Autoritățile din Grecia au destructurat o rețea care asigura, contra cost, obținerea de licențe de pilot profesionist pe aeronave civile. Ramificațiile duc până în Iordania


  • ACP
  • May 13, 2023 16:12
  • 1651
Autoritățile din Grecia au destructurat o rețea care asigura, contra cost, obținerea de licențe de pilot profesionist pe aeronave civile. Ramificațiile duc până în Iordania

O rețea infracțională care se ocupa de trecerea frauduloasă a examenului pentru licența de pilot profesionist de avion a fost destructurată de poliția greacă, după ce au fost arestați mai mulți suspecți. 

Autoritățile au arestat la Atena trei suspecți în vârstă de 70, 43 și 69 de ani, alături de doi candidați care urmau să participe la examenul pentru licența de pilot necesare pilotării aeronavelor civile, iar alți 16 candidați la acest examen de licență au fost identificați că ar avea legătură cu aceeași schemă. 

Suspecții au fost conduși, vineri, în fața unui procuror, unde au fost acuzați de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care formarea unei organizații criminale, obținerea unui certificat fals și încercare de obținere a licențelor în mod fraudulos. 

Se crede că gruparea a funcționat încă din ianuarie 2023, ajutandu-i pe unii candidați – în mare parte studenți ai școlilor de pilotaj care au picat de mai multe ori examentul de licență sau nu doreau să studieze pentru el - să trișeze la examen folosind echipamente audio-vizuale. 

Candidații aflau despre grupare de la cei care reușiseră anterior să treacă fraudulos examenul, ori de la unii instructori din aviație. Taxa ce trebuia achitată era de aproximativ 8000 de euro, iar odată achitată un membru al grupării instruia candidatul cum să ascundă și să folosească dispozitivele audio-vizuale puse la dispoziție pentru a putea primi răspunsurile corecte în timpul testului. 

Mai exact, clienților grupării li se oferea o microcameră ce era ascunsă în mâneca stângă a cămășii sau a jachetei, pentru ca cei care îi asistau în secret să vadă subiectele de la examen și să ofere apoi în cască răspunsurile corecte. 

Ancheta autorităților continuă pentru a se stabili dacă sunt mai multe persoane implicate în escrocherie, până acum fiind identificați cel puțin 15 piloți care și-au obținut fraudulos licența. Se crede că au fost ajutați și mai mulți cetățeni străini, pentru care gruparea ar fi falsificat documente ce ar arăta că ar fi urmat o pregătire teoretică la o școală din nordul Greciei. 

Presa greacă susține că gruparea infracțională a oferit studenților piloți și opțiunea unei metode și mai scumpe, de 25.000 de euro, care implică trecerea examenului de teorie în Amman, Iordania – sursa AICI.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.