Fost ministru israelian al Apărării: "Zilele în care Secretarul General al ONU sprijină terorismul sunt zile negre pentru lume". Discursul care a stârnit această reacție


  • ACP
  • Oct 24, 2023 19:45
  • 795
Fost ministru israelian al Apărării: "Zilele în care Secretarul General al ONU sprijină terorismul sunt zile negre pentru lume". Discursul care a stârnit această reacție

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a debitat o serie de acuzații greu de trecut cu vederea împotriva Israelului, pe parcursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate ce a avut ca temă conflictul din Gaza. De asemenea, Guterres a cerut încetarea focului în operațiunile împotriva Hamas. Abordarea acestuia a atras o reacție dură inclusiv din partea unui fost ministru israelian al Apărării.

"Sunt profund îngrijorat de încălcările clare ale dreptului internațional umanitar la care asistăm în Gaza. Permiteți-mi să fiu clar: nicio parte dintr-un conflict armat nu este mai presus de dreptul internațional umanitar", a spus Guterres. 

"Am condamnat fără echivoc actul de teroare înfiorător și fără precedent din 7 octombrie al Hamas în Israel", a continuat acesta.

"Nimic nu poate justifica uciderea, rănirea și răpirea deliberată a civililor sau lansarea de rachete împotriva țintelor civile. Toți ostaticii trebuie tratați uman și eliberați imediat și fără condiții", a mai zis Guterres.

Numai că, a continuat secretarul general al ONU, "este important să recunoaștem, de asemenea, că atacul Hamas nu a avut loc într-un vid. Poporul palestinian a fost supus la 56 de ani de ocupație sufocantă. Și-a văzut pământurile în mod constant devorate și afectate de violență, economiile lor au fost înăbușite, oamenii lor strămutați și casele lor demolate. Speranțele lor pentru o soluție politică la situația lor au dispărut".

Imediat după declarațiile lui Guterres, ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, i-a răspuns lui Guterres, spunând că "discursul șocant al Secretarului General al ONU la reuniunea Consiliului de Securitate, în timp ce rachete sunt lansate în tot Israelul, a demonstrat în mod concludent, dincolo de orice îndoială, că Secretarul General este complet deconectat de realitatea din regiunea noastră și că vede masacrul comis de teroriștii naziști ai Hamasului într-o manieră distorsionată și imorală. Declarația sa că atacurile Hamas nu s-au petrecut în vid a exprimat înțelegere pentru terorism și crimă. Este cu adevărat de neînțeles. E cu adevărat trist că șeful unei organizații care a apărut după Holocaust are opinii atât de oribile. O tragedie!".

Fostul ministru al Apărării Benny Gantz a oferit la rândul sau un răspuns dur lui Guterres: "Zilele în care Secretarul General al ONU sprijină terorismul sunt zile negre pentru lume. Nu există nicio modalitate de a justifica un masacru de civili nevinovați. Oricine nu este de partea dreaptă a istoriei va fi judecat de aceasta. Oricine justifică terorismul nu este apt să vorbească în numele lumii". 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.