E delirantă povestea uciderii a doi tineri de un șofer drogat, dar este și o fotografie precisă a României de azi.
În primul rând apelul lacrimogen al avocatei ucigașului este total fals. Omul era consumator cu vechime, părinții nu sunt "oameni normali" ci personaje influente pe piața imobiliară din Constanța.
Poliția l-a oprit pe ucigaș cu câteva ore înainte de nenorocire, l-a găsit cu droguri în mașină și i-au dat drumul. De ce? Pentru că mami și tati, iar polițiștii nu vor să fie urecheați de șefi că deranjează pe cine nu trebuie. Acum șefii polițiștilor i-au aruncat sub autobuz pe fraieri.
Avem aici toate elementele unui stat disfuncțional, controlat de clanuri. Stați liniștiți, nu se va întâmpla nimic, nimeni nu va fi pedepsit. Așteptăm reluarea campaniei pro-droguri.