"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Jurnaliștii de la 5.ua au realizat o analiză istorică de excepție a regimului putinist pe care îl compară cu fascismul foarte popular printre rușii din orașul chinez Harbin. Având în vedere aspectele importante ale acestei analize, Podul.ro v-o prezintă în integralitate:
”Să vorbim despre fasciștii ruși. Nu, nu despre cei care se află în prezent la Kremlin – pentru că acești mincinoși se comportă ca în citatul acum des întâlnit: ‹Fasciștii din viitor se vor numi antifasciști›.
Astăzi, sub microscopul nostru se află oamenii care se numeau fasciști ruși, scriau cărți despre fascismul lor și purtau svastici multicolore pe care le combinau, în mod creativ, cu stindarde și animale înaripate ce aveau două capete. Să începem cu dispozitivul retoric preferat al lui Stalin: punem o întrebare și răspundem noi înșine la ea. Așadar: ce mișcare a fost cea mai numeroasă și mai răspândită în rândul emigrației rusești din întreaga lume în anii interbelici?
Monarhistă: pentru credință, țar și patrie?
Liberală: pentru guvernul provizoriu și Adunarea Constituantă?
Sau poate anarhistă, pentru o revoluție nouă, ‹corectă›?
Nu și iar nu!
Cea mai puternică și mai extinsă organizație de emigrare rusă nu a fost creată de bolșevicii care au fost expulzați de bolșevici - aceștia au continuat să poarte discuții de partid fără sens despre ‹frumoasa Rusie a viitorului›. Și nici monarhiștii – aceia, dimpotrivă, știau ce vor, dar nu erau capabili nici măcar să împartă tronul gol al monarhiei inexistente.
Cel mai mult, pe rușii din afara Rusiei i-a atras Partidul Fascist Rus din orașul chinez Harbin, plin de imigranți, dar și Organizația Fascistă Rusă din Statele Unite.
În anii ‘30, serviciile secrete japoneze (pe atunci de extremă dreaptă) au început să ofere bani și sprijin organizației, iar aceasta s-a descurcat foarte bine: avea peste 20.000 de membri, a înființat filiale în toată Asia și în Germania, a lansat așa-zisele ‹cluburi rusești› și structuri subsidiare pentru femei, copii și tineri.
Konstantin Rodzaevsky – un notar din regiunea Amur, Rusia – era Fuhrerul lor, pe care supușii îl numeau ‹secretar general›.
În același timp, în Statele Unite a apărut Organizația Fascistă Rusă (VFO). Aceasta era mai puțin numeroasă, dar foarte bogată și vocală. A fost fondată de Anastasius Vonsyatsky, fost aghiotant al lui Denikin. Fotografia sa era publicată constant în ziarul de partid, care era numit atât de ingenuu ‹fascist›.
Ambii Fuhreri ruși nu au inventat nimic nou, ci i-au imitat fără menajamente pe Mussolini și Hitler. Svastici, brățări caraghioase, lozinci, înființarea ”Tineretului hitlerist” – au copiat absolut totul. Și bineînțeles, pentru fasciștii ruși nu existau ucraineni și belaruși. Oricine îi numea astfel era considerat un trădător al singurei mari națiuni. Un simptom destul de cunoscut, nu-i așa?
Fasciștii din Harbin nu au avut probleme cu dragostea lor pentru Hitler, dar în Statele Unite, Fuhrerul rus Vonsyatsky a trebuit să se scuze în mod constant. Nu, nu, nu, noi nu suntem deloc naziști! Uite, noi nu chemăm la exterminarea evreilor. Americanii întreabă, de ce aveți această svastică? Pentru că e vechiul nostru simbol rusesc, împărăteasa ucisă l-a pictat odată pe perete și, în general – nu noi i-am furat simbolurile lui Hitler, ci Hitler le-a furat de la noi! Ei bine, atunci, de ce aruncați mâna în sus ca naziștii când vă salutați și zbierați ‹Glorie Rusiei›?! Și imnul vostru de ce e atât de asemănător cu imnului partidului nazist al lui Horst Wessel?!
Despre fasciștii ruși din Harbin, astăzi, în Rusia lui Putin, se preferă să se păstreze tăcerea. Regretatul istoric și jurnalist georgian Oleg Sandro-Panfilov, care s-a preocupat și el de acest subiect, arăta, într-un articol pentru krymr.com, publicat în 2014, că ‹La începutul anilor 1930, pe străzile din Harbin puteai întâlni oameni care purtau însemnele partidului pe piept – sub vulturul imperial cu două capete se afla o svastică neagră pe fond galben. Acești oameni erau membri ai Partidului Fascist Rus, fondat de emigranții ruși din Manciuria. Partidul în sine a fost înființat de studenți și profesori ai Facultății de Drept din Harbin sub conducerea profesorului rus Nikolai Nikiforov, la început fiind numit pur și simplu Organizația Fascistă Rusă. Ulterior, până la dispersarea sa în 1943, s-a numit Partidul Fascist Pan-Rus. La mijlocul anilor 1930, partidul avea o rețea extinsă de organizații: Mișcarea Fascistă a Femeilor Ruse, Uniunea Tinerilor Fasciști - Avangard, Uniunea juniorilor Fasciști - Avangard etc› – mai multe detalii AICI.
Un lucru amuzant s-a întâmplat cu imnul. De fapt, Vonsyatsky a furat melodia de la naziști, dar a inventat propriile cuvinte. Care sunt acestea? Despre el însuși. Cam așa: ‹Vonsyatsky este un lider care disprețuiește trădarea și lașitatea, care ne va conduce pe noi, fasciștii, spre eroism›. Și s-a înregistrat pe el însuși și pe alți doi fasciști cântând despre el pe un disc. Îi plăcea să pozeze pentru fotografii împresurat de camarazii săi de arme, ținând neapărat să o facă pe fundaluri cu simboluri fasciste/naziste.
Declarațiile lui Vonsyatsky nu au fost mai puțin extravagante. După Marea Teroare din URSS, el a declarat că Stalin este cel mai mare fascist din lume pentru că a ucis mult mai mulți comuniști decât chiar Hitler și Mussolini la un loc! În ciuda caracterului său vizibil caricatural, mișcarea fascistă rusă a reprezentat o forță influentă. Cele două partide și-au anunțat unificarea în 1934 și din nou în 1940. Și-au deschis propriile birouri în toată Europa și au atras o mulțime de susținători.
Influentul filozof rus emigrant Ivan Ilyin a devenit admiratorul și propagandistul lor fervent. În articolele sale, Ilyin numea fascismul un ‹exces salutar de arbitraritate patriotică›, iar fasciștii înșiși ‹frații săi albi›. Și a mai spus multe alte lucruri – dar despre asta puțin mai târziu. Americanii i-au luat extrem de serios în atenție pe fasciștii ruși. De îndată ce Hitler a declarat război SUA , Fuhrerul Vonsyatsky împreună cu asociații săi proeminenți au fost aruncați după gratii, iar organizația sa a fost dispersată de americani. Nici fasciștii din Harbin nu au fost nevoiți să se lupte împotriva comuniștilor. Japonia nu a atacat niciodată URSS, așa că finanțarea mișcării rusești a fost întreruptă, iar în 1943 a fost interzisă ca fiind suspectă.
În 1945, Rodzayevsky a trimis o scrisoare penitențială lui Stalin, în care renunța la fascism și se declara comunist. Era o formă de reeducare. De la Kremlin i s-a promis o grațiere completă și un loc de muncă interesant ca jurnalist-agitator. Rodzayevsky a căzut în plasă, a revenit în Rusia și bineînțeles că a fost înșelat și împușcat.
În Europa mai existau încă focare ale Organizației Fasciste Panrusești, care, începând cu 1941, s-au dovedit a fi foarte active. Serghei Ivanov, șeful filialei germane a Organizației Fasciste Panrusești, i-a convins pe liderii Wehrmacht-ului să facă un experiment și să creeze o formațiune subversivă de ruși care să lucreze în spatele frontului. Se plănuia ca aceștia să fie trimiși în grupuri în spatele liniilor Uniunii Sovietice pentru a crea panică și sabotaj.
În total, Hitler a avut cel puțin patru armate rusești și toate au fost numite armate ‹populare›, ‹naționale› și de ‹eliberare›.Plus o a cincea armată - trupele de cazaci ale lui Ataman Krasnov.
În documentele de serviciu, germanii se refereau la Armata Populară a lui Serghei Ivanov ca fiind ‹Batalionul Forțelor Speciale Ruse› sau ‹Forțele Speciale Capul Gri› – în germană ‹Grau-kopf›, care era chiar indicativul de agent al lui Ivanov. Acesta l-a luat ca adjunct pe Igor Saharov, șeful celulei WFO din Spania. Fasciști și emigranți cu experiență de luptă au fost, de asemenea, recrutați pentru funcții de conducere. Aceștia erau îmbrăcați în uniforme sovietice.
Soldații din Armata Populară Nazistă erau recrutați dintre soldații Armatei Roșii aflați în lagărele de prizonieri de război. Și asta s-a dovedit a fi o idee proastă. Pentru că ofițerii fasciști nu aveau niciun gram de încredere în soldații lor și au impus o disciplină de ciomag în unități. Soldații Armatei Roșii au văzut în ofițerii de extremă dreaptă niște ‹alb-gardiști burghezi›, despre care propaganda sovietică le spunea atât de multe. Așa că totul a mers strâmb încă de la prima operațiune. Fasciștii au fost însărcinați să saboteze apărarea corpului de cavalerie încercuit de Pavel Belov, fostul husar al țarului, însă doar o treime dintre militari s-au întors din această misiune, restul fie au fost uciși, fie au trecut la sovietici. Iar Belov a scăpat din încercuire. Astfel, Armata Națională Populară Rusă a stabilit un fel de anti-record – a devenit cea mai lipsită de talent dintre toate armatele moscovite ale lui Hitler și a dispărut cel mai repede, la numai șase luni de la crearea sa. După război, fasciștii ruși care au supraviețuit au fugit cât mai departe – în America și chiar în Australia – și au trăit acolo în liniște, ținându-și gura.
Ilyin însuși a scăpat din Germania și a petrecut războiul în Elveția, unde a trăit din pomana compozitorului Serghei Rachmaninov. După 1945, a scris din nou un articol despre fascism, în care a continuat să-i laude pe fasciști, dar i-a sfătuit să nu se mai numească ‹fasciști›. De asemenea, a scris despre Ucraina, acuzând că dorința de independență a acesteia este o încercare de a ‹dezmembra Rusia›. A respins Occidentul, a susținut xenofobia, șovinismul și a emis apeluri la represiune. Fascistul a murit în 1954, fiind bocit de ‹filosofii› ruși.
Apoi, Ilyin a fost uitat, numai că, brusc, în anii 2000, iată că a înviat din morți în Rusia! De fapt, acolo a început o adevărată renaștere a lui Ilyin. Cărțile sale au fost publicate și republicate, au fost ridicate monumente, iar citatele sale au fost incluse în testele de examen.
Președintele Dumei de stat a Rusiei – Volodin – recomandă citirea lui Ilyin, ministrul de Externe – Lavrov – îl citează în mod constant în discursurile sale, în timp ce ideologul Kremlinului – Surkov – îi plagiază postulatele ideologice. Iar cel mai mare admirator al său – criminalul în masă Vladimir Putin – i-a transportat relicvele la Mănăstirea Donskoy din regiunea Moscovei – detalii AICI.
În prezent, Ivan Ilyin (dreapta sus), teoreticianul fascismului rus, este aproape un ideolog oficial al regimului putinist. Se impune o întrebare retorică simplă: dacă ideologul tău este un fascist, atunci tu cine ești?”.
Citiți întreaga analiză AICI.
