În prețioasele sale mărturii (”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” ), partizanul făgărășan Ion Gavrilă Ogoranu relatează și cutremurătoarele cuvinte ale unei tinere abia eliberată din beciurile Securității, rostite după ce a intrat într-o biserică și l-a auzit pe un preot vorbind despre iad. Se întâmpla la începutul cumpliților ani ‘50, când Securitatea zdrobea zeci de mii de destine, distrugând milioane de familii.
Podul.ro vă prezintă fragmentele respective:
”Sunt arestați preoți, învățători, notari și o mulțime de țărani. Totul făcut cu o ură înverșunată împotriva a tot ce era inteligență, demnitate și omenie. Clădirea Securității din casa doctorului Giurcă, devenind neîncăpătoare, este ocupată o altă casă, a avocatului Cosgarea și curând se umple și asta. Tribunalul militar din Orașul Stalin (numele comunist al Brașovului) scoate condamnări pe bandă rulantă.
Se instituie teroarea asupra celor tineri. Fete și băieți sunt luați și duși la Securitate, unde mintea sănătoasă nu poate înțelege rostul chinurilor fizice și morale suferite de acești oameni din acest nefericit colț de țară, nici să le descrie.
Pentru ce se întâmpla în beciurile Securității ar trebui reținute doar cuvintele unei fete din Șercăița, care ieșise de-acolo cu mintea rătăcită și care, când preotul în biserică vorbea despre iad, a spus:
– Părinte, iadul nu-i acolo unde spui dumneata, iadul îi acolo unde-am fost eu”.