Toată zarva pe tema calendarului

a fost, de fapt, un exercițiu neanunțat de verificare a coerenței social-teologice a Bisericii noastre. Apărut din senin, "stricând liniștea", dintr-o postare a unui om onest și liber, demersul a surprins, ca în orice exercițiu veritabil, pe toți: de la mic la mare, de la palate la barăci. Firește, nu este tema ca atare, ea singură, relevantă, exercițiul putând fi pe oricare alta. La final de exercițiu s-a constatat că:

- Statul Major, adică Sinodul, este primul care nu participă in corpore, ci doar punctual, că nu acceptă să fie "amestecat" sau să se "coboare", de data asta nepărându-i nimic nici lui și, cică, nici Duhului Sfânt;

- clerul "subordonat", ofițerimea și subofițerimea, gradații de toate felurile, practică imperturbabil ceea ce a învățat, tăcând sugestiv sau dându-și cu părerea, dar fără niciun efect, sau condamnând elementele dușmănoase care atentează la orânduirea milenară;

- laicatul, per ansamblu, așteaptă, cum este firesc și cuminte, să primească un cuvânt de folos de la păstori, lupta de apărare fiind în același timp preluată din mers de "wagnerieni", singurii, zic ei și aprobă tacit Statul Major, care mai sunt capabili să țină piept "intelectualilor" care folosesc arme occidentale precum rațiunea și bunul simț prin dispersie;

- în astfel de momente, exact ca în agitația care a premers intrarea României în Primul Război Mondial, se găsesc mereu unii deștepți, nu doar nemți, care pescuiesc principial și patetic în apele tulbure ale "echilibrului", ale "neutralității", clamând că, nu-i evident?, nimeni nu este dispus să moară mai ales dacă nu are arme, chiar dacă are - întregirea Țării, atunci - pentru ce.

Una peste alta, în 1924, adică imediat după amintitul război și după sacrificiile pe care le-am plătit ca națiune, sfidând pe câmpul de luptă și în spatele frontului corupția și slaba înzestrare a Armatei, tema calendarului a putut fi abordată cu mai multă serenitate, cu mai mare și evident pragmatism decât în 2023, la un secol distanță. Ce înseamnă asta?

Spus pe șleau, asta înseamnă că jumătatea de secol de dictatură a proletariatului, de dedublare și suspiciune, de frustrări și resentimente, de compromisuri și lașități, de securisme și național-comunisme, de mizerie și ilicit, de evadări spectaculoase, peste graniță, sau de negoț cu etnia cuiva, de excepționalisme și stoicism involuntar, antisapiențial - totul ne-a intrat în fibră.

Ce sunt trei decenii și ceva de la acel moment, câtă vreme, inclusiv politic și economic, apoi timid și episodic altfel, toxicitatea extremă a capului cometei a lungit coada, respirându-i și azi aerul mizerabil? Faptul că suntem în UE și NATO, ca proiect de țară, nu înseamnă pentru mulți mare lucru, ci doar o formă de transformare în "colonie", ceea ce era de așteptat la urma urmelor de la o țară fostă membră în lagărul sovietic. Am dat un prizonierat pe altul: acesta este maximum de geopolitică morală! Și ca demența ateologică să fie inefabilă, dincolo de bine și de rău, în vreme ce bolșevicii ajung să fie compatibili cu credința, cu Ortodoxia, ca rachetele cu rugăciunea, vânduții de azi ne interzic să spunem până și "Doamne ajută!" și ne poartă cu cuvintele lor.

În fine, o să întrebe parșiv sau chiar nervos câte unul: dar cine oare a organizat experimentul ăsta? Cine a băgat bățul prin gard? Soroș? Nu, nu el, de data asta, ci Altul, adică taman Cel pe care Îl invocăm doar când ne convine nouă, aranjamentelor și nevoilor noastre de legitimitate, și care, cum știm, revenind la început, suflă unde vrea, cum vrea și când te aștepți mai puțin, dând peste cap anul omagial și volumul aniversar.

Doxa & Detox!

NB Azi, că e cald, cu 10% mai ieftin!!!