Regele Munților (sau despre calea partizanului)

Supranumit ”Regele Munților”, partizanul Teodor Șușman seniorul (inițiator și lider al grupării de la Răchițele, în zona de nord-vest a Munților Apuseni) avea să moară în decembrie 1951, după aproape trei ani de rezistență armată la cel mai înalt nivel posibil.

A fost vorba despre o sinucidere – asta a stabilit ancheta oficială efectuată după ce arheologul Gheorghe Petrov i-a adus la lumină rămășițele pământești, aceeași versiune fiind susținută de mărturiile existente. 

Moț demn, de o inteligență incontestabilă, odinioară lider, protector și binefăcător al întregii comunități de la Răchițele, Șușman seniorul (foto sus) se gândea de ani și ani la sinucidere. Fiți convinși că se obișnuise cu ideea. Ar fi făcut-o oricum, păstrându-și un ultim glonț, în cazul în care ar fi fost împresurat de securiști, aflându-se într-o situație fără ieșire. Mulți partizani au ales să moară așa, decât să cadă vii în mâinile Securității. Oamenii aceștia trăiau în intimitatea morții. Asta era calea partizanului. Pentru ei existau lucruri mult mai groaznice decât moartea: torturile abominabile, bătăile și umilințele de nedescris din anchetele Securității, care puteau dezlega limba aproape oricărui muritor. Pentru a evita umilința înfrângerii și zidul execuției, dar și pentru a exclude orice formă de trădare sub tortură, mulți dintre partizani au ales să moară cu demnitate, cum voiau ei, și nu când și cum voiau securiștii. Fiindcă fiecare pasăre pe limba ei piere. 

E bine de știut că Teodor Șușman seniorul nu s-a sinucis în cursul unei împresurări. Securiștii n-au fost în stare să-l prindă în laț, deși au irosit resurse considerabile. O mărturie păstrată din partea unui om de legătură al grupării atestă că, nu cu mult timp înaintea sinuciderii din decembrie, partizanul mărturisise că ar fi vrut să se furișeze până la gardul vechii case a familiei, cu scopul de a-și pune capăt zilelor acolo, acasă la el, dar se temea să nu fie prins înainte de a-și duce planul la sfârșit, întrucât locuința fusese transformată în post de Miliție, întreaga zonă fiind plină de trupe de Securitate și informatori.

În ce fel de condiții s-a petrecut sinuciderea efectivă? Cel mai probabil, Teodor Șușman seniorul i-a spus țăranului care îl ascundea în șura sa, să se prezinte la postul de Miliție și să anunțe că a văzut pe cineva acolo. Ascultător (și probabil cu inima frântă, știind prea bine ce urma), țăranul a făcut ce i s-a zis (se întâmpla în dimineața de 15 decembrie). Între timp, rămas în șură, partizanul s-a sinucis cu un glonț în tâmplă. Episodul va fi fost de un dramatism răvășitor, cu atât mai mult cu cât, la fel ca toți ai săi, Teodor Șușman seniorul va fi fost creștin practicant și fiu devotat al Bisericii Greco-Catolice. Ajunși la fața locului, milițienii au întrezărit un corp întins în fân, l-au somat de la distanță (evident că nu le-a răspuns nimeni) și, temându-se ca nu cumva să fie atrași într-o posibilă ambuscadă, au ciuruit cadavrul cu 5 gloanțe. 

Ulterior, trupul a fost expus în mijlocul satului și batjocorit în felurite chipuri, pentru a-i înspăimânta pe moți. Într-o noapte, în deplină conspirativitate, a fost aruncat într-o râpă (foto jos) din imediata apropiere a fostei sale case, unde avea să fie acoperit cu roci și pământ surpat.  

Regele Munților a rămas în râpa aceea timp de 60 de ani, nins, plouat, zvântat de soare și măturat de vânturi, până în 2010, când echipa de arheologi condusă de istoricul Gheorghe Petrov avea să-i scoată rămășițele la lumină, în cea de-a treia zi de săpături. Când s-a lăsat noaptea, a urmat priveghiul în aer libe, pe culmea povârnișului și în văpăile lumânărilor, la care au participat domnul Constantin Teodor Șușman (nepotul partizanului) și soția, doamna Dorina Carmen Șușman.

(Icoană pe sticlă pictată de partizanul Teodor Șușman jr., fiul lui Șușman seniorul, în perioada luptei în clandestinitate / sursa foto: arhiva Podul.ro)

În familie se știa că Teodor Șușman seniorul își îmbrăcase în aur niște măsele de sus. Potrivit doamnei Dorina, se vedea cum fusese smulsă lucrarea. Tot dânsa mi-a relatat că la familie avea să ajungă și sinistra informație că aurul fusese însușit de unul dintre milițieni, care-i făcuse soției o pereche de cercei. 

În rămășițele pământești au fost găsite 6 gloanțe – 1 tras de arma partizanului, 5 trase de milițieni.  

Finalmente, osemintele și-au găsit odihna într-un mormânt demn de Regele Munților – singur, în mijlocul piscurilor, împresurat de păduri neguroase, la mulți kilometri depărtare de orice casă locuită de vreun suflet, săpat pe un povârniș abrupt, parcă străjuind pentru totdeauna Versantul Partizanilor. Nimeni și nimic nu-i poate știrbi măreția. Nu există beznă atât de puternică.