Mărturiile cutremurătoare ale lui Mihai, soldatul român care luptă pe linia frontului din Ucraina: „Rușii atacă foarte primitiv, ca pe timpul URSS. Au multe gloanțe și obuze și nu prea se uită unde atacă”

Mihai este un soldat ucrainean de origine română. Strănepotul lui Vasile Filip, fost primar la Sighetul Marmației înainte de Al Doilea Război Mondial, Mihai vorbește bine limba română inclusiv pentru că bunicul său patern a fost profesor de limba română. S-a născut la Solotvîno, peste apa Tisei, la 700 de metri de teritoriul României. Acolo, 90% din populație vorbește limba română. S-a înrolat în armată ca să lupte pentru Ucraina a doua zi de la începerea războiului, pentru că „așa a simțit”.

În Ucraina are familia și avuțiile care, așa cum explică, nu reprezintă doar munca lui, ci și munca generațiilor de dinaintea lui. Limba română este limba în care gândește, toate gândurile lui sunt în limba română, ceea ce îl determină să se considere român.

Mihai a luptat și luptă pe mai multe fronturi din Ucraina, fiind adesea în linia 0. Despre contraofensiva de la Harkiv spune că a fost cea mai grea. Alături de jurnalistul Radu Hossu a distribuit ajutoare umanitare în Bahmut civililor aflați doar la câțiva km de linia frontului, în zone în care nu mai intra nimeni.

Într-un interviu acordat pentru presshub.ro, Mihai spune că a rămas impresionat de puterea de rezistență a oamenilor la cele mai vitrege împrejurări și că apreciază foarte mult timpul pe care oamenii îl dedică pentru a-i trimite un mesaj.

Două dintre drumurile făcute până la Bahmut, povestește Mihai, au fost drumuri ale morții. A pierdut prieteni buni în acest război, dar a înțeles că dacă se lasă pradă suferinței, riscă să își piardă mințile. Deși nu e imun la frică, o ține sub control, pentru că știe că cei mai vulnerabili soldați în război sunt cei cărora le este frică. A învățat să se adapteze traiului de pe front încercând să îl facă pe cât de comod posibil. Îi plac mult animalele, iar acolo în preajma frontului, le ia în brațe și le mângâie pentru că „îi înmoaie inima și îl relaxează”.

În Donbas a primit o lecție de viață când, într-un sat, printre ruinele din jur, a dat peste o bunică cu doi copii de 4 și 5 ani, care muncea  pământul din curte „ca să scoată un cartof, o ceapă ca să le facă de mâncare copiilor”. Deși nu mai aveau mamă, iar de tată nu se mai știa nimic, copiii, pentru care Mihai avea bomboane, se jucau și zâmbeau. Și-a dat seama atunci cât de mare poate fi puterea oamenilor de a supraviețui, o putere care depășește așteptările omului.

Pentru că în războiul din Ucraina tehnica are un rol decisiv nu doar în reușita militară, ci și în protejarea și salvarea vieților soldaților, Mihai încearcă să strângă bani pentru această tehnică.

Iată câteva dintre cele mai relevante declarații ale soldatului român din Ucraina, oferite în interviul pentru presshub.ro:

Aș fi putut să scap de mobilizare din mai multe motive, nu doar datorită faptului că aveam origine română. Locuiam la 5 minute de granița cu România, țară membră UE, și în primele zile putea pleca oricine, nu doar femeile și copiii. Nu se declarase încă starea de mobilizarea națională.

Mama mea a fost total împotrivă ca eu să merg pe front. A încercat să mă facă să mă răzgândesc, spunându-mi să mergem în România, pentru că noi vorbeam limba română.

În primele luni de război nu mi-a fost atât de frică, pe cât mi-a fost după o jumătate de an de război. În plus, eram motivați de sentimentul că făceam ceva important pentru țară, că participam la scrierea istoriei, luptând acolo.

Noi dormim pe jos, nu doar pentru că nu e loc pentru toți soldații în pat, ci și pentru că în caz de bombardament, e mai bine să nu fii la înălțime, ci sub fereastră, jos, ca să nu fii expus la așchiile care zboară prin geam.

Trebuie spus că rușii atacă foarte primitiv, așa cum atacau în timpul Uniunii Sovietice. Ei au multe gloanțe, multe obuze și din cauza asta chiar nu se uită unde atacă. Identifică un perimetru și acolo bombardează.

Nu ai timp să stai să te vaiți și să te gândești la cum va fi de vei muri. Trebuie să fii prezent și să îți faci treaba. Cu cât ți-e mai mare frica, cu atât devii mai vulnerabil.

Încerc să caut ceva bun în fiecare situație. De exemplu, mie îmi plac foarte mult animalele. Când văd un animal pe stradă încerc să îl iau în mână, să mă joc cu el, pentru că mie animalele îmi înmoaie inima și mă relaxează. Pe urmă, mă gândesc la faptul că alții sunt în situații mai grele decât a mea.

Referitor la posibilitatea de a te salva când ești în linia 0, viața ta depinde și de soldatul de lângă tine, dar depinde și de noroc.

Cea mai grea cred că a fost contraofensiva de la Harkiv, pentru că a fost mult de mers pe jos și de traversat râul. Nu am mai putut folosi vehicule, pentru că fuseseră distruse. A trebuit să luăm încărcătura maximă de gloanțe și de grenade pe care o putea căra fiecare și așa am pornit. Războiul nu a mai fost pozițional, în tranșee, ci trebuia mers după inamic și folosite strategii diferite, de încercuire, luând în calcul poziționarea geografică, munții, satele, orașele. În plus, nu știai la ce să te aștepți în teritoriul pe care îl eliberai.

Niciodată nu îi voi ierta pe cei care au curmat viața unor oameni care aveau traseul lor, aveau o meserie, creșteau copii și care au fost chemați să își apere țara.

În momentul în care cad prizonieri, soldații ruși încep să plângă și să explice că nu au vrut să lupte, dar când sunt pe teritoriul invadat și controlat de ei, zic despre ucraineni că sunt o haită, că suntem naziști.

Atunci când soldații ruși cad prizonieri, eu pot să le ofer o țigară sau poate o bomboană. Am o emoție foarte negativă față de ei, dar știu că, totuși, sunt niște oameni vii. Însă, atât timp cât soldatul rus ține arma în mână, el este pentru mine un inamic.

În ceea ce privește comportamentul soldaților ruși față de prizonierii ucraineni, știu de la colegii mei care au căzut prizonieri că s-au întors foarte afectați fizic și psihic. Dacă au avut 100 kg, din prizonieratul rusesc s-au întors cu 60 kg.

Noi, ca armată, suntem susținuți de mulți voluntari. Câteodată primim atât de multă mâncare încât nu ne este cu putință să o mâncăm pe toată sau să folosim toate ajutoarele primite. De aceea noi separăm lucrurile și mâncarea de care avem nevoie, iar cu ceea ce e în plus mergem la civili și îi ajutăm.

Evoluția războiului poate fi influențată major de folosirea dronelor. Dronele pot provoca distrugeri foarte mari raportat la costul lor. O dronă de 500 euro, poate distruge un vehicul de 2-300 000 de euro.

Acum se fac foarte multe antrenamente ale soldaților cu civilii. Un civil antrenat, care știe să țină o armă în mână, aduce un aport militar important. O trupă de civilii antrenați poate ține ocupat adversarul până ajunge armata regulară și îl atacă din spate. Majoritatea soldaților care sunt pe front de la începutul războiului au moralul ridicat.

Pentru noi fiecare donație e importantă, chiar și de 1 euro. Dacă 1000 de urmăritori donează 1 euro, cu 1000 de euro tu poți cumpăra acele lucruri de care acolo, în perimetrul tău, ai nevoie.

Cei care doresc să doneze, o pot face prin contul de Revolut: revolut.me/mykhai80hc sau prin IBAN: ES53 1583 0001 1090 7367 6335, pe numele Mykhailo Budul.