Un studiu al Băncii Mondiale din această vară spune că în România contractul social a fost golit de conținut

Un cetățean sună la 112 să semnaleze un șofer care conducea haotic. Poliția îl oprește, găsește droguri în mașina lui (care nu avea RCA!) și îl lasă să își vadă de drum. Șoferul era drogat și ucide doi nevinovați după nici o oră, îi bagă pe alți doi în spital.

Data viitoare va mai suna cetățeanul la 112 să ceară sprijinul poliției? Exact asta înseamnă dispariția contractului social. Eu ca cetățean cedez statului o parte din averea și drepturile mele naturale (dreptul la autoapărare de exemplu) - iar statul se folosește de acei bani pentru a-mi apăra drepturile cedate. În momentul în care nu mai există contractul social apar mai multe întrebări: de ce ar trebui să cedez statului o parte din averea mea? ce pot face ca să-mi apăr singur drepturile? Când majoritatea românilor vor începe să-și caute răspunsuri la aceste întrebări va fi foarte vesel.

Care este răspunsul statului la situația de mai sus? Declarații goale de conținut care nu obligă la nimic, promisiunea unei anchete interne (care nu va fi făcută publică conform experiențelor anterioare) și alte promisiuni la fel de inutile privind acțiuni și reforme. În realitate știm cu toții că principalul efort al statului va fi să mușamalizeze tot și să își protejeze angajații, avem nenumărate exemple anterioare în acest sens.

Disoluția contractului social nu se întâmplă peste noapte, este un fenomen cu desfășurare în timp, care se accelerează câtă vreme problema nu este tratată. Studiul Băncii Mondiale de care aminteam (link în primul comentariu) ar trebui să bage spaima în orice clasă politică, în esență spune că România este un butoi cu pulbere gata amorsat și nu există instituții care să facă față exploziei.

Cel mai recent sondaj arată că românii mai au încredere în pompieri, armată și biserică - altfel spus românii de azi au o setare mentală anterioară instituționalizării contractului social. Nu, nu suntem în evul mediu, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” atestă existența unui contract social între voievod, boieri și țărani în evul mediu românesc. Acum nu mai există nici măcar ce aveam în epoca voievodală, între clasa politică/ instituțiile statului și cetățeni nu mai există decât o relație formală. Avem elementele de suprafață ale contractului social, dar sunt forme fără fond, litere moarte pe hârtie (vă mai amintiți referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari?)

Vidul acesta lăsat în urmă de disoluția contractului social stabilit în decembrie 1989 nu va rămâne așa multă vreme. Forța politică care va îndrăzni să promită un nou contract social (cu tot ce implică asta) are șanse să spulbere competiția la alegerile de anul viitor. Însă cel mai probabil nu se va întâmpla asta, nici unul din partide nu are capacitatea de a înțelege măcar de ce este nevoie de un nou contract social, nu mai vorbim de îndrăzneala și capacitatea de a-și asuma un astfel de proiect. Cel mai probabil discuția va fi amânată - ceea ce înseamnă o nouă amânare a rezolvării problemei și o acutizare a ei.