"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Toți partizanii anticomuniști care luptau în gruparea condusă de colonelul Ion Uță depuneau același jurământ teribil: trădarea se pedepsește cu moartea. Dacă trădătorii ar fi fost rudele de prim grad ale unui partizan, acesta nu era obligat să apese pe trăgaci, dar trebuia să își ajute ortacii pentru a-i lichida. Același legământ îi viza și pe colaboraționiștii Securității și ai comuniștilor din sate, care îi persecutau și îi aruncau după gratii pe susținătorii partizanilor, distrugând numeroase familii.
Jurământul a fost respectat și urmat cu sfințenie (și cu toate consecințele ce au decurs de aici), atât în timpul vieții colonelului Ion Uță, cât și după moartea sa în luptă cu trupele de Securitate (februarie 1949). Ultimii supraviețuitori ai grupării Uță aveau să fie împușcați sau arestați în cursul anului 1954.
(Colonelul Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale Române și partizan martir)
În cele ce urmează vă prezint explicațiile ultimului partizan în viață – fostul deținut politic Nicolae Ciurică (fost luptător cu arma în mână al grupării Uță timp de 4 ani) – privitoare la acest teribil jurământ al morții. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-un interviu exclusiv acordat semnatarului acestor rânduri:
Răzvan Gheorghe: Spuneți-mi, vă rog, despre jurământul pe care-l depuneau toți partizanii din gruparea Uță. L-ați rostit și dumneavoastră.
Nicolae Ciurică: Nu mai rețin formularea exactă, că o fost destul de lungă și făcea referire la multe aspecte. Cel mai important era că trădătorul se pedepsește cu moartea, indiferent cine e ăla. Așa am jurat cu toții și ne-am legat să nu dăm înapoi. Acolo se specifica și următoarea regulă: dacă trădătorul ți-era rudă de gradul unul, doi sau trei, nu erai obligat să-l omori tu, însă trebuia să ceri ajutorul celorlalți partizani și cineva îl pedepsea în locul tău. Nu erai forțat să-ți împuști mama, tatăl, frații sau verișorii, de ei se ocupau alții, cărora nu le-ar fi tremurat degetul pe trăgaci, în schimb, dacă te vindea oricine altcineva, jurământul te obliga să pui mâna pe armă și să acționezi. Nu puteai de unul singur, îi anunțai pe ceilalți și până la urmă se-ntâmpla. Dacă eu i-aș fi trădat, ei mi-ar fi împrăștiat creierii fără să stea la discuții. Păi, ce voiai să-mi zică, ”Stai cuminte, Nicule, că nu e frumos ce faci?!”. Colonelul Uță fusese foarte strict cu acest punct din jurământ:
– Dacă nu-i omorâm, trădătorii se-nmulțesc și ne trimit pe toți în fața plutonului de execuție.
Și-avea dreptate, asta s-a-ntâmplat cu mulți dintre noi. Unii și-au lăsat ciolanele prin râpele munților, nici până-n zilele noastre n-am aflat în ce împrejurări a murit Dumitru Mutașcu… alții am înfundat pușcăriile și lagărele de exterminare. Eram conștienți de toate astea. Nu puteam să ne lăsăm duși ca niște miei la abator. Ne trădezi ca să fim împușcați și ne bagi familiile în aresturi și pușcării, păi așteaptă-te să te căutăm și să-ți tragem un glonț între ochi. Astea erau vremurile. În luptă se mai și moare.
(Domnul Nicolae Ciurică, ultimul partizan în viață, fost deținut politic pentru 10 ani / sursa foto: arhiva Podul.ro)
Pe lângă trădători mai erau și recenții comuniști racolați dintre leprele și scursurile satelor. Până nu demult, ăștia fuseseră niște neica nimeni, râsuri fără căpătâi, cărora nici nu le-o plăcut munca, nici avere n-or avut. Așa or fost neam de neamu’ lor, niște neisprăviți. Acum deveniseră mari comuniști și le făceau probleme oamenilor noștri, îi turnau și-i prigoneau cu Securitatea și Miliția. Din cauza lor mulți țărani gospodari au fost ținuți prin aresturi, schingiuiți și aruncați în pușcării. Au distrus familii întregi. Comuniștii ăștia de care-ți spun ne lăsau fără susținători, ne tăiau mijloacele de aprovizionare. Situația era gravă, îți dai seama. Și-atunci Uță a decis împușcarea unora dintre ei. Destui au mușcat pământul.
