Luciditatea Martirică

Începutul anului bisericesc, la 1 septembrie, ne oferă un prilej numai bun de a ne întreba care ar trebui să fie calitatea unui păstor, indiferent pe ce treaptă de slujire se găseşte.

Pentru a nu teoretiza, iată un exemplu de copil al diasporei, profesor de litere, monah, preot misionar pe frontul din Transnistria, condamnat de justiţia sovietică şi mort în închisoare. Spiru (Spiridon) Luis-Gheorghiu s-a născut în Franţa la 12 iunie 1908, fiind botezat pe crucişătorul „Amiral Nelson“. Avea să îşi piardă curând părinţii, pe mama la doar vârsta de cinci ani, iar mai târziu pe tata, comandant de vas. Părinţii lui adoptivi, prieteni de familie, aveau să se stabilească, în 1915, la Brăila.

În 1933 îşi ia licenţa la Facultatea de Litere din Bucureşti şi începe o carieră de profesor de franceză şi ulterior de istorie. Predă la Liceul „Nicolae Bălcescu“ din Brăila şi apoi la Seminarul „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi. În anii 1940-1941 este profesor la Seminarul Teologic din Chişinău. În aprilie 1942 este tuns în monahism, luând numele de Serafim. Pe durata războiului asistă sufleteşte trupele româneşti, fapt pentru care va plăti, murind în 1947 la Comorovo (Hotin) la nici 40 de ani.

Iată ce scria, în 1939, Luis-Gheorghiu: „Realitatea e că poporul nostru e o plămadă bună şi bine dispusă pentru credinţă, dar se află într-o groaznică paragină. […] Sub cuvânt că Biserica e Biserica strămoşească, facem din ea o mumie, un obiect de muzeu, de aşezat între sabia lui Ştefan cel Mare şi buzduganul lui Mihai Viteazul; vedem într-însa numai un ceremonial şi nişte datini înduioşătoare, poate, dar fără nicio înrâurire asupra vieţii noastre şi dormim liniştiţi şi mulţumiţi pentru că suntem ortodocşi“.

Tot el continuă: „Biserica e trupul viu, Mireasa lui Hristos. Ea este veşnică şi atotcuprinzătoare. Naţiunile, fireşte, nu sunt tăgăduite. Doar ele sunt făpturile lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt a pus pe Apostoli să vorbească în limbi. Dar ele trebuie să se unească în Hristos şi să conlucreze toate la mărirea Bisericii. Vremea noastră ar trebui să însemne pentru toate Bisericile Ortodoxe o renaştere euharistică, însoţită de o renaştere a conştiinţei lor universale, ecumenice“. Cu alte cuvinte: o pildă de luciditate martirică.

PS. Datele istorice şi citatele sunt oferite de Pr. Eugen Drăgoi, cunoscător ca nimeni altul al istoriei eclesiale de la Dunărea de Jos.