Povestea borcanului cu miere. Cum au încercat securiștii să-i otrăvească pe partizanii lui Ion Gavrilă Ogoranu. ”Ce-s în stare să facă securiștii din copiii noștri curați de la sate, după ce-i înfometează și-i scot din mediul lor!”

Vânați fără pic de milă de trupele de Securitate, partizanii făgărășeni conduși de Ion Gavrilă Ogoranu ajung, la un moment dat, în preajma unei ferme din apropierea comunei sibiene Bruiu, hotărându-se să își încerce norocul și să se alimeteze de acolo la adăpostul întunericului. Zis și făcut. La fermă l-au găsit pe un flăcău de aproximativ 18 ani, care, înduioșat de discuțiile purtate cu partizanii, avea să recunoască faptul că fusese postat acolo chiar de Securitate, fiind instruit ca, dacă va interacționa cu luptătorii anticomuniști, să le ofere un borcan cu miere otrăvită. 

Pentru a-i atrage pe partizani, tot securiștii aduseseră o fată frumoasă din sat, care obișnuia să vină ziua la fermă și să cânte în gura mare, făcând totul pentru a fi remarcată de la distanță. Luptătorii o auziseră, desigur, ba chiar o și admiraseră prin binoclu, însă nu au căzut în capcana ”sirenei” securistice, fiind obișnuiți cu astfel de regii. 

Așa cum veți remarca, dialogul lui Gavrilă Ogoranu cu tânărul racolat de securiști e plină de emoție și de durere. ”Ce-s în stare să facă ăștia din copiii noștri curați de la sate, după ce-i înfometează și-i scot din mediul lor!”, va exclama partizanul. 

În cele ce urmează, Podul.ro vă prezintă episodul amintit așa cum ni l-a lăsat relatat ”Moșu’” Ion Gavrilă Ogoranu în memoriile sale (”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Editura Sânziana, București, 2020):

”Toată ziua am supravegheat ferma și am ascultat muzică, fiindcă o fată a cântat câte melodii săsești a știut. Nu am observat nimic suspect. Seara, încă pe lumină, am coborât până la stupină ca s-o vedem pe cântăreață, dar plecase. Era, în schimb, un tânăr cam de 18 ani, paznic de noapte, care a tresărit când ne-a văzut. După vorbă și după săbaș nu arăta din partea locului: 

– De unde ești, băiete?

– Dintr-un sat din Sălaj.

– Din care?

– Din Gălpuia. 

– Al cui ești din Gălpuia?

Tânărul a rămas mirat. După cum am povestit înainte, în vremea studenției mele și în acel sat negustorisem drojdie de bere (ilejd, cum i se zicea acolo).

– Ești de-al lui cutare, sau de-al lui cutare?, și i-am amintit oamenii de care îmi aduceam aminte. 

Tânărul s-a luminat la față, mi-a spus al cui era, dar și-a schimbat atitudinea față de noi, recunoscând că a fost pus aici de Securitate, cu misiunea să ne dăruiască un borcan cu miere. 

– Borcanul era aici și când a fost fata?

– Nu, îl aduc eu în fiecare seară și dimineața îl dau la Poliția din Brui. După ce l-ați fi luat, eu trebuia să încalec calul de sub șopron și să mă duc la miliție să spun.

Deci Securitatea se aștepta să venim pe-aici. Într-o ladă se aflau mai multe rame cu miere de rezervă și am luat două dintre ele. Îl întrebarăm pe băiat ce mai era pe la Gălpuia. Ne-a spus că era rău, că s-a făcut colectiv și că el de aceea a plecat, că mureau de foame.

– Vezi ce fac comuniștii cu ai tăi și tu te pui în slujba lor, că de nu eram și eu de pe acolo, ne-ai fi dat borcanul cu otravă, ori cu ce dracu-i în el. 

Băiatul a plecat capul, roșindu-se. 

– Și-apoi, Bădăcinul nu-i departe de Gălpuia, știi cine-i din Bădăcin, nu? (se referă la Iuliu Maniu – n. m.)

– Știu, răspunse băiatul.

– Atunci de ce uiți?

Ne-am luat rămas bun și am plecat tare întristați:

– Ce-s în stare să facă ăștia din copiii noștri curați de la sate, după ce-i înfometează și-i scot din mediul lor!”

P.S.: Aceasta a fost doar una dintre numeroasele tentative de a-i otrăvi pe partizanii conduși de Ion Gavrilă Ogoranu.