"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
O spune singur. "Sigur că oricine are dreptul să apere orice. Și sigur că cenzura e o nemernicie". Și eu am văzut cetățeni de etnie romă cu organul genital scos pe stradă, la vedere și femei de aceeași etnie, cu fustele ridicate. Că o parte a realității e însoțită de epitete ornante și judecăți de valoare într-un roman, acesta e dreptul și menirea literaturii. Restul e ticăloșie, acoperită sub poleiala corectitudinii politice, adică acel ciolan, cel mai plin de sevă al noii cenzurii așa-zis progresiste. În ceea ce mă privește, am o simpatie specială pentru romi. Cei care vor, pot să citească un reportaj dintr-o șatră țigănească, pe care l-am intitulat "Copiii unui Dumnezeu mai mic", din antologia "Studiu de fezabilitate pentru mîntuire. 101 povestiri despre România", editura Polirom, 2018.
Pînă la urmă, și asta e cel mai grav - că VN știe, totul ține de educație. Nu poți să schimbi o realitate, dacă nu mai vorbești despre ea. Cum își va determina VN conaționalii să nu mai facă din organele sexuale simboluri etnice afișate verbal sau în sine?, asta-i întrebarea.
Literatura se naște din realitate și o reflectă.
Cenzura, din interes politic.
Nu e prima oară când VN derapează. Am mai scris despre asta. Păcat pentru ceea ce face bun. În rest, rămîne cum am stabilit. Cum a constatat și Valeriu Nicolae, singur. Ca și conaționalii săi, băieți buni, pînă le vine să scoată pw*a pe stradă. Atunci, devin brusc niște nemernici. Asta-i realitatea, care hrănește ficțiunea.
