Acatiste, litografii, colive și torturi

Decăderea culturii simbolice în Ortodoxia de expresie românească este înspăimântătoare. Concurat de decorativ, simbolul este redus la o formă goală, bună de mâncat. Se uită că avem inclusiv canoane care interzic afișarea semnelor creștine în locuri unde pot fi călcate în picioare, aruncate la coș sau, iată, tăiate pios și puse pe farfuriile de desert.

Dulcele preferat al Elenei Ceaușescu era... coliva. Avea chiar și o rețetă de la mama ei. În așa zisul Palat al Primăverii din București, o reședință de altfel nu lipsită de eleganță (am pledat, când eram la Guvern, pentru introducerea în circuitul turistic), singurul fel de mâncare, tovarășa detestând mirosul de bucătărie, care se făcea la fața locului - restul fiind adus de la bucătăria Securității din Băneasa, în ultimii ani cu tot cu fișa calorică, tovarășul având un diabet galopant - era, cum spuneam, coliva.

Sigur, ea nu dădea ordin să se pună crucea sau alte simboluri. După 89, metaforic și nu prea, noi am pus însemnele sfințeniei pe toate mizeriile, am omologat kitsch-ul și am transformat vibrația dorului de întâlnire între văzut și nevăzut în litografie, iar acum în ecran. Virtualul omoară realitatea. Or, Ortodoxia este esența somatică a misterului, prelungirea nemijlocită a Întrupării, pe cât de aparent abstractă teologic pe atât de evident concretă.

A nu pricepe, slujitor al Bisericii, acest lucru de bază arată adevăratul nivel al analfabetismului funcțional liturgic.

Of!