Arsenie Boca (filmul de apoi)

este pentru unii, pe rând și la un loc, frecvent în dezordine cognitivă, fie sfânt, fie personaj, fie obiect de cercetare, fie nume de dosar, fie subiect sau sămânță de scandal, fie dovadă, fie învinuire. Oricum, dincolo de cine este, el este nu mai puțin ceva. Da, filmul recent pretinde că este despre el ca persoană, rezultatul fiind o însăilare despre ceva. Ca să nu complic și mai mult, fals-solomonic, mințile nimănui: este un produs cultural bazat pe bășcălia abia reținută la adresa unor pelerini nevinovați. Aceștia nu au nicio vină că nu au ajuns la nivelul unei perspective sociologice, a unei maturități conceptuale sau a distanței obiective pe care regizorul pretinde că le are și pe care ar vrea să le dovedească.

Nu, la final, regizorul se arată la fel de „prost” precum sunt „proștii” filmați, adică încearcă să prindă din aura persoanei pe care nu au creat-o vânzătorii ambulanți, ci din care aceștia se înfruptă comercial, cultul arsenian fiind un rezultat al evlaviei altor persoane, reale, nu o reușită de marketing în jurul a ceva. Din acest punct de vedere, regizorul este și el un vânzător ambulant al unei imagini anume, ceva mai finisate, despre Arsenie Boca. Iar cum ceilalți vânzători circulă liberi, nu văd de ce nu ar circula liber și acest film. Se și încadrează de minune în oferta de kitsch-uri pe temă.

Falsa polemică privind imaginata interzicere a proiecției este și ea consecventă și congruentă cu falsurile, imaginile și proiecțiile din spațiul mai larg al fenomenului. Cum a precizat și Patriarhia, corectând comunicatul Mitropoliei Ardealului scris într-un stil inexplicabil și surprinzător de prost, la propriu, Biserica nu ascunde faptul banal că despre ea, precum și despre Hristos și Prietenii Lui – Sfinții – se vorbește eronat, calomnios și manipulatoriu de peste două milenii. La urma urmelor, cum nu obosesc să tot repet această banalitate, noi, creștinii, ar trebui să fim primii obișnuiți cu presa negativă, iar nu să reacționăm fundamentalist, sărind ca arși și urlând bezmetic.

De la Naștere deja, cum ne aducem aminte, situația nu a fost altfel, lui Irod jucându-i o primă farsă magii înșiși, care au luat o altă rută de întoarcere, dar și proprii angajați ai baronului care, ucigând o mulțime de nou-născuți, au raportat fals că „problema” este rezolvată. Apoi, pe durata dialogurilor, vindecărilor și minunilor din Evanghelie vedem atât neputința ucenicilor de a înțelege ce se întâmplă cu adevărat, cât și insinuările și acuzațiile de hulă ale celor care, de fapt, știau la ce asistă, dar refuzau evidența, ei hulind primii. Procesul Mântuitorului, tot cum se știe, a fost în consecință o cacealma, Cineva-ul, persoana religioasă, fiind suprapusă peste ceva-ul nemulțumirii antiromane. Așa a intrat în lume diferența valabilă și acum dintre teologie și ideologie.

Răstignindu-L, cei din epocă năzuiau manifest să omoare ideea odată cu persoana. În noaptea de Înviere, în bisericile noastre răsună pericopa în care se relatează: „unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Şi, adunându-se ei împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor, zicând: Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca şi pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi.” A fost prima ședință de redacție din istoria scrisă a umanității și prima fermă de troli.

Faptul că noi perpetuăm cu scrupulozitate memoria fakenews-ului slobozit atunci, menit să conteste Învierea din morți, trebuie să ne întărească în plin vacarm și mai mult în credință, în dialogul personal cu Domnul și cu cei bineplăcuți Lui cărora, cum probabil este și cazul lui Arsenie Boca, ar trebui să ne adăugăm inclusiv noi. Indiferent dacă apoi se vor face sau nu filme despre viața noastră de acum.

DOXA!