Tristețe (predica pe scurt)

Asemeni în alte dăți, nici azi nu suntem scutiți în pericopa evanghelică de un dialog care, să recunoaștem, induce un profund disconfort. Așadar, precum am auzit/citit, un dregător tânăr, adică un posibil bugetar de lux cu pile politice sau fiu de securist, de protopop sau de nu știu ce cleric mason sau pur și simplu un IT-ist căutând împlinirea interioară, dincolo de coduri și limbaje, pune cu voce tare în prezența Mântuitorului întrebarea esențială: “ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” În prealabil, același I se adresează cumva dorind să capteze bunăvoința cu formula “Bunule învățător”. Cum Îl știm deja, Domnul se leagă aparent arțăgos doar de cuvintele și ele aparent nevinovate: “Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu.” Reacția: zero. Omul nostru nu știe ce să zică, stânjenit, zburându-i prin minte tot felul de avioane. Nu avea de unde să știe că, altminteri decât superiorii sau protectorii lui, Hristos nu se lasă mituit emoțional și cu atât mai puțin moral. Învățătorul nu se lasă, repet, cucerit de galanteria interesată a birocratului.

Motiv să îl întrebe retoric, fără semn de interogație, nu foarte apăsat și fără să pună la îndoială, calm: “Știi poruncile”. La care junele dă replica din marketing: care? De parcă ar fi avut în față opționalele din catalogul noii mașini comandate în Pipera. Văzând că dialogul se înfundă, în ciuda temei esențiale, tot El citează pe unele: “«Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta»”. Reacția nu întârzie, funcționarul tresărind bucuros și revenindu-i curajul: “Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.” Formal, totul era ok. Something else?

Or, între timp, multe s-au mai petrecut. El era deja după pandemie, cumpărase la timp măști cu tona și le vânduse la suprapreț, participase la licitații fictive sau își înșelase prietena. De dezinfectantele diluate chiar și uitase. Domnul îi vede, în duh, incoerența și inconsecvența, agitația, neliniștea, risipirea gândurilor, transpirația abundentă și, de fapt, îndoiala crescândă că simpla declarație că ținuse poruncile o să și țină în fața Lui. Obișnuit cum era, funcționarul vrea să se pună bine, nu să devină el însuși, personal, bun.

Mântuitorul nu slăbește hățurile, dând cu atomica: “Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie.” Șoc și groază! WTF (scuze, dar nu avea, cum am văzut, un citat biblic potrivit)? Cum adică? You kill me! Tot ce a adunat cu riscurile pe măsură – anchetele dejucate, ponturile date de procurori, precauțiile de paranoic, finanțările la Catedrală, pelerinajele, criptarea comunicării, tablourile ascunse prin cavouri, conturile din insule îndepărtate, plățile la partid –, să le dea unor coate-goale? Cine avea să îl mai ia în serios după aceea? Cine o să îl mai voteze? Of, of, ce ghinion! Și se întristează: cam așa stă treaba cu Împărăția... Nu, nu, nu! Ofertă deloc atractivă.

Vorbind peste capul lui, încă năucit, Hristos trage concluzia: “Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu.” Ignor aici interpretările date urechilor acului etc. Cei din jur, martori la execuția soteriologică, întreabă cu reală îngrijorare, amintindu-și de ultimii bitcoini cumpărați, dar și aceia dintre ei fără nicio avere, săraci: Și cine poate, în aceste condiții, să se mântuiască dintre cei bogați sau dintre cei calici, ăștia din urmă neavând nici măcar la ce renunța? Domnul le răspunde, tot ca în alte dăți, în dodii: “Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.” Ceață. Precum cea care, acum, în orele din ce în ce mai reci ale dimineților care anunță toamna, plutește peste case și copaci. Totuși sau poate tocmai de aceea:

Păstrați cu grijă PIN-ul și sus să avem inimile!