Mă bucur că dreapta din România începe să adune, să se unească și să pornească un asalt împotriva Ciumei Roșii pesediste. Dar merge poate prea încet, iar timpul nu este în favoarea ei.
La alte alegeri, opoziția putea sta pe margine și, fără mare efort, să aștepte ca Puterea să se erodeze și să se prăbușească. O strategie nu tocmai corectă dar care a funcționat în trecut. Acum, situația este complet diferită. De ce? Fiindcă cei care profită de erodarea puterii sunt extremiștii putiniști, formațiuni care vor să ducă România înapoi în URSS-ul satanist. Tot ce fac pionii Moscovei este să creeze ură, fără să ofere soluții practice, realiste.
Dreapta din România, dreapta adevărată, trebuie, deci, să lupte pe două fronturi: și cu Ciuma Roșie pesedistă și Iohannis, și cu așa-zisa opoziție AUR plus Diana Șoșoacă, care face jocurile Kremlinului. De aceea, ca să câștige voturi, va trebui să muncească și să vină cu idei „vandabile” către electorat. Cum? Uitați-vă la Donald Trump, care se pregătește să-l spulbere pe „Sleepy Joe” Biden.
În primul rând, dreapta din SUA vine cu un prezidențiabil care impune direcția: businessman de succes – o spun din nou: România nu mai poate fi condusă de eternii bugetari, de meserie politruci – carismatic și cu un discurs ferm.
În al doilea rând, Trump are un mesaj simplu și clar: „deep state”, statul pus la îngrășat de socialiști, trebuie pus la slăbit. Instituțiile statului – FBI inclusiv, dacă nu chiar în primul rând – aduse în slujba cetățenilor, după ce au fost subjugate politic.
Desigur, sunt multe probleme specifice SUA pentru care Donald Trump are soluții – migrația necontrolată din America Latină, de exemplu – dar m-am oprit la exemple de la care politicienii români pot învăța. Dreapta trebuie să oprească drumul lui Ciolacu spre Cotroceni, Ciuma Roșie pesedistă nu trebuie să ajungă să controleze direct serviciile secrete. Eu cred că un antreprenor pe modelul Trump – curajos, cu un proiect economic de dreapta, fără avere făcută prin contracte cu statul, atașat valorilor morale creștine – este ceea ce trebuie României și poate să și câștige.
Se simte nemulțumirea alegătorilor români. Se simte că sunt sătui de un stat opresiv, care-i jefuesc ca să plătească pensii speciale, de un sistem de educație care se degradează de la an la an sau un sistem medical de stat care a ajuns un lagăr de exterminare. Dar voturile celor nemulțumiți nu trebuie să ajungă la extremiștii pe care PSD i-a crescut, ca să repete scenariul din 2000, când Iliescu l-a împins pe Vadim Tudor în turul II al prezidențialelor. O confruntare Simion-Ciolacu ar fi o păcăleală sinistră!
Mai sunt 13-14 luni până la alegeri. Românii nu trebuie să accepte, resemnați, că-n 2024 tot Ciuma Roșie pesedistă va conduce, iar falsa Opoziție, subordonată Moscovei, va fi al doilea partid parlamentar, din 2025. România are nevoie de o guvernare de dreapta.