Despre demnitate. Înconjurat de securiști într-o șură, partizanul Toma Pirău (zis ”Porâmbu”) s-a sinucis cu ultimul glonț în fața mamei sale, după ce l-a rănit grav pe un căpitan de Securitate și i-a lichidat pe doi milițieni. Ion Gavrilă Ogoranu: ”Au murit uciși aproape toți dintre noi, dar durerea de a muri în fața celei care ți-a dat viață nu a avut-o decât Porâmbu”

Partizanul Ion Gavrilă Ogoranu (conducătorul Rezistenței Armate Anticomuniste din Munții Făgăraș) relatează cu lux de amănunte, în prețioasele sale mărturii (”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”), răvășitorul episod al sinuciderii camaradului și prietenului Toma Pirău zis ”Porâmbu”, care fusese încercuit într-o șură de trupele de Securitate. 

Partizan neînfricat, Porâmbu le-a răspuns cu foc securiștilor, reușind să-l rănească grav pe căpitanul care conducea operațiunea. De asemenea, potrivit rapoartelor realizate de Securitate, Porâmbu a reușit să-i împuște mortal pe doi milițieni - un locotenent și un sergent-major. După o perioadă, văzând că partizanul rezista cu dârzenie, ținându-i la distanță, securiștii i-au adus mama la fața locului, bătrână, bolnavă și chinuită, pe care au împins-o în bătaia focului, pentru a-i forța fiul să se predea și să le cadă viu în mâini. Însă Porâmbu își terminase socotelile cu viața, așa că și-a păstrat ultimul glonț pentru sine, evitând astfel torturile, umilințele de nedescris și execuția la zid. Toate acestea s-au întâmplat în 1950, în cursul nopții de 18 spre 19 decembrie, în comuna Ileni. Veșnica lui pomenire!

În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă în integralitate acest episod așa cum a fost zugrăvit de ”Moșu’” Gavrilă Ogoranu: 

”A venit o companie, au împânzit grădinile și satul și au înconjurat șura în care era ascuns Porâmbu (porecla partizanului Toma Pirău – n. m.). Era încă ziuă. Căpitanul de Securitate Licht, unul dintre principalii călăi de atunci ai Securității Făgăraș, l-a somat pe Porâmbu să se predea.

– Numai mort mă predau!, a fost răspunsul, urmat de un glonț, care l-a scos din luptă pe Licht.

Securiștii s-au retras înspăimântați și numai de la depărtare trăgeau în țiglă. După o vreme împușcăturile au încetat, securiștii aducând la fața locului pe mama lui Porâmbu. Cu inima zdrobită și rătăcită, nu putea decât să se tânguie:

– Dragul mamei, drag!

Cu lovituri de armă au împins-o înainte, silind-o să se urce pe scara podului. Porâmbu și-a schimbat locul și a continuat să ochească atent la fiecare cartuș. Între timp, securiștii trăgeau întruna. După o vreme, din podul cu fân nu s-a mai răspuns cu foc de ZB, ci cu împușcături de pistol mic, semn că Porâmbu își terminase muniția.

A urmat o pauză în care timp Porâmbu își va fi zis rugăciunea, apoi din pod nu s-a mai auzit decât o singură bubuitură: era cartușul pe care luptătorul l-a oprit pentru el. După o vreme s-a făcut liniște peste sat. În răcoarea nopții ,un glas de mamă înnebunită murmura mereu și mereu ‹Dragul mamei, drag!› și va murmura mereu până ce pământul o va acoperi. 

Am încercat să ne punem în locul luptătorului. Au murit uciși aproape toți dintre noi, dar durerea de a muri în fața celei care ți-a dat viață nu a avut-o decât Porâmbu. În șanțul cu gropi și salcâmi din Făgăraș, la marginea cimitirului, a fost aruncat încă un cadavru”.