"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Mai multe ziare și centre de analiză americane anunță că ofensiva ucraineană a intrat într-o pauză operațională după 2 săptămâni. Au apărut mai multe rezumate cu câștigurile teritoriale realizate de ucraineni în aceste două săptămâni versus pierderile verificate de armament greu. Nu o să intru în discuția despre numărul și poziția localităților eliberate de armata ucraineană sau despre pierderile suferite de ucraineni în această ofensivă, nici despre pierderile suferite du ruși. Cifrele reale reprezintă secrete mult prea bine păzite de toate părțile implicate, ce cifre circulă în spațiul public au ajuns la noi pentru că cineva a vrut asta, se pot face diverse analize și comparații, dar pentru ce vreau să scriu acum cifrele nu sunt relevante.
Avem mai multe relatări verificabile care descriu modul de ducere a luptelor în războiul din Ucraina. Am mai zis-o: acesta nu este un război între armata unei țări dezvoltate împotriva unei armate a unei țări în curs de dezvoltare sau din lumea a treia. Din punctul de vedere al calității materialului uman (majoritar absolvenți de 12 clase, capabili de abstractizări, care înțeleg teorema lui Pitagora și teorema lui Tales, relația dintre timp și spațiu etc., cu un nivel înalt de agresivitate și capabili de exercitarea violenței) cele două părți implicate în conflict sunt la egalitate. Numărul celor implicați direct în conflict este de asemenea sensibil egal – cu observația că Rusia ar putea arunca în luptă un număr mult mai mare de militari, însă motivele politice (Kremlinul nu dorește să tulbure prea mult apele sociale, economice etc din Rusia) restricționează în acest moment numărul militarilor ruși prezenți pe frontul din Ucraina (asta alături de strategia militară adoptată de Rusia, de principiu Kremlinul dorește în acest moment o înghețare a conflictului, voi reveni asupra acestei chestiuni mai jos). Calitatea echipamentelor militare este de asemenea sensibil egală, diferențele apar când vorbim de cantitatea de armament greu și muniție pentru acest armament – aici Rusia deține superioritatea.
Aici avem diferența între cele două părți aflate în conflict: Rusia are mai multe piese de artilerie grea și mult mai multă muniție. Problema ucrainenilor este că depind de livrările occidentale de armament greu și muniție – sisteme de apărare anti-aeriană, tancuri, blindate, artilerie grea; livrările din surse diferite creează probleme de logistică, aprovizionare, reparații etc.
Elementul distinctiv al războiului din Ucraina care cred că va intra în toate studiile de istorie militară este că aici se confruntă două armate cu capacități relativ egale de război electronic. Camuflarea și surprinderea adversarului au cam fost excluse din arsenalul ambelor părți, fiecare știe cu un grad ridicat de precizie ce face celălalt, se „văd” reciproc permanent prin drone, radare, își bruiază și interceptează telecomunicațiile etc. La asta se adaugă viteza de transmitere a informației care în majoritatea cazurilor este instantanee, conducerea operațiunilor se realizează în timp real, ca la jocurile pe calculator (și asta contribuie la anihilarea camuflării și surprizei).
În prima fază a războiului, când rușii erau în ofensivă, ucrainenii au exploatat la maxim avantajele conferite de o mai bună folosire a tot ceea ce înseamnă războiul electronic, au practicat o defensivă elastică în care obiectivul principal nu era menținerea pozițiilor ci distrugerea forțelor ruse în câmp deschis. Orașele au fost transformate în puncte de rezistență, exploatând reținerea rușilor pentru lupte în mediul urban – deși Kremlinul a acceptat în câteva cazuri această provocare (Mariupol, Bahmut – din motive diferite, la Mariupol aveau nevoie să cucerească orașul pentru a completa cuceririle teritoriale și a nu avea un „buzunar” ucrainean în spatele liniei frontului, la Bahmut rușii au încercat organizarea unui Verdun în care să distrugă cât mai multe trupe ucrainene). Trupele ruse care înaintau erau rapid identificate cu ajutorul dronelor și distruse cu lansatoare Javelin, lovituri de artilerie grea sau rachete HIMARS. Pierderile rușilor au fost enorme în această fază, dar au reușit în cursul anului trecut să fixeze o linie a frontului. Rușii nu au riscat să arunce în luptă prea multe avioane și elicoptere de atac după ce a devenit clar faptul că apărarea anti-aeriană a ucrainenilor funcționează foarte eficient.
În cazul ofensivei ucrainene începută de două săptămâni rolurile s-au inversat: acum ucrainenii sunt cei care încearcă să înainteze, rușii sunt cei care îi identifică și îi lovesc cu artileria grea – mai mult, ieșiți de sub umbrela apărării anti-aeriene, ucrainenii au devenit vulnerabili în fața elicopterelor și avioanelor de atac la sol ale rușilor. Cum era de așteptat, tancurile și blindatele occidentale nu sunt invulnerabile și sunt distruse. Întrebarea este dacă statele occidentale pot asigura muniția necesară și înlocuirea echipamentelor distruse, iar ucrainenii pot asigura numărul necesar de militari pentru atingerea obiectivelor acestei ofensive? Obiectivul pare a fi litoralul Mării Azov, orașele Mariupol-Berdiansk și tăierea legăturii terestre dintre Rusia și peninsula Crimeea. (Pentru armata rusă nu cred că sunt valabile întrebările de mai sus, Kremlinul va arunca în luptă tot ce are pentru a-și păstra controlul asupra litoralului nordic al Mării Azov.) Rămâne să vedem unde vor ajunge trupele ucrainene până la începutul iernii și dacă vor reuși să-și mențină pozițiile atinse.
Ucrainenii sunt în acest moment într-o cursă contra timp să ajungă la Mariupol/ Berdiansk și sunt dependenți de livrările de arme și muniție din Occident, rușii au tot interesul să tragă cât mai mult de timp și nu sunt dispuși să se retragă precum anul trecut din Herson și Harkov. Cam asta este esența ofensivei ucrainene din această vară, dincolo de cifrele pierderilor și fotografii cu tancuri Leopard distruse. Semnalele din presa occidentală/ zonele de analiști sunt că în cazul unui eșec al ofensivei ucrainene livrările de armament și muniție vor scădea. Sunt mai multe motive invocate, de la costurile acestor livrări la nevoia țărilor occidentale de a se înarma în fața amenințării ruse, la dorința unei părți a sistemului politic american să fie încheiat acest război înainte de alegerile prezidențiale din SUA.
Kievul a primit săptămânile astea câteva semnale din partea occidentului care nu-i sunt pe plac. Mai întâi Comisia de la Veneția a cerut Kievului suspendarea legii anti-oligarhi (care a fost aplaudată total aiurea la București și Chișinău) pe motiv că această lege încalcă mai multe prevederi ale Convenției Europene privind Drepturile Omului. Chestia asta încurcă procesul de aderare al Ucrainei la Uniunea Europeană – legislația anti-oligarhi e pe lista de condiții preliminare pentru avansarea către negocierile de aderare, altfel spus greu de crezut că se vor produce modificări aici până când nu este lămurită problema acestei legi. Chestiunea are implicații de politică internă în Ucraina: anul viitor ar trebui să aibă loc alegeri parlamentare și prezidențiale, care cel mai probabil vor fi amânate din cauza războiului (pentru ca aceste alegeri să aibă loc ar trebui ridicată starea de urgență până în luna septembrie, ori este greu de imaginat că se vor opri luptele până atunci). Opoziția față de Zelensky se va concentra în jurul oligarhilor, siliți de ceva vreme să facă un pas în spate, dar care sunt gata în orice moment să revină în lumina reflectoarelor (iar anularea legii anti-oligarhi este un prim pas, să ne amintim că însuși Zelensky a venit la putere cu sprijinul unui oligarh, ce s-a întâmplat cu oligarhul ăsta e altă poveste). Foarte pe scurt: solicitarea Comisiei de la Veneția de suspendare a legii anti-oligarhi creează probleme în relația Kievului cu UE, dar și pe plan intern pentru regimul Zelensky. (O observație: pentru UE rămâne valabilă Carta Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce înseamnă că problema minorităților naționale din Ucraina nu a fost abandonată la Bruxelles, doar lăsată de-o parte momentan.) (Chestiunile legate de UE sunt pe planul doi față de desfășurarea ofensivei, dar trebuie să ținem cont de implicațiile lor).
A doua problemă recentă pentru Kiev: nu va primi undă verde pentru aderarea la NATO câtă vreme este în război. Este astfel anulată deocamdată strategia amuzantă de la Chișinău pentru rezolvarea conflictului transnistrean: un oficial de acolo zicea recent ceva de genul că Republica Moldova va deveni curând o enclavă între două țări NATO (Ucraina și România) ceea ce va duce la o rezolvare automată a chestiunii transnistrene (vrabia mălai visează!) Mesajul NATO către Kiev este simplu și clar: vă ajutăm să vă rezolvați problemele atât cât putem, dar nu veți deveni membri decât atunci când vă veți rezolva toate problemele (au fost referiri și la starea democrației, economie etc.)
Dinspre Kremlin mesajele recente indică o dorință de înghețare a conflictului din Ucraina. Subtextul declarațiilor recente ale lui Putin indică o tendință de limitare a pierderilor/ „investițiilor” militare din Ucraina și un nivel ridicat de încredere în respingerea ofensivei ucrainene. Asta poate să însemne două lucruri: fie după cum ziceam dorința de înghețare a conflictului sau atragerea celor mai bune trupe ucrainene într-o capcană în care să fie decimate, ceea ce ar favoriza o eventuală ofensivă rusă.
Pentru mine un lucru e clar: dacă ucrainenii nu reușesc să ajungă până la iarnă la Mariupol/ Berdiansk urmează ca războiul din Ucraina să se înscrie pe traseul scenariului coreean în cazul în care livrările de armament și muniție occidentale sunt suspendate/ reduse. Acesta ar fi scenariul bun în cazul unui eșec al ofensivei ucrainene, scenariul prost ar fi reluarea ofensivei ruse cu obiectivul inițial al înlăturării regimului Zelensky/ cucerirea Odessei și a litoralului nordic al Mării Negre – joncțiunea cu Transnistria.
