Secvența video care îi pune la punct pe "comentatorii de canapea" ce au luat-o în râs pe Cristina Cileacu, reportera de război care a transmis live din Tel Aviv stând pe burtă, pe fondul unui atac. O consultantă politică devoalează scopul manipulării ce s-a viralizat pe social media. Radu Hossu explică motivele pentru care oamenii reacționează diferit în situațiile de război

Comentatorii de canapea din România s-au grăbit ieri să o ia în râs pe reportera de război Cristina Cileacu de la Digi24, după ce aceasta a apărut într-o transmisie live stând pe burtă în Israel în contextul în care suna alarma, iar teroriștii Hamas bombardau de zor în acele clipe. Pe parcursul transmisiei, câțiva bicicliști au trecut aparent liniștiți prin preajmă, ceea ce a dus la amuzamentul comentatorilor de canapea din România, care au tras imediat concluzia că este vorba doar despre o scenetă, despre o manipulare propagată de un trust de presă. În corul comentatorilor de canapea s-a aflat și fostul premier Victor Ponta, actualmente consilier al prim-ministrului României, Marcel Ciolacu. 

Însă, videoul devenit viral pe social media a fost trunchiat, respectiv decupat în scop propagandistic, așa cum veți vedea în cele ce urmează. 

Videoul trunchiat: 

Videoul complet în care sună alarma și se aud bombardamente: 

Consultanta politică Ana Maria Itoafă a subliniat într-o postare pe Facebook că decuparea în scopuri propagandistice a respectivei secvențe video a avut menirea de a alimenta "teoriile care spun că-n Israel e liniște și pace, că exagerează ăștia la tv!".

"Mă întreb câți dintre cei care se distrează pe aici au urmărit întregul video cu Cristina Cileacu, nu doar montajul cu ea pe jos. Eu l-am văzut live.

Ea e în picioare, transmite, moment în care încep sirenele, și spune: acum au început din nou alarmele, așa cum am fost instruiți, dacă nu există un adăpost în apropiere, ne întindem lângă o mașină. Și asta au făcut.

În spatele Cristinei, pentru cei care văd, este un bărbat în negru, care face același lucru în fața unei bănci. Se adăpostește pe burtă. Și alți doi cetățeni care merg cu bicicleta.

Am văzut la viața mea reporterii în apă până-n gât, și la 2 metri distanță era uscat, am văzut copii și femei pozați în toate pozițiile, doar doar storc o lacrimă, am văzut reporteri lângă un incendiu stins, îmbrăcați că la NASA, dar aici nu e cazul.

Iar toată caterinca asta nu face decât să alimenteze teoriile care spun că-n Israel e liniște și pace, că exagerează ăștia la tv!", a scris Ana Maria Itoafă. 

De asemenea, Radu Hossu, reporter de război în Ucraina, a explicat pe îndelete motivele pentru care oamenii reacționează diferit în contextul unei alarme ce anunță un potențial atac. 

"Victor Ponta râde de Cristina Cileacu. Colaboratorul de la știripesurse, Radu Pop râde și el, dar și (prestează) titrează: «Situație penibilă...». 

În principiu, la fotbal și politică ne pricepem cu toții și părerile de toate felurile sunt binevenite. Când vorbim totuși de o situație de război, m-aș limita la cei care au mai fost acolo, înainte de a face supoziții. Pentru că-i un subiect ce are legătură directă și infinită cu moartea, celelalte doar în cazuri excepționale.

O să spuneți că o spun, pentru că mă simt eu în vreun fel special. Sper să vă demonstrez că nu despre asta e vorba. De ce se râde în primul rând?

Pentru că, prin comparație cu câțiva trecători pe biciclete, Cristina Cileacu s-a aruncat la pământ, pe când ceilalți mergeau bine mersi, în timp ce sunau sirene. Ce poate declanșa două reacții total disproporționate? Sunt mai mulți indicatori aici:

1. Timpul de «aclimatizare».

- Un israelian care aude alarma de când e mic, s-ar putea să nu reacționeze brusc. Însă la intrarea în statele aflate în război ți se spune clar să respecți pe de-aîntregu' și în deplinătate protocoalele de securitate, pentru a-ți crește speranța de viață. Israelienii care se dădeau pe bicicletă erau probabil atât de obișnuiți cu alarmele încât le ignorau. Cristina Cileacu și colegul ei nu-și permit astfel de «privilegii», pentru că războiul este în sine un eveniment dinamic și impredictibil în marea lui măsură (dar revenim la asta mai jos cu 2 exemple). Dacă erau și în primele zile, așadar nu au apucat să se «aclimatizeze» cu situația. Dacă au trecut printr-o situație traumatică înainte (poate au fost în spitalele de acolo și credeți-mă că nu ești om toată ziua dacă stai de vorbă cu oamenii din spitalele militare). Sau dacă pur și simplu a respectat regulile și (posibilul) antrenament. Care? Acesta:

2. Antrenamentul.

- În România MApN face de 2 ori pe an cursuri cu jurnaliștii acreditați de război (eu nu l-am făcut, dar știu programa) în care li se explică cum, în contextul unei zone roșii, cu alarmă aeriană pornită, în iminența impactului unui proiectil (rachetă/bombă/obuz/piatră/bilă cu muci etc) te arunci la pământ cu gura deschisă. Un alt element de protejare (cover, not concealment) este un automobil, dacă în situația existentă există unul (conflict urban de exemplu), te arunci lângă roțile mașinii. Dacă Cristina a avut acest antrenament, atunci aplică ce a învățat.

3. Instinctul.

- Cea mai proastă busolă în situații de război și astfel în situații total dinamice și impredictibile. Însă, uneori, instinctul de conservare ajută. De exemplu, în cazul de față. Alții au continuat să meargă pe bicicletă. Pe riscul lor. Cristina Cileacu își este datoare doar ei, nu nouă care mai nou ne uităm la războaie și vorbim despre ele de parcă ar fi meciuri de fotbal, din păcate.

4. Războiul impredictibil.

4.1 Aproape e un pleonasm. Războiul este impredictibil prin natura sa. De aproape nimic nu poți fi sigur când ești în zonă roșie. Iar zonă roșie înseamnă orice la mai aproape de +-30 km de linia de contact (așa e în Ucraina) SAU zonă în care alarma antiaeriană sună. Mulți ar spune, dar stai domne, Iron Dome, nu aveau cum să cadă rachetele. Serios? Atunci cum de în 6 octombrie au căzut? Pentru că s-a folosit tactica suprasaturării sistemelor antiaeriene. Nu avea de unde să știe Cristina Cileacu și colegul ei dacă începe un astfel de baraj de artilerie sau de rachete sau nu începe. Oamenii din zonă se obișnuiesc. Din păcate.

4.2. Exemplul 1: Oleg Gubal a murit pentru că războiul este impredictibil. Există șansa ca rușii văzând cum ne deplasăm (mă deplasam și eu cu ei în linia zero), din dronele Orlan-10, să fi dispus special mine anti-personal peste mină-antitanc, pentru a detona prin simpatie și astfel pentru a distruge mașinile de tipul Mitsubishi L-200. Impredictibilitatea vine din probabila adaptabilitate a inamicului la condițiile din teren, în urma unor observații de comportament. Oricât de bine antrenați erau cei din echipa cu Oleg nu putea prezice viitorul pe acel drum sau ce s-a întâmplat cu o noapte înainte. Astfel, sper că am demonstrat că războiul este impredictibil inclusiv pentru militari antrenați, care au fost veterani (Oleg a fost parte și din K4 - trupele de menținere a păcii), care știu bine cu ce se mănâncă războiul. Pentru că nu e o joacă.

4.3 Când am condus autospeciala de pompieri la Bakhmut, am condus-o din Kostyantinivka (până acolo a vrut șoferul plătit să o conducă) până la 600 de metri de trupele Wagner, care deja erau infiltrate până pe malul estic al râului Bakhmutskha. Itinerarul a fost: Kostyanyinivka-Chasiv Yar-«Drumul morții»-Bakhmut și înapoi.

La ieșire din Chasiv Yar, pe dreapta, în ceea ce cândva o fi fost o parcare, un om vindea pește prăjit (vă aduceți aminte de filmare?) așa cum se vând la noi roșiile. La 10 minute după, o rachetă rusească Grad a picat la aproximativ 50 de metri de autospeciala de pompieri. Mergeam cu aprox. 60 km/h și mi-a dat un suflu instant de am ajuns la 70 km/h. Ceea ce nu era rău, fiind pe «drumul morții». 

În Bakhmut se auzeau aproximativ 40 de explozii pe minut. Nu suna nicio alarmă că nu mai avea ce să sune. În Chasiv Yar, cam 10-15/minut. Omul ăla, cu toate că-i cădeau bombele în cap, vindea pește prăjit pe marginea străzii. Ăla este comportamentul de care să râdem sau să nu râdem?

---

Sau nu ar fi mai bine să nu râdem (nu voi, cei care au râs) când vorbim despre război în primul rând? Apoi, cei care sunt Corespondenți Acreditați, mai ales cei care sunt de la trusturi, chiar se sperie, dacă n-au experiență, de explozii, de sunetul alarmelor anti-aeriene. Și nu ne gândim oamenii ăia chiar își fac meseria?

Pe când populația (mai ales dacă e vorba de un conflict prelungit, cum este cel din Israel) este mult mai obișnuită, din păcate.  

Din păcate, vorbește Radu Pop, colaboratorul știripesurse care nu știu cât de mult a stat el prin teatre de război, ca să poată descrie secvența ca fiind penibilă.

Victor Ponta e...Ponta. dottore. Ce să mai zici. Prieten cu Lukashenko dacă țineți minte bine, acum prieten cu George Simion și cu Ghiță care deține RomâniaTV și e fugar în Serbia, stat aliat cu rusia. Mai are rost să mai zic ceva despre el în situația asta? Cred că nu.

Este trist rău că se întâmplă așa ceva unor oameni care s-au dus să își facă (presupun) onest treaba (că altfel nu te duci, decât dacă ești dement, să faci corespondență de război din zone roșii, ca să-ți faci meseria lipsit de onestitate). Ce li se întâmplă? Mii și mii de reacții și comentarii și injurii și etichetări pe toate rețele de socializare din România. Dezumanizant. Eu zic să fim empatici. Și cu cei care fac aceste comentarii, ei în fapt vorbesc despre ei și despre frustrările lor. Dar mai ales față de Cristina Cileacu și colegul ei și de toți corespondenții de război indiferent de publicație! Vă transmit gânduri bune!

Să vă întoarceți cu bine acasă, de oriunde sunteți!", a scris Radu Hossu într-o postare pe Facebook.