În emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă pe Prima News, liderul delegației eurodeputaților români din cadrul PPE, Rareș Bogdan, a vorbit pe larg despre atrocitățile comise de teroriștii Hamas împotriva poporului israelian, subliniind în acest context că Uniunea Europeană trebuie să înceteze să mai trimită bani în Fâșia Gază, iar astfel să se rezume la a furniza strict ajutoare umanitare. Prim-vicepreședintele PNL a atras atenția în acest sens că "Hamas domină complet Fâșia Gaza din toate punctele de vedere, și administrativ și politic", motiv pentru care nimeni nu poate garanta că banii nu iau destinația finanțării terorismului.
De asemenea, Rareș Bogdan a precizat că războiul din Orientul Mijlociu are repercusiuni ce se resimt la nivelul întregii Europe: "Mi se pare că e o chestiune pe care lumea nu înțelege. Nu e vorba doar despre Israel, de Fâșia Gaza, de siguranța cetățenilor din Israel sau de viața cetățenilor din Palestina. Aici e vorba despre viitorul Europei. Aici e vorba despre cum vom ajunge noi să trăim în Europa, pentru că vedeți că astăzi au fost nu mai puțin de 7 aeroporturi închise în Franța, din cauza posibilelor atentate teroriste. Acum două zile, 2 cetățeni suedezi care veneau să vadă un meci de fotbal au fost împușcați de către un dement care s-a considerat ca afiliat al statului islamic".
Sebastian Zachmann: Domnule Rareș Bogdan, de partea cui sunteți în conflictul israelieni versus palestinieni?
Rareș Bogdan: De partea adevărului. Ați auzit dumneavoastră în ultimii 50 de ani sau în ultimii 10 sau în ultimii 5 ani ca vreun israelian, vreun evreu să fi aruncat în aer vreo gară? Ați auzit vreodată să deturneze vreun tren? Ați văzut dumneavoastră vreun israelian, vreun evreu să intre cu avionul în vreun bloc la New York sau în altă parte? Ați văzut să tragă cu mitraliera sau cu pușca în oameni fără apărare în Bruxelles? Eu n-am văzut, deci sunt de partea celor care trebuie să-și apere țara, care trebuie să-și apere cetățenii și care, din păcate, au ratat momentul de a rezolva problema într-un mod cât se poate de rapid, pentru că practic Bibi Netanyahu nu mai are forța pe care o avea, iar statul a fost slăbit.
Sebastian Zachmann: Nu cumva tocmai Bibi Netanyahu a slăbit statul?
Rareș Bogdan: Ba da. A fost un fel de Dragnea care a încercat să se protejeze pe el însuși și deși a fost atenționat de șefii serviciilor de informații, de șefii armatei, cu privire la faptul că dacă slăbește democrația, atunci va slăbi automat și statul, respectiv reacția statului. În ultimii 2 ani au fost anulate două mituri. Primul e al puternicei noi armate roșii a lui Putin, care se dovedește o armată absolut ridicolă și fără forța pe care o proiecta în spațiul public printr-o propagandă absolut incredibilă.
Sebastian Zachmann: Războiul nu s-a terminat încă. Credeți că-l va câștiga Ucraina?
Rareș Bogdan: Sperăm că partea bună și oricum Rusia a pierdut la nivel imagologic enorm, pentru că a căzut mitul puternicei Rusii. Rusia are o armată la fel ca alte 20 din lumea aceasta.
Sebastian Zachmann: Și al doilea mit?
Rareș Bogdan: Al doilea mit este al serviciilor de informații israeliene. Toată lumea spunea așa: CIA, MI6 sau MI5, Mossad. Nimeni nu știa care e primul, care e al doilea, care e al treilea. Cert este că cele 3 erau pe primele 3 locuri. Astăzi constatăm că a murit un mit și pentru noi e cum e, dar pentru cetățenii Israelului este extrem de grav, pentru că ei vedeau proiectată viața lor, își vedeau proiectată siguranța vieții lor prin faptul că Mossad și Shin Bet se ocupă de siguranța lor. Faptul că timp de 2 ani de zile, cei de la Hamas sprijiniți din umbră de Iran, au putut să gândească acest atac, faptul că (israelienii - n.red.) aveau totul creionat pentru 2 ore în care urmau să intervină trupele speciale, iar armata israeliană și trupele speciale au intervenit de fapt după 7 ore, mi se pare extrem de grav. Iar astăzi este o situație incredibilă, pentru că, pe de-o parte, opinia publică israeliană solicită pe bună dreptate să fie distrus Hamas și lucrurile să reintre într-o normalitate, pe de altă parte Israelul a pierdut momentul celor 72 de ore, iar în momentul acesta vedem că situația este una cum nu se poate mai tensionată, când avem pe de-o parte Israel, Statele Unite, țările Uniunii Europene, iar de cealaltă parte Iran, Turcia, Siria, Rusia, Hezbollah - care stătea deoparte și care reprezintă o forță cam de 10 ori mai puternică decât Hamas, care se află în sudul Libanului, la nordul Israelului. Și, de asemenea, avem o chestiune complet nouă, care nu era prognozată și anume mișcări de susținere (pro-Palestina - n.red.) de la New York la Londra, de la Bruxelles la Paris, cu o proeminență pentru Franța. Poate discutăm inclusiv poziționările ideologice în acest conflict, dar ce mi s-a părut mie interesant? Eram miercurea trecută la Bruxelles, iar acolo am participat la o manifestanție de susținere pentru Israel, în fața Parlamentului European. A fost un miting ansolut firesc, de condamnare a atacului absolut incalificabil al Hamas asupra civililor și asupra chibuțurilor din sudul Israelului. Am fost cam 800 de oameni. Ulterior am plecat spre Reprezentanța României, unde aveam întâlnire. Am plecat cu mașina cu corp diplomatic și m-am trezit în mijlocul unei manifestații pro-palestiniene de 5-6000 de oameni. Mi-au văzut mașina cu corp diplomatic, s-au întors, iar eu ca fost jurnalist am deschis geamul. Șoferul era distrus, era un grec. Era absolut distrus că eu filmez, asistenta mea, Roxana, m-a rugat, la rândul ei, să închid geamul. Eu filmam cu geamul deschis, iar ei au venit după ce au văzut mașina cu corpul diplomatic și au început să-mi reproșeze, nu violenți, dar verbal, de ce am afișat pe Parlamentul European, Comisia Europeană și pe Consiliul European doar steagul Israelului și nu steagul Palestinei. Toate aceste mișcări care nu erau prognozate, de susținere a Palestinei, dau peste cap calculele inițiale. Soția mea este după mamă, după bunică evreică și avem foarte multe rude în Israel, în Tel Aviv, în Ierusalim. Unul dintre verișorii ei lucrează chiar în televiziune, este producător la o televiziune de știri din Israel și vorbim des. Patru dintre nepoții ei - unul lucrează în banking, unul în poliție, altul într-o firmă de asigurări - au fost încorporați în armată. Trei băieți și o fată. La 72 de ore după data 7 octombrie, ei au fost incorporați, chemați automat sub arme și vă dați seama că suntem foarte atenți și din punct de vedere personal la ceea ce se întâmplă acolo. Astăzi a fost prima zi în care verișoara ei cu care a copilărit a deschis geamurile la apartament, locuind în Ierusalim. Stau mai mult în buncăr, dorm acolo. Sora soacrei mele, care locuiește singură, este foarte speriată. Putem vedea astfel și prin ochii unor cetățeni cum văd lucrurile, dar și prin ochii presei, respectiv al politicienilor. Și vreau să vă spun că observ, inclusiv la nivelul Parlamentului European, o schimbare de atitudine. În primele 48 de ore după weekendul fatidic în care Hamas a săvârșit un act de o gravitate incalificabilă, de la Holocaust încoace neîntâmplându-se așa ceva, am văzut poziționarea opiniei publice și a liderilor din Parlamentul European totalmente pro-Israel. După aceea am văzut o contrabalansare, în special a stângii, a unei stângi pe care, recunosc, nu o înțeleg. Am avut două discursuri, unul la Bruxelles și unul astăzi, la Strasbourg, extrem de puternic. Discursurile au fost preluate de televiziuni din Israel. Eu am fost firesc, pentru că pe mine m-a șocat gravitatea și cruzimea atacului împotriva unor cetățeni fără apărare. Sunt un român care a fost de nenumărate ori în Israel.
Sebastian Zachmann: În Palestina n-ați fost?
Rareș Bogdan: În Palestina nu am fost. Au fost colegi de-ai mei, prieteni de-ai mei jurnaliști. Eu în continuare spun că cetățenii din Palestina, de bună credință...
Sebastian Zachmann: Nu toți cetățenii din Palestina sunt partea a Hamas.
Rareș Bogdan: Nu, nu sunt. Asta trebuie să înțeleagă lumea. Partea care sprijină Hamas constituie probabil 15-20%. Dar sunt 2-3 milioane de oameni, 40% din ei fiind cetățeni sub 18 ani, deci sunt copii practic. E clar că Uniunea Europeană trebuie să continue ajutorul umanitar. Numai că diferența poziției mele și a unor colegi de-ai mei față de a altora, în special a stângii din Parlamentul European, este următoarea: finanțăm în continuare - cu 650 de milioane de euro, totalul finanțării fiind de 1,2 miliarde, dar 650 de milioane de euro e ultima tranșă - bani pe care îi trimitem către palestinieni în Cisiordania și Fâșia Gaza, însă eu am cerut să nu mai trimitem bani.
Sebastian Zachmann: Altfel, sponsorizați terorismul...
Rareș Bogdan: Pentru că astfel Parlamentul European, Uniunea Europeană sponsorizează terorismul, întrucât nimeni nu poate să ne garanteze că acei bani ajung pentru copii, pentru școlari.
Sebastian Zachmann: Comisia Europeană a trimis bani în Fâșia Gaza pentru canalizare, iar cei de la Hamas au săpat, au scos țeville și au făcut rachete.
Rareș Bogdan: Și atunci eu am spus foarte simplu că nimeni nu zice că nu trebuie să ajuți oamenii aflați în nevoie, dar hai să trimitem fașe, seringi, medicamente, instrumentar medical și alimente, nu să trimitem bani. Să nu mai trimitem bani absolut deloc, pentru că nimeni nu garantează că acești bani nu ajung în mâinile teroriștilor, mai ales că Hamas domină complet Fâșia Gaza din toate punctele de vedere, și administrativ și politic. Iar atunci cererea mea și a altor colegi a fost: opriți finanțarea directă și putem mări strict ajutorul umanitar!
Sebastian Zachmann: Doamna Ursula a anunțat că triplează ajutorul financiar.
Rareș Bogdan: Nu. Doamna Ursula a spus ajutor umanitar. Nu s-a referit la ajutorul financiar direct. Deci doamna Ursula von der Leyen și Roberta Metsola au vorbit de triplare, dar nu a ajutorului financiar. Noi nu vrem să mai dăm bani, pentru că nu am garanția că nu ajung să cumpere arme sau să plătească arme din Coreea de Nord sau din Iran. Sunt absolut de acord să trimiți fașe, seringi piramidol, paracetamol, ser fiziologic și alimente. Cu asta da, sunt absolut de acord că oamenii au nevoie, pentru că sunt oameni la fel ca noi, care nu au nicio vină.
Sebastian Zachmann: Și pe care nu-i poți condamna la moarte.
Rareș Bogdan: Dar, în același timp, noi nu putem face asta până nu vedem că e condamnată crima oribilă Hamas, până nu vedem că Hamas dă dovadă de deschidere și eliberează măcar o parte din cei 250 de prizonieri pe care încă îi au în Fâșia Gaza. Mă doare că după 72 de ore Europa a relativizat foarte mult crima abominabilă: copii uciși în burta mamei, tineri prezenți la un concert - în număr de 250, împușcați la un festival precum Neversea, Electric Castel sau Untold - femei care au scăpat de Holocaust luate prizoniere. M-a impresionat până la lacrimi, soția mea nu a putut să doarmă 2 zile, cazul unei familii luate în captivitate - 2 părinți tineri și 3 copii, 2 fete gemene și un băiat - iar una dintre cele 2 fetițe sub ochii mamei, a tatălui și a celor 2 frați a fost omorâtă. A fost strangulată, iar în momentul în care a întrebat sora ei dacă se mai întoarce printre ei, cel din Hamas - cu o lipsă de umanitate care-i caracterizează pe acești teroriști - a răspuns: "Acum e în Rai și te așteaptă pe tine". Lucrurile astea nu pot fi uitate. Nu poate fi uitat faptul că au ars sau au incendiat oameni, faptul că s-au comportat cum nu s-au comportat nici măcar barbarii în urmă cu 1500-2000 de ani. Mi s-a părut că stânga europeană relativizează foarte mult crima Hamas și, mai mult, erau voci care atacau doar Israelul care nu și-a apărat decât teritoriul național și cetățenii. Mi se pare incalificabil acest lucru.
Sebastian Zachmann: Am un contraargument aici. Stânga europeană a trimis un prim lider acolo în Israel. Știți pe cine?
Rareș Bogdan: Nu stânga europeană. România a trimis un prim lider, nu stânga europeană.
Sebastian Zachmann: Premierul României e lider al stângii.
Rareș Bogdan: Stânga, Borrell și șefa grupului socialist, ne-a atacat că de ce Ursula von der Leyen și Roberta Metsola s-au dus încă de sâmbătă acolo. Mi se pare o chestiune gravă. Deci la 7 zile de la carnagiu. De asemenea, mi se pare că e o chestiune pe care lumea nu înțelege. Nu e vorba doar despre Israel, de Fâșia Gaza, de siguranța cetățenilor din Israel sau de viața cetățenilor din Palestina. Aici e vorba despre viitorul Europei. Aici e vorba despre cum vom ajunge noi să trăim în Europa, pentru că vedeți că astăzi au fost nu mai puțin de 7 aeroporturi închise în Franța, din cauza posibilelor atentate teroriste. Acum două zile, 2 cetățeni suedezi care veneau să vadă un meci de fotbal au fost împușcați de către un dement care s-a considerat ca afiliat al statului islamic. Lucrurile astea nu le poți uita, nu trebuie uitate, pentru că cine uită nu are dreptul să judece. Noi nu avem dreptul să uităm toate aceste lucruri, iar România până acum s-a comportat admirabil. Faptul că președintele Iohannis și președintele Senatului au reacționat, faptul că premierul s-a dus în Israel sunt gesturi care arată extrem de clar că au înțeles foarte bine situația. Pe lângă asta, România niciodată nu a vorbit de oprirea ajutorului umanitar. A vorbit doar despre transformarea lui în produse materiale. Adică nu mai dați bani!