Ambasadorul rus la Varșovia se plânge că procurorii polonezi au confiscat "fonduri substanțiale" din conturile Ambasadei Rusiei. Despre ce sume ar fi vorba


Ambasadorul rus la Varșovia se plânge că procurorii polonezi au confiscat "fonduri substanțiale" din conturile Ambasadei Rusiei. Despre ce sume ar fi vorba

Procuratura poloneză a confiscat fonduri din conturile ambasadei și misiunilor comerciale ale Rusiei, s-a plâns ambasadorul rus în Polonia, Serghei Andreev, într-o declarație acordată publicației RIA Novosti.

"Am primit o notificare de la parchet că fondurile din conturile ambasadei și misiunii comerciale de la Banca Santander au fost transferate în contul parchetului", a declarat Andreev, plângându-se că este vorba despre "o încălcare gravă a Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice".

Potrivit lui Andreev, Banca Santander a anunțat că a încetat cooperarea cu Ambasada Rusiei și i-a închis conturile. Ambasadorul a spus că respectivele conturi aveau "fonduri substanțiale" atât în dolari americani, cât și în zloți polonezi.

Conform ziarului Rzeczpospolita, era vorba de aproximativ 912.000 de dolari americani și 800.000 de zloți (aproximativ 180.000 de dolari).

RIA Novosti relatează că Polonia a înghețat anterior conturile Ambasadei Rusiei cu suspiciunea că acestea erau folosite pentru spălarea banilor, respectiv finanțarea terorismului.

În același timp, 45 de diplomați ruși au fost expulzați din Polonia sub acuzația de spionaj.

În mai 2022, ca răspuns la blocarea conturilor Ambasadei Rusiei la Varșovia, Moscova a înghețat conturile misiunii diplomatice poloneze. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.