Vicepreședintele partidului Alternativa Dreaptă, Alexandru Radu, a prezentat, într-o postare pe Facebook, o captură de ecran în care se poate observa cum președintele Consiliului Național de Conducere al partidului AUR, senatorul Claudiu Târziu, împușcă doi iepuri dintr-o lovitură, într-un sens negativ. Jignind un cetățean într-un comentariu pe Facebook, Claudiu Târziu a insultat totodată femeile care comercializează pătrunjel în piețe și târguri
În acest context, Alexandru Radu îi cere lui Claudiu Târziu să-și ceară scuze pentru comentariul misogin pe care l-a făcut.
"Doamnelor care vând verdeață la piață, vă rugăm să nu luați în seamă ce zice buhaiul acesta misogin.
Sunt sigur că fiecare măicuță care lucrează pământul și merge apoi la piață cu roadele sale, o face pentru a oferi o bucată de pâine mai bună copiilor sau nepoților.
Zâmbetul fiecărei femei emană speranță!
P.S. Claudiu Târziu, dacă ai avea o rămășită de bun simț, ai putea măcar să-ți ceri scuze!", a scris Alexandru Radu într-o postare pe Facebook.