Societate de consum vs societate de speculă

Pe o zi superbă de toamnă, am hălăduit pe străzile Cotroceniului împestrițat de tarabele unui târg ce tinde să devină tradiție. Ca experiment comercial, târgurile adună laolaltă negustori ocazionali sau profesioniști și "vânători de chilipiruri", asemenea și ei mai versați ori mai neofiți. Bizar bazar de vechituri și "nemaitrebuinciose", tarabele de pe trotuare și din curțile caselor imită yard sale-urile sau garage, moving, am întâlnit chiar și "divorce sale", americanilor de prin suburbiile orașelor mari. Prin anii ’80, proaspăt emigrat și rupt în fund, plecam cu Fordul meu Escort "la vânătoare" prin sătucele din Long Island. Nu cheltuiam mai mult de un pol de dolari pentru a-mi umple la refuz portbagajul cu diverse acareturi. De la veselă și tacâmuri antique, cratițe, oale, țoale aproape nepurtate sau deloc, covoare, rame, tablouri, candelabre, lămpi și alte aiureli, dar mai ales DISCURI! Rar se întâmpla să dau 1$ pe ceva anume, majoritatea, de orice fel, se încadra în valorile de câțiva cenți. Până la urmă toată această distracție era mai mult o formă de socializare, dar și de ajutorare comunitară a celor mai nevoiași. Cam așa funcționează și acele "Flea Markets" sau "Salvation Army". Sentimentul de emigrant cercetaș după "învârteli" de genul ăsta l-am avut până în momentul când am aruncat în stradă la gunoi bunuri care nu mai îmi erau de folosință. Acel moment a marcat și devenirea mea de American consumator.  

Vremurile s-au mai schimbat. Și americanii, dar și europenii, au început să mai strângă cureaua și buzunarul, dar prețurile cerute la aceste târguri a cam rămas același.

Ca experiment social, la noi funcționează oarecum altfel treaba. Prețurile pe nimicuri din târguri, dar și din consignații, sunt adesea nesimțite. "Te așteptăm cu brațele deschise" e formulată o invitație la târg de către unii vânzători. Bănuiesc că brațele deschise fiind cele ale cumpărătorilor pentru o cât mai eficientă "buzunărare" din partea negustorilor. Pe niște gioarse se cer prețuri de rarități de colecție, ele în fapt fiind doar nostalgice amintiri dintr-o epocă de neajunsuri și lipsuri. Cum la noi nu au existat importuri sau licențe de discuri, pe piață se găsesc doar ciurucuri electrecord sau discuri aduse în țară de la tomberoanele nemților. Am văzut totuși și discuri colectibile pe tarabe, dar la prețuri de Discogs cu expediție cu tot. Românul abia învață acum ce înseamnă o societate de consum în care folosești și apoi arunci. Românul și-ar vinde chiar și gunoiul menajer de-ar putea. Asta e diferența dintre o societate de consum și una a speculei nejustificate.

Pictor, grafician și ilustrator, Daniel Ionescu - Dion, stabilit în Statele Unite, a obținut numeroase premii internaționale, a deschis 15 expoziții personale internaționale și a participat la 15 expoziții internaționale. Din 1987, Daniel Ionescu - Dion s-a stabilit la New York, unde a început o susținută colaborare cu "The New York Times", "Time Magazine", "Newsday", "Village Voice", "New Observations" și alte publicații americane. În publicistică a debutat în 1983 cu articole în revista “Viața Studențească”. În America, pentru o scurtă perioadă (1989), a fost redactor colaborator la Europa Liberă (Washington DC), pregătind o rubrică săptămânală de artă. A scris articole pentru presa emigrației române:  “Lumea Liberă”, “Zig Zag” și “Universul”. De asemenea, a publicat articole de critică muzicală și de artă vizuală în revistele: “Musical Report”, Art&Roll”, “Cotidianul”, Dilema veche” și “Sunete”. Pentru mai multe detalii, accesați acest LINK.