Rusia, mână-n mână cu grupările de crimă organizată la nivel global. Marea Britanie, vizată de planurile criminale ale Kremlinului


  • ACP
  • Jul 18, 2023 20:27
  • 882
Rusia, mână-n mână cu grupările de crimă organizată la nivel global. Marea Britanie, vizată de planurile criminale ale Kremlinului

Conform unor dezvăluiri făcute de șeful Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității Organizate (NCA) din Marea Britanie, Rusia se folosește de lumea crimei organizate autohtone și din Occident pentru a acționa atât împotriva unor persoane din Marea Britanie care au devenit ținte ale statului rus, cât și pentru a aduna bani din activități infracționale, ori pentru a ocoli anumite sancțiuni internaționale.  

Directorul NCA, Graeme Biggar, a afirmat în discursul său anual despre amenințările grupurilor infracționale la adresa țării sale, susținut la Westminster, că serviciile de informații britanice consideră că Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord plătesc infractori britanici pentru a hărțui oamenii din țară, ajungând chiar să amenințe viețile acestora.

"În ultimul an am văzut state ostile care au început să folosească grupuri de crimă organizată care nu sunt întotdeauna de aceeași naționalitate", a spus Biggar în discursul său, adăugând că agenția MI5 și forțele de combatere a terorismului urmăresc îndeaproape aceste activități ale organizațiilor infracționale pentru a le opri și a da vinovații pe mâna justiției.  

După otrăvirea lui Serghei și Iuliei Skripal la Salisbury, în 2018, de către agenți ai serviciului rus de spionaj militar, a devenit mai dificil pentru statele străine să-și trimită agenții în Marea Britanie pe fondul reacției prompte a statului britanic, astfel că soluția cea mai la îndemână a serviciilor ruse a constat finalmente în recurgerea la serviciile grupurilor infracționale. 

Biggar a mai precizat și faptul că "unele dintre cele mai sofisticate infracțiuni online iau forma unui ransomware, iar cea mai mare amenințare continuă să vină din partea grupurilor de criminalitate cibernetică de limbă rusă, care sunt tolerate și uneori legate de statul rus".

Conform publicației The Economist, de la începutul războiului dus la scară largă de Rusia împotriva Ucrainei, autoritățile ruse și-ar fi intensificat vechile conexiuni avute cu crima organizată globală inclusiv pentru a obține bani pentru spionii lor din străinătate, respectiv pentru a ajuta la eludarea sancțiunilor internaționale. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.