cei mai mulți erau palestinieni. Și, dintre aceștia, cei mai mulți n-au venit de fapt la studii, ci au găsit aici un refugiu, pentru că erau urmăriți de Shin Bet, Securitatea israeliană, pentru participare la Intifadă. Erau radicali, de tineri. Să ne aducem aminte de ”studentul” Kamel Khader, ”revoluționar cu merite deosebite” româno-palestinian, fost consilier al lui Hrebenciuc, care a plecat din România după o amplă implicare în contrabanda cu țigări și afaceri cu berbecuți, nu înainte de a șterpeli și documente secrete din biroul șefului său, acțiune în urma căreia a trebuit să fie schimbat cifrul de stat al României. Și pe Kader l-au propulsat în elita serviciilor secrete palestiniene, din care făcea parte demult.
Nu spun că toți româno-palestinienii din Gaza sînt ca el. Dar trebuie să fie verificați, ca să nu fie ca el – adică, radicalismul lor din vremea intifadelor din anii ’80 e de presupus că nu s-o fi domolit brusc, în urma studiilor din România. De aceea, mulți din ei nici nu se gîndesc să revină: sînt prea cunoscuți, ca militanți Hamas sau din alte facțiuni radicale. Am cunoscut un astfel de fost student palestinian în România, cu ani în urmă, în Ierusalimul de Vest. Își mai aducea aminte numele orașului, Craiova, dar nu și ce facultate urmase.
E drept, copiii acestor cupluri nu au nicio vină. Marea dramă este însă că mulți din acești copii, n-au cetățenie română. S-au născut în Gaza. De aici și patetismul cu care ni se solicită sprijnul. Pe care oricît încercăm să-l oferim, soluția nu mai e la noi. Nu mai trăiește prietenia româno-palestiniană, dintre Ceaușescu și Arafat.
