"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Deși s-au tot bulucit anii, iar cei mai mulți dintre martorii direcți nu se mai află printre noi, pitorescul sat Poienărei (Muscel) rămâne – la fel ca Nucșoara – un soi de ”cutie neagră” a susținătorilor și a oamenilor de legătură ai grupării de partizani odinioară condusă de ofițerul Toma Arnăuțoiu (foto sus), erou decorat al Armatei Regale Române.
În iunie anul acesta am petrecut o săptămână la Poienărei, unde am avut onoarea de a-l intervieva pe domnul Iulian Nicolae Cujbescu / Andreescu (80 ani), fiul preotului martir Nicolae Andreescu, executat în Valea Piersicilor (Jilava) alături de partizanii din gruparea Arnăuțoiu și de principalii lor susținători (amplul interviu va fi publicat peste numai câteva zile pe Podul.ro). În aceeași perioadă am reușit să o intervievez și pe doamna Aurica Sorescu (90 ani), nora baciului martir Nicolae Sorescu (și el executat în Valea Piersicilor pentru că le-a oferit partizanilor îmbrăcăminte, alimente și informații). Soțul doamnei Aurica (Gheorghe N. Sorescu) avea să fie arestat și condamnat la ani grei de zeghe, din care a executat 7 (până la decretul din 1964). A trudit cu pușca-n coaste la Canalul Morții și prin alte bolgii ale terorii. Întreaga familie a fost distrusă de Securitate. Și interviul cu doamna Aurica Sorescu va fi publicat în curând. Precizez că ambele interviuri mi-au fost facilitate de prietenul Bogdan Baciu, căruia îi mulțumesc și pe această cale.
Într-o zi, eu și Bogdan ne-am dus să vedem fosta casă a preotului martir Ioan Constantinescu – unde odinioară va fi fost botezată Ioana, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop –, în curtea căreia se înalță o frumoasă troiță dedicată luptătorilor anticomuniști din munți. În imediata apropiere a casei, l-am cunoscut pe domnul Gheorghe ”George” Baciu (74 ani, născut în 1949, foto jos), care ne-a relatat cum i-a întâlnit pe partizani la un izvor din apropierea satului, pe când avea doar 6-7 ani (deci în 1955 sau în 1956). În cele ce urmează vă prezint această mărturie inedită:
Baciu Gheorghe: Într-o zi m-a trimis tata la izvor. E un izvor aici, mai sus, cu apă bună, rece. Și aveam un câine așa mare… nimeni nu intra în curte, că se dădea la ei... Câinele m-a urmat. Am ajuns la izvor, dar câinele a-nceput să latre spre desiș. Atunci am ridicat ochii și am văzut doi partizani, altceva nu puteau fi. Stăteau undeva mai sus, unul cred că era Constantin Jubleanu, că era tinerel. Celălalt era fie Toma, fie Petre Arnăuțoiu. Erau îmbrăcați în verde, ca niște oameni ai pădurii. Stăteau așezați și-și țineau puștile între picioare.
– Pune mâna pe el! – a strigat unul dintre ei.
Când am tăiat-o de vale, am fugit de-am mâncat pământul… Până la urmă am călcat într-o groapă, am căzut pe burtă și am spart ulciorul. M-am dus la mama și la tata și le-am zis: ‹Eu nu mă mai duc niciodată la izvor!›.
Răzvan Gheorghe: Mi-e clar că strigătul partizanului a fost o glumă. Erați doar un copil.
Gheorghe Baciu: O glumă a fost, sunt sigur. Nu au vrut să-mi facă rău. Fiind copil, m-am speriat și am rupt-o la fugă.
Răzvan Gheorghe: Cred că mai degrabă i-a deranjat lătratul câinelui. Episodul avea loc ziua-n amiaza mare și se aflau în apropierea satului.
Gheorghe Baciu: Da, probabil că lătratul i-a deranjat. Interesant, pe câine nu l-am mai văzut de-atunci…
Răzvan Gheorghe: Credeți că l-au omorât partizanii?
Gheorghe Baciu: Nu cred asta. N-am auzit împușcături, n-am auzit nimic care să mă facă să cred asta. Cred că, până la urmă, câinele a rămas cu ei… l-or fi dus pe la o stână de la care se aprovizionau…
