EXCLUSIV: Fostă premieră a Ucrainei, Iulia Timoșenko e o AGENTĂ a Rusiei genocidare pe care Kremlinul o plimbă ca pe urs prin țările occidentale, unde e legendată ca ”activistă pro-ucraineană”. O biografie neromanțată / Anna Neplii

În prezent, Iulia Timoșenko – fostă premieră a Ucrainei – călătorește în lung și-n lat prin țările occidentale, prefăcându-se că ar fi o activistă pro-ucraineană. Timoșenko e foarte cunoscută și în România. 

Ea își construiește imaginea unui politician ucrainean evlavios, căruia îi pasă de soarta țării sale și acționează hotărât pentru a susține interesele acesteia. E însă foarte ușor să vorbești despre ”realizările” tale acolo unde nu ești cunoscut. E bine de știut că, în Ucraina, majoritatea covârșitoare a cetățenilor nu o iau în serios pe Timoșenko, fiind considerată o trădătoare. Și asta pe bună dreptate. 

”Bani și trădare” – așa ar putea fi descris, de o manieră succintă, crezul politic al Iuliei Timoșenko. În cele ce urmează, vă invit să analizăm o serie de fapte și activități din biografia acesteia, pentru a realiza cine este ea de fapt. 

Cariera politică a Iuliei Timoșenko a început cu delapidarea bugetului de stat. Din septembrie 1997, ea a fost vicepreședinte al partidului Hromada, care era condus de premierul de atunci, Petro Lazarenko. În 2004, Transparency International l-a inclus pe Lazarenko în topul celor mai corupți zece oameni de stat din întreaga lume. Finalmente, Lazarenko a fost principala persoană implicată în dosarul care a fost deschis în Statele Unite, fiind acuzat de spălare de bani obținuți ilegal și transferați în conturi străine (în perioada 1994-1999). 

De notat că licența de stat pentru furnizarea de gaz a fost acordată companiei private United Energy Systems of Ukraine (UESU), controlată de Iulia Timoșenko, care a devenit partenera de afaceri a lui Lazarenko. După această înhăitare, cei doi au acumulat profituri gigantice prin umflarea prețului gazului pentru consumatorii ucraineni. E indubitabil.   

Ulterior, în 2001, Procuratura Generală a acuzat-o pe Timoșenko de contrabandă cu gaz, evaziune fiscală la scară deosebit de mare și mituirea lui Lazarenko, ceea ce a determinat-o să demisioneze. Apoi a urmat tărăgănarea și îngroparea proceselor penale deschise împotriva Iuliei Timoșenko. Până la urmă, a evitat o condamnare și a rămas în politică. 

În 1999, Timoșenko s-a numărat printre fondatorii partidului Batkivshchyna, căruia ulterior i-a devenit președinte și pe care îl conduce până în prezent.  

În 2005, Timoșenko a devenit prim-ministru – asta s-a datorat urmărilor Revoluției Portocalii din 2004, organizată de susținătorii lui Viktor Iușcenko (fost președinte al Ucrainei) ca un protest împotriva rezultatelor preliminare falsificate ale alegerilor prezidențiale, care ar fi fost câștigate de pro-rusul Viktor Ianukovici. 

Cu toate acestea, din cauza multiplelor acuzații de corupție, în același an Iușcenko a demis-o pe Timoșenko. E motivul pentru care, în 2005, ea a încercat să organizeze o contrarevoluție și a vrut să formeze o coaliție cu partidul pro-rusului Ianukovici. 

Din 2007 până în 2010, Timoșenko a devenit prim-ministru pentru a doua oară. Începând cu 2006 (și apoi intensificând acțiunile, din poziția de premier), ea a crescut în mod activ dependența Ucrainei de Rusia, blocând aprovizionarea cu petrol din Azerbaidjan. 

În 2008, în timp ce Rusia invada Georgia, Timoșenko nu doar că NU a condamnat acțiunile lui Putin, dar l-a și vizitat acasă – ce ar fi putut discuta cei doi, dacă nu despre metodele prin care Kremlinul putea avea o și mai mare putere asupra Ucrainei? 

Situația a condus la faptul ca, în 2009, Timoșenko să semneze cele mai rușinoase acorduri cu Gazprom pentru achiziționarea de gaz din Federația Rusă. Cu acordul direct exprimat de Timoșenko, formula aleasă era vădit incorectă – Ucraina plătea 450 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz. Nu fiți naivi – Timoșenko înțelege foarte bine prețurile de pe piața gazelor, este pur și simplu imposibil să fi făcut o ”eroare”. A făcut doar jocul Rusiei. 

Apoi, prețul gazului pentru Ucraina s-a dovedit a fi aproape cel mai mare comparativ cu prețul plătit de ceilalți cumpărători ai Gazprom. Asta în condițiile în care, oricum, tarifele de transport pentru gaze au fost de câteva ori mai mici decât cele uzitate de Gazprom pentru a plăti servicii similare către alte țări europene.  

Formula impusă de Timoșenko presupunea și cumpărarea de motorină, care nu este folosită în Ucraina. Conform practicii europene a unor astfel de acorduri, formula ar fi trebuit să includă acele tipuri de resurse energetice care sunt consumate în țara în care e furnizat gazul. 

În plus, acordurile din 2009 prevedeau principiul ”take or pay”. Adică, Naftogaz (companie de stat a Ucrainei) era obligată să plătească integral indiferent de carențele părții ruse, dar nu existau astfel de obligații ale Gazprom față de Naftogaz în ceea ce privește transportul. 

Drept urmare, aceste acorduri cu Gazprom au cauzat Ucrainei pierderi de miliarde de dolari, țara devenind dependentă de Moscova. E perioada în care Timoșenko s-a îngrijit ca nevoile flotei rusești din Crimeea să fie mereu satisfăcute exemplar. 

În 2011, Timoșenko a fost condamnată la 7 ani de închisoare într-un dosar ce a vizat acordurile cu Gazprom, însă avea să fie eliberată la 22 februarie 2014. Imediat după Revoluția Demnității, aceeași Timoșenko l-a eliberat din închisoare pe deputatul pro-rus Igor Markov, care a fugit în Rusia. În același timp, ea a făcut totul pentru a bloca rezistența Ucrainei la ocupația rusă a Peninsulei Crimeea. În aprilie 2012, fostul prim-ministru a depus eforturi pentru a împiedica rezistența ucraineană în fața trupelor hibride ale Rusiei, care începuseră lupta în regiunile Donețk și Lugansk. 

În general, Iulia Timoșenko e cunoscută pentru participarea ei la numeroase scheme flagrante de corupție, precum și pentru multiplele sale legături cu politicienii și oligarhii pro-ruși. La începutul anilor 2000 au existat zvonuri în mass-media privind o aventură a ei cu Nestor Shufrich, membru al partidului pro-rus OPZZH. 

Așadar, a se reține că, în toată perioada independenței Ucrainei, Iulia Timoșenko a lucrat fructuos la golirea bugetului țării, pe care l-a antamat la cingătoarea Kremlinului. Prin urmare, se impune o întrebare logică și cât se poate de legitimă: cum ar putea o persoană care a lucrat zeci de ani pentru Rusia, făcând toate serviciile posibile solicitate de criminalii în masă de la Moscova, să vorbească acum despre ”dragostea” ei pentru Ucraina? 

Luați în considerare și un alt fapt evident – deși deține o avere considerabilă, de-a lungul întregului război, Timoșenko nu s-a deranjat niciodată pentru a ajuta Forțele Armate ale Ucrainei.